vin. nov. 22nd, 2024

Konica Minolta va participa la Labelexpo 2022 în Bruxelles

3 min read

București, România, 25 Ianuarie 2022

Konica Minolta, lider pe piața europeană a sistemelor de tipar digital etichete, a pregătit o serie de inovații și alte surprize pentru Labelexpo, eveniment ce va avea loc în perioada 26-29 aprilie la Bruxelles, în Belgia. La standurile C12 și C19, din pavilionul 8, reprezentanții Konica Minolta vor susține prezentări despre ultimele tendințe de piață și vor prezenta un ciclu complet de producție a etichetelor.

LabelExpo_DSC8296-min

Fiind un expozant major al acestui eveniment, Konica Minolta reiterează angajamentul său față de clienți, dar și importanța dezvoltării tiparului digital din industria de print. Standul inovator și sugestiv le va arăta participanților beneficiile unei afaceri creative.

În cadrul Labelexpo, Konica Minolta va partaja standul cu MGI Digital Technology, fideli parteneriatului încheiat în 2014 și extins în 2016. Ambele companii recunoscute la nivel mondial,  vor detalia experiențele construite împreună, pentru a demonstra modul în care clienții pot da formă ideilor lor și pot crește profitabilitatea afacerilor pe care le dețin, beneficiind totodată de software și tehnologii de ultimă generație.

LabelExpo_DSC7416-min

Carsten Bamberg, Business Development Manager, Professional Printing Group, Konica Minolta Europa: „Sectoarele de etichete, ambalaje și înnobilare sunt la fel de vibrante ca întotdeauna. Suntem nerăbdători să ne reîntâlnim, față în față, cu partenerii și clienții noștri la noua ediție Labelexpo. Vizitatorii standului nostru se pot aștepta la un spațiu interactiv și captivant, care va supune imaginația producătorilor de etichete unor oportunități concrete de dezvoltare.”

Lisa Milburn, Director General al grupului Tarsus Labels+Packaging, a declarat: „Personal, sunt încântată să urez bun venit companiei Konica Minolta, din nou prezentă la Labelexpo. Primul eveniment cu interacțiune umană fizică, de la începutul pandemiei, va oferi vizitatorilor noștri posibilitatea de a vedea, în mod direct, gama completă a sistemelor digitale de printare profesională și înnobilare de la Konica Minolta. Îndrumați de reprezentanții companiei, oaspeții vor afla cum pot încadra echipamentele Konica Minolta într-un flux de lucru automat, facilitând accesul afacerii lor către noua eră a Industriei 4.0 – un subiect de seamă al evenimentului din acest an.”

LabelExpo_DSC7942-min

„Labelexpo va pune la dispoziția vizitatorilor și o platformă online, prin care vom arăta cum ne continuăm călătoria accelerată către transformarea digitală. În urma accesării pieței de etichete tipărite digital, în urmă cu mai puțin de șapte ani, abordarea noastră de parteneriat este confirmată de cele mai recente cifre care arată că am devenit lider în Europa și am atins o cotă de piață de 33% (în T3, 2021)”, a concluzionat Carsten Bamberg.

Konica Minolta și MGI vă așteaptă cu drag la Labelexpo, standurile C12 și C19, Pavilion 8.

Despre Konica Minolta Business Solutions România

Konica Minolta Business Solutions România, filială a Konica Minolta Business Solutions Europa, a fost înfiinţată la 1 octombrie 2003, pe structurile companiei Minolta România, existente pe piaţa locală încă din 1991, ca urmare a fuziunii la nivel internaţional dintre Minolta Co. şi Konica Corporation, care a generat noua companie Konica Minolta Holdings, Inc.

LabelExpo_DSC7841-min

Konica Minolta Business Solutions România a păstrat structurile şi reţeaua de vânzări ale Minolta România, beneficiind de experienţa a peste 30 ani de existenţă pe piaţa românească şi de o reţea de distribuţie de peste 60 de parteneri. Ca în anii precedenţi, rezultatele anului 2020 plasează Konica Minolta în topul furnizorilor de echipamente de birou din România.

Konica Minolta Business Solutions România distribuie și asigură mentenanță pentru echipamente multifuncţionale office, faxuri, imprimante, sisteme de producție digitală și tipar industrial şi oferă Servicii Optimizate de Printare, bazate pe soluţii complete de management al documentelor. Furnizor de top de servicii complete de management al informațiilor, compania pune la dispoziția clienților soluții software de ultimă generație în domeniul infrastructurii și securității IT, precum și în mediile cloud. Totodată, Konica Minolta comercializează o gamă extinsă de soluții de supraveghere și analiză video avansată.

Imagini ale produselor Konica Minolta sunt disponibile pe www.konicaminolta-images.eu.

Pentru mai multe informații vizitați https://www.konicaminolta.ro/ro-ro/news și urmăriți paginile oficiale ale companiei pe Facebook, YouTube și LinkedIn.

Termeni şi nume de produse pot fi mărci comerciale sau mărci înregistrate ale proprietarilor lor, recunoscute ca atare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *