AXIS Bootcamp 2023 – Tehnologia in slujba securitatii oamenilor si eficientei organizatiilor
2 min readBucuresti, 6 September 2023 – Axis Communications, lider al pietei globale de supraveghere video, a reunit partenerii sai in cadrul Axis Bootcamp 2023, un eveniment tehnic cu scopul prezentarii celor mai noi tehnologii din portofoliul companiei si interactiunii directe cu cei care sustin implementarea solutiilor pentru clientii din Romania. Alaturi de partenerul sau global Allied Telesis, Axis Communications a propus o serie de demonstratii ale tehnologiilor sale de ultima ora pentru ecosistemul sau de parteneri.
Cei 30 de parteneri locali ai companiei suedeze, ingineri cu experienta in instalarea de solutii, au participat la demonstratii practice menite sa ii familiarizeze cu modul in care echipele de cercetare si dezvoltare Axis Communications transpun in solutii pasiunea pentru tehnologie si dorinta de a o pune in slujba asigurarii securitatii oamenilor si eficientei organizatiilor.
„Fire detection, PPE & Temperature control integration” a fost o sesiune demonstrativa coordonata de Bogdan Gavril, responsabil pentru Europa de Est al diviziei de training si consultanta la Axis Communications, ce abordeaza un subiect de importanta critica in medii cu risc crescut de explozie si prevenirea unor accidente la locul de munca. Camerele Axis protejate impotriva exploziilor, optimizate pentru aceste medii, permit alegerea tehnologiilor care depasesc cu mult simpla supraveghere pentru a oferi valoare adaugata, nu numai optimizand siguranta, ci si eficienta productiei.
O sesiune demonstrativa coordonata de Dejan Markic, Sales Engineer Axis Communications, a avut ca subiect „Perimeter and area protection solution”. Axis ofera hardware-ul si software-ul necesar pentru a detecta, gestiona si descuraja accesul in anumite perimetre, in timp ce suportul pentru platformele deschise pune la dispozitie utilizatorilor Axis flexibilitatea de a integra produsele companiei cu aplicatii si software de la numerosi parteneri.
In cadrul sesiunii „Access Control & Video surveillance” Silviu Roman, inginer de vanzari Axis Communications, a prezentat noi solutii de monitorizare video si de alocare a drepturilor de acces la nivelul organizatiilor indiferent de marime, in timp ce participantii la sesiunea „Wearables, live streaming for everyone” au fost pusi in tema de Andrei Gavriliu, inginer de vanzari Axis Communications, despre ultimele caracteristici si facilitati oferite de camerele Axis purtate pe corp capabile sa furnizeze streaming de date in direct sub forma de video, audio si metadate, extrem de utile in domenii precum ordine publica, servicii medicale de urgenta, logistica si retail.
„Alaturi de colegii mei, sunt foarte bucuros ca am avut posibilitatea sa ne intalnim cu partenerii Axis Communications din Romania. Cu siguranta sunt cei mai importanti in procesul de construire si implementare a solutiilor pentru clientii nostri, au o expertiza tehnica de top si abilitati de consultanta ce le permit sa identifice cu acuratete cerintele diverselor organizatii”, a declarat Bogdan Gavril, concluzionand: „Un astfel de eveniment deschide noi perspective tehnologice, iar feedback-ul primit din partea partenerilor ne determina sa continam aceasta serie in Romania”.