Visual Fan lansează serviciul de consultanță pentru finanțarea IMM-urilor în programele naționale care încurajează eficiența energetică
4 min read- Ca element de noutate în domeniul sistemelor fotovoltaice, echipa Visual Fan, împreună cu partenerii săi, propun accesarea de fonduri europene sau naționale precum: Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) și Acțiunea 4.1.1. – Programul Operațional Competitivitate (POC).
- Visual Fan sprijină companiile în demersul lor de a deveni propriul furnizor de energie și să pășească pe drumul sustenabilității prin înrolarea în programele guvernamentale specializate în această direcție.
Brașov, 11 Octombrie 2022. Visual Fan SA, companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul ALW și deținătoarea brandului Allview, anunță extinderea portofoliului Allview Industry – IMM, din proiectul „Solar Energy”, prin lansarea serviciului de consultanță pentru accesarea fondurilor europene sau naționale de către Întreprinderile mici și mijlocii (IMM) în domeniul eficienței energetice.
Sistemele fotovoltaice sunt o soluție care poate aduce multiple beneficii unei companii, indiferent de nivelul în care activează aceasta. Mai mult decât atât, există programe de fonduri nerambursabile care fac posibilă tranziția către energie verde, fără a pune presiune pe bugetul unei companii.
În luna octombrie, au fost lansate mai multe programe de finanțare pentru reducerea consumului de energie, astfel se pot solicita până la 500.000 euro pentru investiții în eficiența energetică. Proiectul trebuie să acopere consumul propriu. Surplusul de energie se poate livra în rețeaua națională, în cazul în care sistemul montat permite, fără ca acest aspect să fie un obiectiv al proiectului. Obiectivul stipulat al proiectului este acoperirea consumului propriu. Fiecare proiect trebuie să estimeze intensitatea energetică la nivelul societății, la începutul proiectului și ulterior implementării măsurilor de reducere a consumului de energie, stabilite exclusiv prin instrumentele furnizate de proiect.
Investițiile companiilor în sisteme fotovoltaice aduc următoarele beneficii: (1) reducerea costurilor de energie cu până la 65 – 70%; (2) amortizarea investiției efectuate într-o perioadă de până 3 – 4 ani, în funcție de valoare și respectiv de capacitatea de producție; (3) controlul costurilor cu ajutorul panourilor fotovoltaice, acestea oferă stabilitate și predictibilitate în ceea ce privește factura consumului de energie; (4) independență energetică; (6) sustenabilitate – panourile fotovoltaice sunt un sistem de producție al energiei practic și ecologic.
Visual Fan îți aduce oferte personalizate pentru optimizarea consumului de energie și identifică cele mai bune soluții pentru a crește eficiența energetică afacerii tale. Sistemele fotovoltaice Allview se pot instala cu ușurință pe orice acoperiș, fie că este vorba de un spațiu comercial sau unul industrial, orice spațiu poate beneficia de energie verde cu ajutorul panourilor fotovoltaice.
Echipa Visual Fan este specializată în toate fazele de implementare ale unui astfel de proiect, de la consultanță, proiectare, montaj până la punerea în funcțiune, inclusiv mentenanță și monitorizare, oferind soluții durabile, personalizate, plecând de la nevoile fiecărui client.
„Sprijinim dezvoltarea mediului de afaceri din România. Pachetul complet pe care îl oferim, începând cu serviciile de consultanță și până la implementarea proiectului de sisteme fotovoltaice, cuprinde implicarea noastră și accesarea cât mai facilă și cu succes a proiectelor, pentru a deveni independent energetic. Împreună cu partenerii noștri specializați în accesarea de fonduri europene, ne vom asigura că veți găsi cea mai potrivită sursă de finanțare, că veți beneficia de asistență de specialitate atât pe parcursul implementării proiectului, cât și după finalizarea acestuia.”, a declarat Lucian Peticilă – CEO Visual Fan S.A.
Pentru a beneficia de un consultant pentru implementarea proiectelor europene și naționale în eficiență energetică, puteți accesa: https://allview.ro/solarenergy/#industry.
Despre Visual Fan
Visual Fan, deținătoarea brandului Allview (simbol bursier ALW), este o companie cu capital integral românesc, care și-a confirmat statutul de vizionar și pionier atunci când vine vorba de tehnologie, cu un portofoliu de produse diversificat. A fost fondată la Brașov, în 2002, și produce telefoane mobile inteligente, sisteme Smart Home, tablete, laptopuri și alte gadgeturi. A lansat cel mai complex sistem Smart Home din România (2016), AVI – singurul asistent vocal în limba româna (2017), a fost printre primele companii din Europa care a încheiat un parteneriat direct cu Google Android TV™ (2019), fiind primul brand din România care a adoptat tehnologia QLED (2020). În anul 2022, compania a adăugat în portofoliu sistemul Era Health, a cărui prioritate este de a crea produse și aplicații ce susțin o alimentație sănătoasă și a lansat divizia Allview Industry, care integrează produse destinate pieței energiei verzi. Este prezentă pe piețele IT&C din peste 10 țări. Allview investește constant în R&D (cercetare și dezvoltare) și își propune ca, pe termen lung, să creeze un robot inteligent – asistent personal. Pentru a rămâne conectați la noutățile Allview, puteți urmări paginile companiei de pe Facebook, YouTube și Instagram.