sâm. aug. 2nd, 2025

Aspiratoarele Tineco au înregistrat o creștere spectaculoasă a vânzărilor în primul semestru al acestui an

3 min read

București, 31 iulie  – Tineco, unul din liderii globali pe piața de aspiratoare verticale, marchează un prim semestru remarcabil în România, cu o creștere de cinci ori a vânzărilor, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut (când brandul era doar listat la o parte din retaileri, fără să fie lansat oficial). Această performanță confirmă apetitul în creștere al consumatorilor români pentru tehnologiile smart care eficientizează activitățile casnice.

Cele mai bine vândute produse în prima jumătate a anului au fost aspiratoarele verticale cu spălare Tineco S5 Extreme, S5 Combo Plus și S7 Steam, apreciate pentru performanțele superioare și ușurința în utilizare. În plus, modelul de top Tineco S9 Artist, cel mai avansat și exclusivist dispozitiv din portofoliu, și-a epuizat stocul inițial în doar o săptămână de la lansare.

Creșterea pe care o înregistrăm în România confirmă faptul că publicul local este receptiv la inovație și la soluțiile inteligente pentru curățenia zilnică. Ne bucură încrederea consumatorilor și susținerea partenerilor noștri, care au contribuit decisiv la această performanță, a declarat Ling Leng, CEO Tineco.

Tineco și-a extins în mod semnificativ prezența pe piața locală, prin listarea produselor pe cele mai mari platforme de vânzare online, Altex și eMAG, facilitând astfel accesul consumatorilor la tehnologiile sale de ultimă generație. În plus, ratingul mediu al produselor pe platformele locale se situează la un nivel impresionant 4.7 stele din 5, bazat pe sute de recenzii pozitive, ceea ce reflectă nivelul ridicat de satisfacție al utilizatorilor.

În a doua jumătate a acestui an Tineco România își propune să își continue dezvoltarea accelerată prin participarea activă cu oferte competitive la cele mai importante evenimente comerciale ale anului, precum Black Friday, extinderea portofoliului cu noi produse smart pentru casă, adaptate nevoilor pieței din România, dar și cât mai multe interacțiuni directe cu consumatorii finali prin intermediul unor evenimente proprii sau târguri și expoziții.

Printre tehnologiile inovatoare integrate în aspiratoarele Tineco se numără iLoop™ Smart Sensor, care detectează automat gradul de murdărie și ajustează puterea de curățare și consumul de apă în timp real, ZeroTangle, care utilizează o perie specială cu fante pentru o aspirare fără blocaje, sau sistemul Flashdry de autocurățare – prin utilizarea aerului fierbinte la 85°C, care încălzește apa curată, dizolvând murdăria mai repede și mai eficient.

Gama de aspiratoare cu spălare Tineco disponibilă pe plan local include vârful de gamă, Tineco Floor One S9 Artist Premium, precum și modele din categorii diferite, destinate unor tipuri diferite de consumatori (familii cu copii mici, proprietari de animale, tineri activi care dedică puțin timp activităților casnice) precum Tineco Floor One S7 Steam Plus, Tineco Floor One S5 Extreme, Tineco Floor One S5 Combo Plus și Tineco Pure One A50S, Tineco Pure One Station 5 sau Tineco Floor One S6 Flash Dry Pet.

Despre Tineco

Fondată în 1998, compania Tineco a lansat primul aspirator inteligent din lume în 2019. Astăzi, brandul s-a transformat într-un lider global în domeniul electrocasnicelor inteligente pentru casă, cu produse în categoriile îngrijire a pardoselilor, bucătărie și îngrijire personală. Tineco își menține angajamentul față de viziunea sa de a face viața mai ușoară prin tehnologii inteligente și prin dezvoltarea în permanență de noi dispozitive.

Cu peste 14 milioane de utilizatori la nivel global, în piețe cheie precum America de Nord, Europa și Asia, Tineco continuă să se concentreze pe inovație și produse de înaltă calitate. De la aspiratoare inteligente la sisteme avansate de curățenie de ultimă generație, Tineco rămâne un brand de referință în industrie.

Pentru mai multe informații vă rugăm să vizitați https://www.tineco.com și să urmăriți în social media https://www.instagram.com/tineco.romania/  și https://www.tiktok.com/@tinecoromania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *