Foto & Video,  Tehnologie

De ce Kodak a eșuat în domeniul fotografiei digitale?

Distribuie dacă îți place:

Kodak era pentru industria fotografică ce Apple era pentru industria calculatoarelor în anii ’80, sau ce era Nokia pentru industria telefoanelor mobile pe la începutul anilor 2000. Kodak era Microsoft-ul aparatelor fotografice. Un colos. În cea mai mare parte a secolului trecut compania a deținut poziția dominantă în industria filmului fotografic. În 1976 Kodak controla 90% din vânzările de film și 85% din vânzările de aparate foto în SUA. Pe la mijlocul anilor ’90 situația firmei nu era deloc roz, ca urmare a scăderii vânzărilor de film fotografic. Managementul companiei nu a reușit să prevadă declinul filmului fotografic și avântul tehnologiei digitale. Ca parte a unei strategii de revizuire, Kodak a început să se concentreze asupra fotografiei digitale și a tipăririi digitale și a încercat să genereze venituri prin intermediul unui litigiu agresiv în materie de brevete. Însă Kodak a reacționat lent la schimbări și a subestimat rivalii.

Am putea crede că acest pionier al fotografiei a fost luat prin surprindere de rapiditatea cu care s-a propagat și mai ales de noutatea tehnologiei. Nu. De fapt Kodak a inventat senzorul digital în 1975. Dar produsul a fost lăsat deoparte pentru a nu periclita supremația pe care o dețineau pe palierul de film fotografic. În anii ’90 Kodak a încercat să deschidă calea în domeniul digital. Compania a cheltuit sume uriașe pentru a determina preferințele publicului în materie de fotografii digitale și în 2005 vânzările de camere digitale erau în creștere, iar Kodak ocupa prima poziție în SUA la vânzări de camere digitale. Dar vânzările au scăzut în fiecare an și în 2010 Kodak căzuse pe locul șapte. Adoptarea pe scară largă a telefoanelor inteligente a făcut să scadă numărul de aparate foto digitale la nivel global, ceea ce a afectat și mai mult compania.

Cum spuneam, în 1975 Steven Sasson, un inginer electrician a inventat aparatul foto digital, iar în 1991 compania lansa primul aparat foto digital disponibil publicului larg.

Primul senzor folosea o tehnologie CCD și avea rezoluția de 100 X 100 de pixeli. Până în 1986 Kodak a dezvoltat un senzor de 1,4 milioane de pixeli, adică 1,4 megapixeli.

Primul aparat foto digital care a fost comercializat avea 1,3 megapixeli, senzor Kodak de 1320×1035 pixeli – o cutie ce conținea senzorul și spațiul de stocare și o tastatură – și corpul unui aparat pe film Nikon F3. Kodak a ales modelul F3 pentru că era cea mai folosită cameră profesională. Aparatul era destinat foto-jurnaliștilor. A fost lansat în mai 1991. Predecesorul primului model Kodak Digital Camera System (DCS) a fost lansat în 1987 și era compus dintr-un aparat Canon și un spate digital. Capacitatea de stocare era de 156 de fotografii ce intrau pe un hard-disk de 200 de megabytes. Kodak a livrat două variante a aparatului DCS-100, una cu senzor color și alta cu senzor monocrom. Au fost comercializate 987 de unități, din 1991 până în 1994, iar prețul era de cel puțin 20.000 de dolari.
Următoarea reiterație a aparatului, DCS 200, lansată în august 1992, venea cu un corp de Nikon F-801s. Era foarte compactă, senzorul era atât monocrom cât și color și avea rezoluția de 1012 cu 1524 pixeli. Camera era mult mai mică, mai compactă și mai ușor de folosit decât varianta anterioară. Camera a fost un succes, iar filosofia sa a fot continuată și pe modelele viitoare.

Aparatul AP NC2000 a fost scos pe piață în anul 1994 și costa 17.500 de dolari. Corpul aparatului foto era furnizat de Nikon cu modelul N90s, iar senzorul – de 16,4 x 20,5 mm – producea o imagine de 1012 x 1268 pixeli. Au fost comercializate 550 de astfel de aparate foto.

Kodak a lansat seria 400 în august 1994. Primele două aparate din serie, 420 și 410 aveau o rezoluție de 1,5 megapixeli. Pe lângă versiunea standard, colorată, Kodak a realizat versiuni monocrome și în infraroșu ale modelului DCS 420. Seria DCS 400 a fost bazată pe Nikon N90s. În 1996 Kodak a scos versiunea DCS 460 ce avea rezoluția de 6 megapixeli (2036×3060). Venea tot în trei versiuni (color-alb/negru/infraroșu). Camera digitală cu cea mai mare rezoluție din acea perioadă se putea compara la calitatea imaginii cu aparatele fotografice pe film. Însă, la momentul lansării costa 35.600 de dolari. Toate aparatele din serie au folosit un senzor CCD de 12 biți / canal. Senzorul de 1,5 megapixeli utilizat în modelele DCS 410 și DCS 420 măsoară 9,2 x 13,8 mm, în timp ce senzorul de 6,2 megapixeli utilizat în DCS 460 și DCS 465 măsoară 18.4 x 27.6mm. În total au fost produse peste 5000 de unități.

Pe lângă asocierea cu Nikon, Kodak a realizat un model și cu producătorul Canon, în 1995, denumit EOS – DCS.

Modelele ulterioare produse de Kodak integrau mai armonios corpul senzorului digital cu corpul aparatului foto și aveau ecrane LCD pe care puteai vedea fotografiile realizate. Seria DCS 500 din 1998 se bazează și pe Canon EOS-1N și cuprinde DCS 520 de 2 megapixeli și DCS 560 de 6 megapixeli, care inițial avea un preț de vânzare recomandat de 28.500 $.

Seria DCS 600 era bazată pe vârful de gamă de la Nikon, F5. Modelul a fost lansat în 1999, același an în care Nikon a lansat primul său aparat foto digital, D1. După lansarea modelului Nikon, compania americană a vrut să iasă de pe filiera foto-jurnalistică și să se fixeze pe cea de portret. Aparatul DCS 620x avea o plajă ISO ce varia de la 400 la 6400, o valoare nemaiîntâlnită până la acel moment pe un aparat de fotografiat. Rezoluția era de 1152 cu 1728 pixeli, iar alte variante aveau rezoluția de 6 megapixeli.

Deși firma voia să se retragă de piața de foto-jurnalism, Kodak a lansat în 2001 seria DSC 700 care cuprindea modelele DCS 720x, de 2 megapixeli, DCS 760 de 6 megapixeli și DCS 760m de 6 megapixeli, dar cu senzor monocromatic. Prețul celui mai performant model era de 8.000 de dolari. La momentul lansării, modelele Kodak erau în competiție cu modelele D1 și D1x de la Nikon.

Ultima generație de modele DCS a fost lansată în anul 2002 și conținea trei modele, DCS Pro 14n, DCS Pro SLR/n și DCS Pro SLR/c.

Kodak a anunțat în 2002, la expoziția fotografică photokina din Germania lansarea modelului DCS Pro 14n. Acesta avea la bază un Nikon F80. A fost al treilea aparat digital în format full frame (senzor de 24×36 mm) care a fost comercializat, după Contax N Digital și Canon EOS-1Ds. Mai mare, mai rapid și mai ieftin, ”singurul aparat foto de care o să ai nevoie”, avea un senzor de tehnologie CMOS, primul folosit de Kodak, conceput de compania belgiană Fill Factory. Senzorul avea 13,89 megapixeli (4560×3048 pixeli). Mărimea pixelilor era foarte mare, aproximativ 7,9 µm. Senzorul nu avea filtru anti-aliasing, cea ce făcea ca imaginile să fie mult mai clare. Valoarea ISO putea fi setată între valorile 6 (!) și 800. Aparatul putea să scoată imagini RAW de 12 biți pe pixel. Valoarea obturatorului era de 1/4000 secunde. Aparatul costa doar 5.000 de dolari. Spre comparație, Canon lansase în septembrie 2002 primul său aparat DSLR full frame, cu senzor de 12 megapixeli și care costa 9.000 de dolari. Din păcate, lansarea lui 14n a fost anulată de mai multe ori, până ce consumatorii și-au pierdut atât răbdarea cât și încrederea în Kodak. În plus, calitatea imaginii la valori ISO ridicate lăsa de dorit.

 

Succesorul modelului 14n, Kodak Professional DCS Pro SLR/n, a fost anunțat în 2004 și era practic o variantă îmbunătățită a modelului înlocuit. Având la bază un model Nikon N80 și un nou senzor de imagine, îmbunătățit, era aparatul care ar fi trebuit să relanseze Kodak pe piața aparatelor digitale. Senzorul full frame avea o rezoluție de 13,5 megapixeli (4.500×3000 pixeli), ISO de la 6 la 1600, cinci puncte de focalizare și o viteză maximă a obturatorului de 1/4000 secunde. Senzorul CMOS X14 avea o gamă dinamică impresionantă și nu era dotat cu filtru anti-aliasing. Kodak a produs și o variantă cu un senzor alb-negru, SLR/m.

 

O cameră aproape asemănătoare, Kodak Professional DCS Pro SLR/c a fost anunțată o lună mai târziu și avea practic aceleași caracteristici cu versiunea SLR/n, dar avea un corp personalizat de Sigma SA9 și montură pentru obiectivele EOS de la Canon.

Aceste ultime două modele au fost scoase din fabricație pe 31 mai 2005, și aparatele au fost susținute până în 2008. Kodak a argumentat ieșirea din piața aparatelor foto digitale profesionale din cauza profitabilității scăzute.

De ce Kodak a pierdut revoluția fotografiei digitale deși ea a inițiat-o? De ce companii precum Nikon sau Canon au prosperat în locul ei, deși Kodak a fost prima în era fotografiei digitale și le-a ajutat să întrevadă viitorul fotografiei? Kodak a rămas captivă vechilor concepte, a fotografiei printate, nerealizând că oamenii își doresc un alt mod de a păstra fotografiile și de a le împărtășii cu ceilalți. Deși a livrat profesioniștilor primele aparate foto pe care se puteau baza, cei de la Kodak nu au luat în considerare și vasta piață a utilizatorilor casnici care își doreau produse la fel de dezvoltate din punct de vedere tehnic, dar la prețuri mai accesibile. Problema principală este că Kodak a acționat pe segmentul digital cu întârziere și nu și-a găsit un punct țintă pe care să se axeze, luptând pe mai multe fronturi și pierzând, în final, toate bătăliile cu competitori mai agili și mai flexibili.

Kodak a creat aparatul fotografic digital, a investit masiv în tehnologie și, cu ajutorul gamei EasyShare, a înțeles că fotografiile digitale vor fi partajate on-line. Dar a crezut că partajarea fotografiilor online este doar o etapă până la printarea lor pe format analog, nu scopul în sine. Într-un final, Kodak a eșuat pentru că nu a dezvoltat noua tehnologie din lumea fotografiei și că a continuat să investească resurse – tehnologice, financiare, de marketing, de optică comercială – în vechea tehnologie pe film.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Solve : *
17 × 9 =