mar. apr. 16th, 2024

Ericsson Mobility Report: Traficul de date mobile a crescut de aproape 300 de ori în ultimii 10 ani

5 min read
  • Ediția specială a Ericsson Mobility Report, ce marchează aniversarea a zece ani de publicare a acestui studiu, arată că numărul utilizatorilor de smartphone-uri a crescut cu 5,5 miliarde, din 2011 și până în prezent
  • Traficul de date mobile înregistrat doar în trimestrul al 3-lea al anului 2021, a depășit volumul traficului înregistrat de la începutul raportărilor și până la sfârșitul anului 2016
  • Estimările arată că la finalul lui 2027, vor exista 4,4 miliarde de abonamente 5G, adică echivalentul a aproximativ jumătate din totalul abonamentelor mobile, de la acel moment

Traficul de date mobile, la nivel global, a crescut de aproape 300 de ori, din 2011 și până în prezent, arată o nouă ediție a Ericsson Mobility Report. 2011 este anul în care a fost publicată prima ediție a acestui raport și, pe baza datelor actuale dar și a celor colectate și analizate anterior, compania (NASDAQ: ERIC) a elaborat o ediție specială a Ericsson Mobility Report, care marchează 10 ani de publicare a raportului. Astfel, ediția din noiembrie 2021 analizează unele dintre principalele tendințe și evenimente care au conturat ultimul deceniu și dezvăluie noi estimări pentru viitor, până în anul 2027.

Smart city and dot point connect Modern Telecom System ,Boundless connection technology concept.Blue tone

Premisei potrivit căreia 5G va deveni cea mai rapidă generație de tehnologie mobilă implementată până în prezent i se adaugă și o estimare actualizată conform căreia până la finele acestui an vor exista aproape 660 de milioane de abonamente 5G. Creșterea se datorează cererii peste așteptări din China și America de Nord, determinată parțial de scăderea prețurilor dispozitivelor 5G. Totodată, în trimestrul al 3-lea al anului 2021, numărul abonamentelor 5G de la nivel global s-a majorat cu 98 de milioane (față de 48 de milioane de noi abonamente 4G). Astfel, se estimează că peste 2 miliarde de oameni vor avea acoperire 5G, la sfârșitul anului curent.

Conform celor mai recente estimări, până în 2027, 5G ar putea să devină principala tehnologie de acces la servicii mobile prin abonament, la nivel global. De asemenea, tot până în 2027, aproximativ 50% din toate abonamentele mobile de la nivel mondial ar urma să fie pentru servicii 5G, acoperind 75% din populația lumii și facilitând 62% din traficul global de date pe smartphone.

Fredrik Jejdling, Executive Vice President și Head of Networks, în cadrul Ericsson, a declarat: „Comunicațiile mobile au avut un impact incredibil asupra societății și a afacerilor în ultimii zece ani, iar în 2027, vom fi integrat mai mult ca niciodată rețelele mobile in felul în care interacționăm, trăim și lucrăm. Cea mai recentă ediție a Ericsson Mobility arată că ritmul schimbării accelerează, iar tehnologia joacă un rol esențial”.

Începând din anul 2011, implementarea rețelelor 4G LTE a fost esențială pentru generarea celor 5,5 miliarde de noi conexiuni pe smartphone la nivel global, contribuind la apariția pe piață a peste 20.000 de modele diferite de dispozitive 4G. Acest raport arată un ciclu de viață mult mai timpuriu în ceea ce privește tehnologia utilizată de dispozitivele 5G, telefoanele 5G reprezentând astăzi 23% din volumele globale, față de 8% cât reprezentau telefoanele 4G la momentul respectiv.

Acest lucru contribuie la o creștere exponențială a traficului de date mobile. Traficul de date din rețelele mobile a crescut cu 42% față de anul precedent, ajungând în trimestrul 3 din 2021, la aproximativ 78 de exabiți (EB), incluzând traficul generat de serviciile Fixed Wireless Access (FWA). Numai în trimestrul al 3-lea, traficul de date mobile a fost mai mare decât volumul generat vreodată până la sfârșitul anului 2016, iar noile estimări arată că traficul total de date din rețelele mobile poate ajunge la 370 EB până la finele anului 2027.

Raportul mai arată și faptul că natura conexiunilor mobile se schimbă rapid, contribuind la creșterea continuă a traficului de date în rețelele mobile.

Aplicațiile care folosesc technologia broadband IoT le-au depășit pe cele care folosesc tehnologiile 2G sau 3G ca segment care conectează cea mai mare parte a aplicațiilor IoT. Se preconizează că, până la sfârșitul anului 2021, serviciile broadband IoT vor reprezenta 47% din toate conexiunile celulare pe dispozitive IoT, comparativ cu 37% în cazul 2G sau 3G și cu 16% în cazul tehnologiilor de Massive IoT (NB-IoT și Cat-M).

Mai mult, noile estimări confirmă, încă o dată, faptul că în următorii ani, implementarea în masă a tehnologiilor IoT va accelera, cuprinzând scenarii de utilizare care vizează dispozitive și accesorii pentru telemedicină, urmărirea activelor logistice, monitorizarea impactului asupra mediului înconjurător și contoarele inteligente, precum și dispozitivele inteligente de monitorizare destinate sectorului manufacturier. Se estimează că, până în 2027, tehnologiile de Massive IoT vor reprezenta 51% din totalul conexiunilor celulare pe dispozitive IoT.

Totodată, în decursul aceleiași perioade analizate, conexiunile de tip FWA vor crește de aproape trei ori, de la 88 de milioane până la sfârșitul lui 2021, la aproximativ 230 de milioane în 2027, iar aproape jumătate dintre acestea ar urma să fie preluate de rețelele 5G.

Ediția aniversară a Ericsson Mobility Report include patru articole de referință:

  • Construirea infrastructurii 5G pentru un viitor digital, alături de compania Far EasTone
  • Construirea de rețele care să accelereze digitalizarea, alături de compania stc
  • Analiza comparativă a performanțelor rețelelor
  • Construirea de rețele sustenabile

Accesați ediția Ericsson Mobility Report și Ericsson Mobility Report Journey.

LINK-URI ASOCIATE:

Ericsson Mobility Report

În culisele Ericsson Mobility Report: 10 ani de leadership în industrie

Contractele 5G ale Ericsson anunțate public
Ericsson 5G
Aflați mai multe despre Fixed Wireless Access 4G și 5G de la Ericsson

NOTE PENTRU EDITORI:

URMĂRIȚI ACTIVITATEA NOASTRĂ:

Abonați-vă la comunicatele de presă Ericsson aici
Abonați-vă la postările de pe blogul Ericsson aici
https://www.twitter.com/ericsson
https://www.facebook.com/ericsson
https://www.linkedin.com/company/ericsson

DESPRE ERICSSON:

Ericsson le oferă furnizorilor de servicii de comunicații soluții complete pentru îmbunătățirea conectivității si a serviciilor. Portofoliul companiei acoperă domenii precum Rețele (Networks), Soluții pentru Servicii Digitale (Digital Services), Servicii de Externalizare (Managed Services) și Business-uri Emergente (Emerging Business) și este menit să sprijine clienții companiei în procesul de digitalizare, să sporească eficiența companiilor acestora și să ajute la identificarea unor noi surse de venit. Inovațiile Ericsson au pus beneficiile telefoniei și ale conexiunii mobile la dispoziția a miliarde de oameni, de la nivel global. Compania este listată la bursa din New York (NASDAQ), precum și la filiala acesteia – NASDAQ Stockholm. www.ericsson.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *