vin. nov. 22nd, 2024

MOL România lansează aplicația Move pentru Android și iOS, care oferă soluții de economisire inclusiv la carburanți

4 min read

  • Peste patru milioane de clienți din șase țări economisesc deja cu aplicația MOL Move.
  • La instalare, clienții vor primi o cafea Fresh Corner la alegere, pe baza cuponului dedicat. Toți clienții care se vor înregistra până pe data de 14 aprilie 2024 vor primi un cupon de carburant în valoare de 30 bani/L, valabil pentru oricare dintre carburanții comercializați de MOL, pe care îl pot folosi pentru o alimentare la alegere.

București, 15 martie 2024 – MOL România a lansat aplicația MOL Move, care le oferă clienților săi un program complet digital, premiat la nivel internațional, care oferă reduceri garantate inclusiv la carburant. MOL Move reprezintă o componentă esențială a proiectelor de inovare digitală ale MOL, fiind conceput pentru a le oferi clienților reduceri și promoții personalizate, adaptate nevoilor lor specifice. Numărul mare de utilizatori înregistrați în toate cele șase țări în care a fost lansată aplicația demonstrează capacitatea acesteia de fidelizare și de a îmbunătăți semnificativ experiența clienților.

Programul MOL Move a câștigat multiple premii la nivel internațional, inclusiv la International Loyalty Awards în 2023 și Loyalty 360 în 2022. De asemenea, programul este activ în mai multe țări, precum: Polonia, Cehia, Slovenia, Slovacia, Croația și Ungaria. De săptămâna trecută, programul este activ și în Serbia.

„Mai mult de patru milioane de clienți din șase țări folosesc și apreciază aplicația MOL Move. Programul vine cu un beneficiu unic și oferă reduceri garantate și recurente la o gamă largă de produse și servicii, inclusiv la carburanți. Acesta va antrena utilizatorii într-un mod interactiv, oferindu-le surprize pe tot parcursul călătoriei lor cu MOL. Lansarea aplicației reprezintă o etapă nouă în strategia noastră de fidelizare, la nivelul întregului Grup MOL. Noul program a fost foarte bine primit în țările în care a fost implementat și sunt convins că și clienții din România îl vor aprecia, deoarece le va oferi beneficii imediate la fiecare tranzacție în stațiile MOL”, a declarat Gábor Mozga, CEO MOL România.

Orice client poate să se înscrie în noul program instalând aplicația mobilă MOL Move, disponibilă atât pentru dispozitive Android, cât și iOS, sau prin intermediul molmove.ro. La înscriere, după activarea voucherului de bun venit, clienții primesc o cafea Fresh Corner din partea casei, la alegerea lor din cele peste 20 de selecții, pe care o pot servi într-una dintre cele 218 stații de servicii MOL. În plus, la fiecare tranzacție efectuată în stațiile MOL, clienții acumulează puncte care îi ajută să avanseze între cele patru niveluri ale programului, începând de la nivelul Green și ajungând până la nivelul VIP.

Punctele vor fi acordate diferit, în funcție de categoria fiecărui produs, atât pentru clienții B2C, cât și pentru utilizatorii cardurilor de carburant MOL Group Cards. Pentru fiecare litru de carburant EVO, clienții vor primi 1 punct, iar pentru carburanții EVO Plus vor fi răsplătiți cu 3 puncte. În zona restaurantului, pentru achiziția produselor Fresh Corner, clienții vor acumula 3 puncte pentru fiecare leu cheltuit, la fel ca și în cazul serviciilor de spălătorie auto. În magazin, fiecare leu se va traduce într-un punct.

Mai mult, toți clienții care se înregistrează în perioada 13.03 – 14.04.2024 vor primi un cupon de carburant în valoare de 30 bani/L valabil pentru oricare dintre carburanții comercializați de MOL, pe care îl pot folosi pentru o alimentare la alegere.

Clienții care au participat la programul de loialitate anterior și s-au înscris cu ajutorul cardului Multibonus vor primi automat 500 de puncte în noua aplicație MOL Move.

„Apreciem foarte mult fidelitatea clienților care au participat la programul nostru de loialitate MultiBonus și suntem încântați să le oferim un avantaj pentru a accesa mai rapid beneficii superioare printr-un bonus de 500 de puncte în noul program MOL Move. Le urăm bun venit și clienților noștri cu carduri MOL Group Cards și îi invităm să se alăture noului nostru program de loialitate MOL Move, oferindu-le de acum înainte posibilitatea de a acumula puncte. Astfel, toți șoferii vor putea avea acces la reducerile din program atunci când călătoresc, alimentează sau fac cumpărături în interes personal, în stațiile MOL România”, a adăugat Gábor Mozga, CEO MOL România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *