vin. nov. 22nd, 2024

Fundația pentru Copii Ronald McDonald: apel de strângere de fonduri pentru continuarea proiectelor care țin familiile împreună

4 min read

București, 15 noiembrie 2021 – Fundația pentru Copii Ronald McDonald, care oferă cazare gratuită părinților pe durata spitalizării copiilor lor, lansează o nouă campanie de strângere de fonduri, prin care cei interesați pot face donații prin SMS* sau online, pe site-ul fundației www.rmhc.ro/doneaza. Suma de bani rezultată în urma donațiilor va fi investită atât pentru a finaliza proiectul Casei Ronald McDonald din Iași, cât și pentru a susține celelalte două Case, din București și Timișoara.

Fundatia pentru Copii Ronald McDonald_1920x1080

An de an, ne onorează și ne bucură generozitatea și implicarea echipei, a clienților și a partenerilor McDonald’s în campania McHappy Day. De la începutul pandemiei, ne-am concentrat să creștem atât impactul proiectelor noastre în comunitate, cât și rețeaua de sprijin alături de care transformăm binele în realitate. Anul acesta, sunt multe momente cheie în care am fost alături de spitale și de cadrele medicale, în care am reușit să ținem deschise ușile Caselor din București și din Timișoara pentru peste 200 de familii. În luna iunie, am demarat construcția celei de-a treia Case Ronald McDonald la Iași, un moment mult așteptat pentru comunitatea din toată regiunea Moldovei. Pentru micuții internați în spitale și familiile lor, care trec prin încercări grele, misiunea noastră merge mai departe. Pentru ei, noi continuăm să ne bazăm pe sprijinul fiecărui om și a fiecărei companii care dorește să țină familiile împreună pe durata spitalizării celor mici.”, a declarat Amalia Năstase, președintele Fundației pentru Copii Ronald McDonald.

Fundatia pentru Copii Ronald McDonald_McHappy Day 2021

McDonald’s este principalul susținător al Fundației, astfel că, și în acest an le oferă clienților posibilitatea de a-și arăta sprijinul pentru inițiativele fundației, invitându-i să doneze cash la casele de marcat din restaurante, în cutiile speciale sau prin cardul bancar. Mai mult decât atât, în săptămâna 15–21 noiembrie, cu ocazia McHappy Day, compania va sprijini Fundația cu câte 1 leu din costul fiecărui Happy Meal vândut în toate restaurantele sale din țară.

„Fiecare final de an vine cu o misiune de suflet pentru McDonald’s, aceea de a contribui în mod semnificativ la cauza Fundației. În 2020, campania cu ocazia McHappy Day, susținută în restaurantele McDonald’s din toată țara, a colectat peste 1,6 milioane de lei, un record fără precedent în istoria evenimentelor de strângere de fonduri ale Fundației. Suntem încrezători că și în acest an ne vom uni forțele și împreună vom reuși să finalizăm proiectul noii case de la Iași, de care depind foarte mulți părinți care au nevoie de cazare în apropierea Spitalului pentru Copii Sfânta Maria.”, a declarat Paul Drăgan, director general Premier Restaurants România. 

De peste 23 de ani, Fundația continuă să sprijine familiile vulnerabile din România, oferindu-le cazare gratuită pe durata internării copiilor lor în cele două Case Ronald McDonald din București și Timișoara. Casa Ronald McDonald din București a fost inaugurată în 16 noiembrie 2003, în curtea spitalului Grigore Alexandrescu din Capitală, iar în 2020, Fundația a finalizat proiectul de remodelare completă și extindere a Casei din Timișoara.

La Iași, din 2022, noua Casă Ronald McDonald va fi casa departe de casă pentru peste 1.000 de părinți ai căror copii sunt internați în spitalul Sf. Maria. Noua locație va avea 19 camere cu baie proprie, un loc comun de joacă, bucătărie, living și alte spații în care familiile vor putea socializa, se vor putea conecta, vor beneficia de sprijin și consiliere. În Casă părinții se vor putea odihni, vor primi o masă caldă, vor putea găti pentru ei și pentru copii, alături de ceilalți copii sau de alte rude.

*SMS la 8845 cu textul FAMILIEValoarea Donaţiei este de 2 Euro/lună. Pentru a opri Donația lunară trimite mesajul FAMILIE STOP la 8845. Suma alocată cauzei este de 2 Euro ( nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament). În reţelele Digi Mobil, Orange şi Telekom România Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reţinut la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA. Campanie realizată cu sprijinul Digi Mobil, Orange Romania, Telekom Romania Mobile şi Vodafone Romania.

Despre Fundația pentru Copii Ronald McDonald

Fundația pentru Copii Ronald McDonald a fost înființată în 1998 și este principalul donator pentru cele două Case Ronald McDonald din Timișoara și din București care găzduiesc gratuit familiile copiilor spitalizați pe durata tratamentelor medicale îndelungate. În total, peste 20.000 de părinți și copii au fost primiți în aceste „Case departe de casă”.

De asemenea, începând cu anul 2017 Fundația este coordonată de un consiliu director, din care fac parte:

Dna. Amalia Nastase, Founder & CEO Amalia Năstase Communications

Dl. Ștefan Iordache, Chief Operating Officer Publicis One Romania

Dr. Alin Popescu, Medic specialist de medicină sportivă

Dl. Valentin Truță, General Counsel Hili Ventures

Dl. Martin Xuereb, Chairman Ronald McDonald House Charities Malta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *