HONOR Magic4 Pro câștigă titlul Gold Camera Label oferit de DXOMARK
2 min readBucurești, 30 mai 2022 – Cel mai recent vârf de gamă al HONOR, HONOR Magic4 Pro, lansat la nivel local în luna mai, a câștigat distincția Gold Camera Label oferită de DXOMARK, numărându-se printre cele mai bune dispozitive pentru înregistrări foto-video disponibile în prezent pe piață, utilizatorii bucurându-se de o experiență de cea mai înaltă calitate, fără compromisuri.
Evaluată de echipa de ingineri ai prestigioasei companii DXOMARK, ansamblul de camere HONOR Magic4 Pro a impresionat prin funcțiile spectaculoase care au depășit performanțele competitorilor. Pentru realizarea clasamentelor inginerii DXOMARK evaluează peste 3000 de fotografii realizate cu camera smartphone-urilor și mai mult de 2,5 ore de înregistrări video trase atât în medii controlate de laborator, cât și în scenarii naturale de interior și exterior, folosind setările implicite ale camerei.
Ansamblul puternic de camere triple, include o cameră wide de 50 MP cu senzor de culoare de 1/1,56 inchi, o cameră ultra-wide de 50 MP de 122 de grade și o cameră telefoto periscopică de 64 MP, alimentată de cel mai performant mod de fotografie computațională, Ultra-Fusion, care permit modelului HONOR Magic4 Pro să realizeze imagini de înaltă definiție cu o claritate uluitoare, chiar și atunci când este vorba despre cadre la distanță.
În ceea ce privește înregistările video, HONOR Magic4 Pro dispune de funcțiile HONOR Magic-Log Movie Master și AI Film Effects, oferind prima înregistrare video Log 4K pe 10 biți cu 60 fps din industrie. Astfel, smartphone-ul depășește standardele anterioare ale industriei, îmbunătățind aspectul videoclipurilor cu tonuri de culoare cinematografice și claritate HDR.
Modelul HONOR Magic4 Pro este disponibil pentru precomandă, în perioada 23 mai – 6 iunie, cu un pachet special de precomandă care include smartphone-ul HONOR Magic4 Pro și smartwatch-ul HONOR Watch GS 3 cadou.
Despre HONOR
HONOR este un furnizor de top la nivel mondial de dispozitive inteligente. Este dedicat să devină un brand de tehnologie iconic la nivel mondial și să creeze o nouă lume inteligentă pentru consumatori prin produsele și serviciile sale puternice. Cu un accent neclintit pe cercetare și dezvoltare, se angajează să dezvolte tehnologie care să le permită oamenilor din întreaga lume să își depășească limitele, oferindu-le libertatea de a realiza și de a face mai mult. Oferind o gamă de smartphone-uri, tablete, laptopuri și dispozitive purtabile de înaltă calitate pentru a se potrivi fiecărui buget, portofoliul HONOR de produse inovatoare, premium și de încredere le permite oamenilor să devină o versiune mai bună a lor.
Pentru mai multe informații, vizitați site-ul http://hihonor.com/ro.