vin. nov. 22nd, 2024

Konica Minolta lansează AccurioJet KM-1e HD, un nou sistem de tipar digital industrial

5 min read

București, România, 7 Februarie 2022

Konica Minolta lansează AccurioJet KM-1e High Definition (HD) – un nou sistem de tipar digital industrial, cu jet de cerneală și o extindere a modelului AccurioJet KM-1e. Cu această ocazie, compania își întărește prezența pe piață și își continuă evoluția pe zona de tipar digital industrial cu jet de cerneală.

Prin încorporarea noii tehnologii HD, au fost aduse îmbunătățiri de producție modelului anterior – AccurioJet KM-1e. Printre acestea se regăsesc tonuri mai clare ale culorii pielii, fundaluri solide mai uniforme și texturi reproduse cu precizie, generându-se astfel „cea mai bună calitate a imaginii printate din industrie”. Albumele foto, cataloagele de artă, cărțile și ambalajele sunt câteva produse din cadrul unor piețe de nișă, ce pot fi accesate de către noul model.

AccurioJet KM-1e Print Sample B2_047_duplex_wedding_photos-1

Încă de la lansarea, în 2016, a sistemului de tipar digital industrial cu jet de cerneală Led-UV, format B2+, AccurioJet KM-1, Konica Minolta susține continuu transformarea și extinderea afacerilor clienților săi. În 2020, a fost lansat AccurioJet KM-1e, care a adus plus valoare producției de tipar, o conectivitate îmbunătățită pentru post-procesare și posibilitatea de utilizare a unei game mai complexe de substraturi.

Hârtia cretată sau necretată, colorată sau metalică, mediile de printare transparente sau din plastic, precum și canvasul sunt suporturi ce pot fi utilizate pe AccurioJet KM-1e. Acest sistem de tipar digital industrial cu jet de cerneală – recunoscut drept Swiss Army Knife al tiparului pentru multitudinea de aplicații oferite, a primit certificarea de INGEDE pentru posibilitatea de curățare a cernelurilor de pe hârtia cu și fără acoperire, permițând astfel reciclarea materialelor tipărite. De asemenea, cea mai recentă acreditare obținută de AccurioJet KM-1e – Idealliance® Master Elite ISO/PAS 15339, confirmă capacitatea sistemului de a îndeplini cerințele de plasare a culorilor specificate de Condițiile și Caracteristicile de Referință ale Tiparului (CRPC) – ISO/PAS 15339.

HD_KM-1e_JOB1-2_left_png_01 (1)

Având la bază aceste aptitudini, noul model Konica Minolta – AccurioJet KM-1e HD – beneficiază de caracteristici îmbunătățite pentru aplicații precum printarea albumelor foto, a fotografiilor și a operelor de artă. Fidelă abordării sale de parteneriat, Konica Minolta a luat în considerare dispozitivele de post-procesare existente în procesele de producție ale clienților pentru a personaliza sistemele de conectare. Pe lângă partea tehnică, au fost dezvoltate, în strânsă cooperare cu clienții, caracteristici precum analizarea stării de funcționare a echipamentului și îmbunătățirea productivității.

Hidetoshi Omo, Head of Centre of Competence KM-1, Konica Minolta Business Solutions Europa: „Fideli abordării noastre centrate pe client, noul model AccurioJet KM-1e HD va contribui la extinderea aplicațiilor și afacerilor clienților noștri. Prin utilizarea acestui nou sistem, se vor observa îmbunătățiri ale tonurilor de culoare ale pielii, uniformitatea fundalurilor solide și reproducerea mai precisă a texturilor. Calitatea imaginii tipărite cu jet de cerneală a atins acum cel mai înalt nivel din industrie. Nu există nicio diferență în timpii de procesare RIP și ne așteptăm ca orice modificare a consumului de cerneală să fie neglijabilă.”

AccurioJet KM-1e Print Sample B2_026_JapaneseArt_WSF110

În Europa a fost anunțat deja primul client al noului model AccurioJet KM-1e HD de la Konica Minolta. Acesta este Werner Druck & Medien AG, companie locată în Basel, Elveția. Ca urmare a expansiunii sale pe piețele de ambalaje și finisaje personalizate, Werner Druck & Medien a mai comandat un sistem de înnobilare digitală – MGI JetVarnish 3D și un dispozitiv de tăiere cu laser – Motioncutter.

Roger Kessler, director general Werner Druck & Medien AG, a declarat: „Ne-am decis asupra acestei soluții totale deoarece vedem un mare potențial pe piața de ambalare și finisare în următorii ani. Cu această combinație de echipamente, avem acum o poziție foarte bună și putem răspunde în mod ideal cerințelor pieței în acest domeniu.”

Hidetoshi Omo, Head of Centre of Competence KM-1, Konica Minolta Business Solutions Europa, a concluzionat: „Modelele AccurioJet KM-1e și KM-1e HD sunt sisteme de referință în strategia noastră de a ne susține clienții să reevalueze creativitatea. Lucrând îndeaproape cu aceștia, într-o abordare de parteneriat, dorim să-i ajutăm pentru a profita de numeroasele oportunități pe care le aduce digitalizarea și să susținem tranziția de la tiparul tradițional offset la printarea cu jet de cerneală.”

Despre Konica Minolta Business Solutions România

Konica Minolta Business Solutions România, filială a Konica Minolta Business Solutions Europa, a fost înfiinţată la 1 octombrie 2003, pe structurile companiei Minolta România, existente pe piaţa locală încă din 1991, ca urmare a fuziunii la nivel internaţional dintre Minolta Co. şi Konica Corporation, care a generat noua companie Konica Minolta Holdings, Inc.

Konica Minolta Business Solutions România a păstrat structurile şi reţeaua de vânzări ale Minolta România, beneficiind de experienţa a peste 30 ani de existenţă pe piaţa românească şi de o reţea de distribuţie de peste 60 de parteneri. Ca în anii precedenţi, rezultatele anului 2020 plasează Konica Minolta în topul furnizorilor de echipamente de birou din România.

Konica Minolta Business Solutions România distribuie și asigură mentenanță pentru echipamente multifuncţionale office, faxuri, imprimante, sisteme de producție digitală și tipar industrial şi oferă Servicii Optimizate de Printare, bazate pe soluţii complete de management al documentelor. Furnizor de top de servicii complete de management al informațiilor, compania pune la dispoziția clienților soluții software de ultimă generație în domeniul infrastructurii și securității IT, precum și în mediile cloud. Totodată, Konica Minolta comercializează o gamă extinsă de soluții de supraveghere și analiză video avansată.

Imagini ale produselor Konica Minolta sunt disponibile pe www.konicaminolta-images.eu.

Pentru mai multe informații vizitați https://www.konicaminolta.ro/ro-ro/news și urmăriți paginile oficiale ale companiei pe Facebook, YouTube și LinkedIn.

Termeni şi nume de produse pot fi mărci comerciale sau mărci înregistrate ale proprietarilor lor, recunoscute ca atare.

Pentru informații detaliate despre Konica Minolta:

Viorica Mocanu, Marketing Manager

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *