joi. nov. 21st, 2024

De 1 Iunie, la Chitila s-a deschis o școală ultramodernă

3 min read

De 1 Iunie, copiii din Chitila au primit „cadou” o școală nou-nouță, dotată la standarde europene, cu 24 de săli de clasă, sală de mese, bibliotecă, patru laboratoare și o sală de sport ultramodernă.

În cadrul unei ceremonii mai puțin formale, la care au fost prezenți, alături de autoritățile locale și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar și ai Ministerului Educației, sute de părinți și copii au participat la tururi ghidate în noile clădiri și s-au bucurat de spațiul de joacă și de parcul aflat în vecinătatea școlii.

Primarul Chitilei, Emilian Oprea, a precizat cu acest prilej că edificiul a fost realizat pentru ca elevii să nu mai fie nevoiți să învețe în două schimbruri. Pe locul unde s-a aflat un islaz comunal, în 2020 au început lucrările de construcție, costul total fiind de aproximativ 7 milioane de euro, din care peste 4 milioane de euro au fost reprezentați de o finanțare a Uniunii Europene. „Ne asumăm responsabilitatea de a gestiona și întreține această școală într-un mod eficient și durabil, astfel încât toți copiii noștri să beneficieze de educație de calitate și să fie încurajați să-și descopere adevăratul potențial. Am încredere că noua școală va consolida prestigiul educațional al Chitilei, va aduce beneficii pe termen lung comunității noastre și va contribui la puterea exemplului pentru alte comunități”, a precizat primarul Emilian Oprea la inaugurarea școlii.

La rândul său, viceprimarul Costel Andrei i-a salutat pe copiii prezenți, le-a mulțumit tuturor celor care au contribuit la realizarea proiectului și la ridicarea edificiului și i-a invitat pe toți participanții la eveniment să viziteze școala și impresionanta sală de sport.

Printre cei care au mai luat cuvântul în cadrul evenimentului s-au mai numărat prof. Adriana Stoica, Inspector Școlar General ISJ Ilfov, Hubert Thuma, Președintele Conisliului Județean Ilfov, Daniel Gheorghe, Deputat PNL și secretar al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din cadrul Parlamentului României și George Tuță, Deputat PNL, inițiatorul proiectului educațional „Ora de știut”.

Nu în ultimul rând, directoarea școlii, prof. Ștefania Duminică, a precizat că „școala aceasta este un vis, dar după cum știm, visele pot fi întotdeauna îmbunătățite și ne gândim deja ce putem să aducem peste. Și o să aducem copiii, voioșia, veselia, dorința lor de a se pregăti din ce în ce mai bine și profesionalismul colegilor mei, pe care îi admir și îi respect pentru că în aceste momente sunt verticali”.

Școala „Ion Vișoiu” din Chitila va avea 40 de profesori în cele 24 de clase și în cele patru laboratoare (chimie, fizică, informatică și fonetică). Sala multifuncțională are 162 de locuri la mese, în timp ce sala de sport are o suprafață de 826mp, cu peste 100 de locuri în tribune și aproximativ tot atâtea la terenul multifuncțional în aer liber. Școala mai dispune de un loc de joacă pentru copii, un cabinet medical, un cabinet de logopedie, iar energia necesară va fi asigurată și din surse neconvenționale – panouri fotovoltaice și panouri solare, în timp ce încălzirea se va realiza prin pardoseală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *