vin. nov. 22nd, 2024

McDonald’s și Elefant.ro încurajează lectura prin „Cuvinte Magice”, o campanie inedită derulată la nivel național, cu ocazia Zilei Naționale a Lecturii

4 min read

Pe 15 februarie, de Ziua Națională a Lecturii, 2.500 de vouchere McDonald’s

vor fi ascunse printre primele 2.500 de comenzi de carte lansate pe site-ul Elefant.ro

 

 

București, 11 februarie 2022  McDonald’s România și Elefant.ro celebrează Ziua Națională a Lecturii prin Campania „Cuvinte magice”, o inițiativă de promovare și încurajare a lecturii. Campania se desfășoară la nivel național, cu scopul de a recompensa cititorii pasionați și de a motiva lectura în rândul cititorilor ocazionali. Astfel, „Cuvinte magice”, inițiativa McDonald’s în colaborare cu Elefant.ro, vine cu o surpriză gustoasă: 2.500 de vouchere constând în produse din meniul McDonald’s vor fi ascunse de Elefant.ro printre paginile cărților comandate pe data de 15 februarie.

„Lectura este o activitate pe care o susținem constant, prin programele pe care le derulăm pentru clienți, cum este Happy Meal Reader, prin care am introdus cărți cu povești în meniul Happy Meal. De aceea, pentru noi, Ziua Națională a Lecturii a fost o oportunitate de a duce această susținere la nivel național, în rândul comunităților de clienți McDonald’s din toată țara. Iar campania pe care o derulăm alături de Elefant.ro este modul nostru de a recompensa cititorii pasionați., a declarat Elena Goți, Manager de Comunicare Premier Restaurants România.

Mecanismul campaniei „Cuvinte magice” este unul simplu. Primele 2.500 de comenzi de carte lansate pe website-ul Elefant.ro pe data de 15 februarie vor include un voucher pentru un produs McDonald’s. Oferta este valabilă indiferent de valoarea comenzii, de limba sau domeniul ales pentru cărțile selectate. În funcție de cuvântul surpriză inscripționat pe voucher, cititorii se vor putea bucura de unul dintre următoarele produse din meniul McDonald’s: un Hamburger, un sandviș McPuișor, o porție mică de cartofi prăjiți, o plăcintă cu vișine sau o cafea.

Premiile pot fi revendicate în oricare dintre restaurantele McDonald’s din țară, inclusiv la McDrive, în baza prezentării voucherului și în limita stocului disponibil, în perioada 15 februarie – 15 martie.

„Ziua Națională a Lecturii este un prilej pentru a ne reaminti că evoluția noastră a tuturor poate fi influențată decisiv de cărți. Elefant.ro investește în pasiunea pentru citit a românilor încă din 2010. În acest răstimp, am reușit să aducem în casele cititorilor din România peste 27 de milioane de cărți. Încurajarea lecturii rămâne unul dintre obiectivele noastre principale și ne bucurăm să fim parteneri în astfel de inițiative care, în final, să aducă motive de bucurie celor care participă.”, a declarat Adrian Dinu, Director Carte la elefant.ro.

Cuvinte magice _ 1920x1080px

Sărbătorită pentru prima dată în anul 2022, potrivit legii nr. 21/2022, Ziua Națională a Lecturii prilejuiește numeroase activități dedicate cititorilor de toate vârstele. Astfel, în marja zilei de 15 februarie, muzee, biblioteci publice, unități de învățământ, asociații, fundații, dar și alte instituții cu atribuții în domeniul educației și culturii desfășoară cluburi de lectură, ateliere de scriere, discuții libere, dezbateri și evenimente menite să sprijine, să promoveze și să încurajeze lectura.

Mai multe informații despre campanie sunt disponibile pe www.mcdonalds.ro/regulament.

 

Despre Premier Restaurants România

Premier Restaurants România operează restaurantele McDonald’s în România. McDonald’s este lider al pieței restaurantelor, cu 92 de restaurante în 28 de orașe, dintre care 46 restaurante cu McDrive și 47 de cafenele McCafé. Până în prezent, compania a investit peste 800 milioane de lei în România și are o echipă de 5.500 de angajați care le oferă consumatorilor produsele preferate, pregătite din ingrediente de calitate, în restaurant, prin McDelivery.

Pentru mai multe informații, vizitați: www.mcdonalds.ro și www.facebook.com/McDonalds.ro
;

Despre Premier Capital

Premier Restaurants România este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare al restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta și România. Premier Capital plc operează 166 de restaurante în 6 țări și are peste 9.000 de angajați. Premier Capital plc reprezintă business-ul McDonald’s al grupului Hili Ventures Ltd, grup implicat în diverse operațiuni de logistică, transport naval, inginerie, petrol și gaze, tehnologie, proprietăți, ospitalitate și leasing și care deține parteneriate cu McDonald’s și Apple. Activi în 10 țări din centrul și estul Europei și Africa de Nord cu o echipă de 9.500 de angajați, Hili Ventures este partener Cisco, CMA CGM, Diebold Nixdorf, Gemalto, Hofmann, IBM, Konecranes, Lenovo, Microsoft, NCR, Tranter, Terberg, și alte companii globale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *