sâm. nov. 23rd, 2024

UPS se află la jumătatea drumului către atingerea țintelor de combustibil alternativ pentru 2025

3 min read

București, 3 noiembrie 2022 – UPS va achiziționa peste 3.700 de vehicule care utilizează combustibili alternativi în acest an, care vor fi folosite în SUA și Europa. UPS deține una dintre cele mai mari și mai diverse astfel de flote din industria transporturilor, cu peste 13.000 de vehicule care utilizează combustibili alternativi și tehnologii avansate. În prezent, doar în Europa, UPS operează peste 300 de vehicule cu combustibil alternativ.

UPS are o lungă istorie în dezvoltarea, implementarea și promovarea combustibililor alternativi pentru a funcționa mai sustenabil. De la înființarea sa în anul 2000, flota de vehicule UPS care utilizează combustibili alternativi a parcurs peste 4 miliarde de kilometri la nivel global. Anul trecut, au fost achiziționați peste 590,5 milioane de litri de combustibili alternativi, reprezentând 26% din consumul total de combustibil pentru operațiunile la sol, în creștere față de 22% în 2020.

Încă din 2016, UPS și-a stabilit obiective clare de sustenabilitate pentru a reduce emisiile de carbon și impactul asupra mediului și pentru a folosi mai multe energii regenerabile în operațiunile zilnice.

„Aproximativ 60% din emisiile noastre directe provin din activitatea aeriană și 40% din operațiunile la sol. Dintre acestea din urmă, majoritatea sunt generate de flota de vehicule, în timp ce 10% provin din depozite. Obiectivul nostru major este de a deveni neutri din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2050. Până la acea dată, ne-am setat un alt obiectiv pentru 2025, și anume să utilizăm 40% combustibili alternativi și 25% energie regenerabilă în facilitățile noastre. Până în 2035, obiectivul nostru este să utilizăm 30% combustibil sustenabil pentru aviație (SAF) în operațiunile aeriene și să îmbunătățim cu 50% intensitatea emisiilor de carbon pentru fiecare colet transportat”, spune Peter Harris, vicepreședinte pentru sustenabilitate internațională în cadrul UPS.

Potrivit unor estimări ale Institutului Elen de transport din Salonic, între 20% și 30% din emisiile de CO2 dintr-un oraș provin din livrările last-mile de la depozit la domiciliul clientului. Totodată, un studiu recent realizat de compania de consultanță McKinsey relevă că, fără înverzirea sectorului de logistică, emisiile de dioxid de carbon ar putea crește cu 25% în unele centre ale orașelor până în 2030, ca urmare a creșterii explozive a comerțului electronic în timpul pandemiei.

UPS răspunde acestor provocări investind în tehnologii avansate, combustibili alternativi și electrificarea flotei. În Europa, UPS utilizează vehicule electrice în operațiunile sale din Germania (peste 50 de vehicule electrice), Țările de Jos, Franța și Marea Britanie (34 de vehicule electrice). De asemenea, UPS s-a angajat să achiziționeze 10.000 de vehicule electrice de la start-up-ul tehnologic Arrival din Marea Britanie.

Nu în ultimul rând, UPS a studiat și testat și alte surse alternative de combustibili, precum hidrogenul.

„Am utilizat hidrogenul în câteva teste în SUA, în aprilie 2021, pe vehiculele care transportă colete, iar în Los Angeles am testat pe vehicule grele. Am învățat foarte multe lucruri din această experiență. Există câteva plusuri și minusuri la hidrogen. Pentru o flotă la sol există în mod clar un avantaj în ceea ce privește durata de alimentare și autonomia – cu o densitate energetică mai mare în comparație cu bateriile electrice – dar există și un mare dezavantaj, deoarece pilele de combustie cu hidrogen sunt mai puțin eficiente decât vehiculele electrice cu baterii. Din punctul de vedere al preluării și livrării, electricul e lider acum, iar hidrogenul este încă departe, dar rămânem deschiși. Hidrogenul are un potențial mare atunci când vorbim de anumite părți din operațiunile noastre globale care nu pot fi electrificate în mod rezonabil, cum ar fi zona aeriană și transportul maritim. Acolo poate interveni hidrogenul”, adaugă Peter Harris.

UPS se angajează să protejeze mediul și să contribuie pozitiv în cadrul comunităților pe care le deservește în întreaga lume, pentru a îmbunătăți calitatea aerului și a contribui la un mediu urban mai durabil, eficient și chiar mai inteligent, prin intermediul noilor tehnologii și surselor alternative de combustibil.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *