lun. nov. 25th, 2024

Fanii Summer Well vor putea testa noile telefoane pliabile Samsung Galaxy Z în cadrul festivalului

3 min read

Participanții la SummerWell sunt așteptați în zona dedicată Samsung să experimenteze cele mai noi modele de telefoane pliabile Galaxy Z Flip5 și Fold5

București, România – 11 august 2023 – Samsung Electronics va fi din nou prezent la festivalul Summer Well între 11 și 13 august, continuând tradiția de a aduce tehnologia inovatoare mai aproape de publicul larg. Compania se alătură și în acest an festivalului care reunește un public divers, dornic să experimenteze o atmosferă vibrantă și muzică bună, pentru care a pregătit multe surprize.

În premieră în România, cei prezenți la festival vor putea interacționa cu cele mai noi produse de la Samsung. Vizitatorii vor avea ocazia să descopere noile modele Galaxy Z Flip5 și Galaxy Z Fold5 la zona dedicată Samsung din cadrul festivalului, putând să testeze astfel tehnologia de ultimă generație în materie de telefoane cu ecran pliabil.

Samsung le oferă invitaților festivalului ocazia de a descoperi mișcarea „Join The Flip Side”, o campanie prin care utilizatorii sunt încurajați să exploreze noi modalități de a interacționa cu tehnologia. Prin “Join The Flip Side, Samsung îi îndeamnă pe consumatori să-și depășească limitele și să fie deschiși la experiențe captivante și posibilități creative de exprimare.

În plus, noile modele de smartphone reprezintă accesoriul perfect pentru ținutele de festival, astfel că pe parcursul celor trei zile nu vor lipsi oportunitățile de a crea cele mai reușite fotografii și conținut instagramabil. Participanții pot testa modul Flex al noului Galaxy Z Flip 5 pentru a obține selfie-uri inedite din cele mai creative unghiuri.

O alta experiență interactivă este dedicată pasionaților de gaming. Participanții la festival sunt așteptați pentru sesiuni de joc nemaipomenite cu cele mai populare jocuri mobile ale momentului, direct pe Galaxy Z Fold5.

Ne bucurăm să aducem și anul acesta tehnologia în mijlocul atmosferei electrizante de festival, la Summer Well, pentru a fi mai aproape de consumatorii noștri. Am vrut să le oferim participanților șansa să interacționeze cu produsele noastre într-un cadru ca de sărbătoare, în care să poată crea amintiri și experiențe unice cu ajutorul tehnologiei Galaxy, așa cum ne încurajează și organizatorii prin sloganul «a festival like a holiday». Suntem prezenți la Summer Well de mulți ani, iar cu fiecare ediție ne propunem să le oferim oamenilor noi modalități prin care să aducă plus valoare experienței lor de festival, dar cel mai important, să îi ajute să își exprime stilul și personalitatea cât mai creativ și autentic.”, menționează Simona Panait, Director de Marketing, Samsung Electronics România & Bulgaria.

Ambasadorii de brand Samsung, membri ai Team Galaxy, vor fi de asemenea prezenți în spațiul Samsung și vor interacționa cu vizitatorii. Iar cei care își vor alege ținuta de festival în culorile noului model Galaxy Z Flip 5 vor avea parte de surprize vineri, începând cu ora16:00,  când, alături de Edi Brandabura, vor avea șansa să câștige și premii pentru cel mai reușit selfie.

Galaxy Z Flip5 și Galaxy Z Fold5 sunt disponibile începând cu 11 august pe samsung.com/ro și în magazinele partenere. Mai multe detalii despre ele puteți afla aici și aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *