joi. nov. 21st, 2024

Studiu Reveal Marketing Research în parteneriat cu Up România despre comportamentul alimentar al românilor: 7 din 10 români intenționează să arunce mai puțină mâncare la gunoi

6 min read

Cel mai recent studiu derulat de Reveal Marketing Research în parteneriat cu Up România și-a propus să identifice atitudinile și comportamentele românilor cu privire la subiectul reducerii risipei alimentare.

  • 85% dintre români obișnuiesc să cumpere produse alimentare de câteva ori pe săptămână sau chiar zilnic/aproape zilnic.
  • 7 din 10 români au în vedere strategii pentru a reduce cantitatea de  mâncare aruncată la gunoi.
  • 59% dintre români cumpără mai multe produse alimentare dacă le este foame când merg la cumpărături.
  • Reprezentanții Generației Z (18-24 ani) risipesc cele mai multe alimente din cauza achiziționării excesive de produse (57% vs. 47% total eșantion).

Într-o săptămână obișnuită, românii aleg să consume mâncare gătită acasă în aproximativ 7.5 din 10 ocazii de luat masa.

Conform rezultatelor studiului realizat de Reveal Marketing Research pentru Up România, 47% dintre români obișnuiesc să cumpere produse alimentare de câteva ori pe săptămână, iar 38% zilnic sau aproape zilnic.

Referitor la obiceiurile alimentare, majoritatea românilor consumă mâncare gătită acasă (7.5 din 10 mese). Totuși, tinerii cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani adoptă această practică într-o măsură semnificativ mai mică, consumând în medie 6.5 mese preparate acasă din totalul de 10. Această discrepanță sugerează o deschidere către alternative de consum care să fie mai eficiente în ceea ce privește gestionarea timpului, reprezentanții acestei generații fiind recunoscuți pentru ritmul lor de viață activ.

În aceeași ordine de idei, comanda de mânacare la domiciliu este cel mai des utilizată de respondenții între 18-24 ani (aproape 1 din 5 mese), iar luarea mesei la restaurant are incidența cea mai mare în cazul celor între 25-34 ani (1.7 din 10 mese).

Eforturi pentru reducerea risipei alimentare în rândul românilor. 7 din 10 români au în vedere strategii pentru a reduce cantitatea de  mâncare aruncată la gunoi

Principalele categorii de produse aruncate la gunoi sunt mâncarea gătită (48%), legumele (37%), pâinea sau alte produse de panificație (35%) și fructele (34%). În rândul celor cu vârste între 25 și 34 de ani, risipa mâncărurilor gătite este menționată într-o proporție mai mare (65%), în timp ce bărbații au tendința să arunce mai multe legume decât femeile (42% bărbați vs. 33% femei).

Îndreptându-ne atenția către cauzele risipei alimentare, cei mai mulți dintre români indică achiziționarea excesivă de produse și expirarea termenului de valabilitate înainte de a fi consumate (47%), precum și gătitul în exces (38%). Tinerii între 25 și 34 de ani sunt mai înclinați să cumpere în exces (56%) și să gătească mai mult decât pot consuma (49%), aceste comportamente reflectând o tendință semnificativ mai mare către consumerism în stilul de viață al tinerilor.

În comportamentul românilor poate fi observată și conștientizarea crescută a importanței gestionării eficiente a alimentelor, principalele măsuri luate în considerare de aceștia pentru a reduce risipa alimentară fiind depozitarea și congelarea corectă a alimentelor pentru a le prelungi perioada în care pot fi consumate (73%), evaluarea corectă a porțiilor de mâncare necesare pentru a găti doar cât este nevoie (71%), pregătirea unei liste de cumpăraturi care să fie respectată (71%) și achiziția de produse alimentare pentru perioade scurte de timp (65%).

Femeile sunt mai deschise decât bărbații să adopte măsuri pentru reducerea risipei alimentare, având în vedere că acestea sunt cele care au o implicare mai mare în gestionarea alimentelor și a gospodăriei. Dacă analizăm segmentele de vârstă, se poate observa că persoanele mature peste 55 de ani sunt mai predispuse să depoziteze și să congeleze corect alimentele pentru a le prelungi perioada de consum (84%).

“Rezultatele studiului evidențiază o conștientizare tot mai mare în rândul românilor cu privire la nevoia de a reduce risipa alimentară, motivațiile putând fi influențate atât de considerente financiare, cât și de aspecte ce țin de responsabilitatea față de protejarea mediului înconjurător. Observăm că majoritatea românilor sunt deschiși să adopte strategii pentru a reduce cantitatea de mâncare aruncată la gunoi și să își adapteze comportamentele în acest sens. Astfel că, este esențială educarea și spijinirea consumatorilor în adoptarea unor comportamente responsabile, în vederea diminuării risipei alimentare” a menționat Marius Luican, CEO al Reveal Marketing Research

6 din 10 români cumpără mai multe produse alimentare dacă le este foame când merg la cumpărături

71% dintre cei intervievați consideră că pierd sub 50 RON într-o săptămână obișnuită din cauza risipei alimentare, în special cei peste 55 ani (89%),  în timp ce 19% consideră că pierderea este între 51-100 RON, în special tinerii între 18-34 ani (32%).

În ceea ce privește planificarea mesei de Paște, majoritatea românilor (79%) vor păstra tradiția luând masa acasă și consumând mâncare pregătită în propria locuință. De asemenea, 3 din 4 respondenți apreciază că proporția de alimente pe care o vor arunca la gunoi, raportându-se la cantitatea totală de alimente din gospodărie în perioada sărbătorilor de Paște este de aproximativ 10%.

“Ne angajăm să continuăm să educăm și să sprijinim consumatorii în adoptarea unor comportamente responsabile și sustenabile. Mai mult decât atât, ne propunem să intensificăm eforturile pentru reducerea risipei alimentare și să colaborăm strâns cu partenerii și comunitatea pentru a promova practici alimentare mult mai responsabile și durabile. Credem că numai prin inițiative și colaborare activă, suntem convinși că putem contribui la construirea unui viitor mai sustenabil pentru toți“, a spus Elena Pap, CEO Up România.

Conform datelor studiului, se observă că există o tendință semnificativă în rândul românilor de a cumpăra mai mult dacă le este foame când merg la cumpărături. Mai exact, 6 din 10 respondenți declară că, în astfel de situații, achiziționează mai multe produse. Acest comportament se traduce într-o creștere a achizițiilor cu până la 10% pentru 51% dintre respondenți, sau între 10%-30% pentru 41% dintre aceștia.

Referitor la comportamentul responsabil la cumpărături, 57% dintre cei intervievați declară că și-ar dori să existe o zonă cu produse la preț special pe care să le cumpere și să le consume imediat, în special cei intre 35 si 44 de ani (65%), iar 53% dintre respondenți și-ar dori să aibă cât mai multe opțiuni de a cumpăra vrac sau la bucată.

În plus, se remarcă faptul că 9 din 10 români au obiceiul de a verifica termenul de valabilitate al produselor pe care le cumpără, tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani adoptând acest obicei într-o mai mică măsură (77%). De asemenea, 86% dintre cei care verifică termenul de valabilitate al produselor afirmă că fac acest lucru de cele mai multe ori sau chiar întotdeauna.

În contextul comportamentului responsabil al românilor în momentele când aleg să mergă la restaurant, se evidențiază faptul că aceștia ar fi mai predispuși să acționeze responsabil dacă ar fi informați și susținuți în a lua mâncarea neconsumată la pachet (61%) și dacă ar avea posibilitatea de a alege între două tipuri de porții, medii și mari (50%).

Generația Z (18-24 ani), lider în risipa alimentară

Conform datelor studiului, reprezentanții Generației Z (18-24 ani) sunt mai predispuși să risipească alimente. Mai mult de o treime dintre aceștia declară că pierd între 51-100 lei într-o săptămână obișnuită din cauza risipei alimentare (36% Generația Z vs. 19% total eșantion), în timp ce majoritatea românilor pierd sub 50 lei (71% total eșantion vs. 51% Generația Z).

Privind cauzele risipei alimentare, tinerii între 18-24 ani menționează în mai mare măsură că le lipsesc informații cu privire la măsurile anti-risipă (19% vs. 10% total eșantion) și că obișnuiesc să cumpere mai multe produse decat cele necesare (57% vs. 47% total eșantion). La o privire mai atentă, putem observa că cel mai adesea aceștia aruncă la gunoi produsele lactate (43% vs. 16% total eșantion) și produsele din carne (23% vs. 10% total eșantion).

De asemenea, reprezentanții Generației Z sunt mai puțin deschiși să adopte diferite măsuri de reducere a risipei alimentare, precum achiziția de produse alimentare pentru perioade scurte de timp (51%  Generația Z vs. 65% total eșantion).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *