lun. mai 23rd, 2022

Huawei depășește limitele colaborării dintre dispozitive și lansează conceptul de super dispozitiv, definind biroul inteligent al viitorului

7 min read

București, 01 martie 2021 – Huawei Consumer BG introduce conceptul de super dispozitiv pentru smart office, o nouă soluție care îmbunătățește considerabil conectivitatea și colaborarea dintre dispozitivele Huawei acceptate. Această funcție bazată pe software este în acord cu strategia Huawei Seamless AI Life, proiectată în cinci scenarii majore – sănătate și fitness, călătorii, smart office, divertisment și smart home. Soluția a fost prezentată în cadrul evenimentului Mobile World Congress de la Barcelona.

Huawei aduce în conceptul de smart office, unul dintre scenariile cheie ale Huawei Seamless AI Life, viziunea creației fără limite și a comunicării perfecte, urmărind să ofere o experiență de viață profesională eficientă din punct de vedere digital prin asocierea celor două capabilități de bază ale Huawei: colaborarea între dispozitive și integrarea ecosistemului. Colaborarea între dispozitive le permite utilizatorilor să conecteze mai multe dispozitive într-o experiență unică, în timp ce integrarea ecosistemului elimină decalajul dintre Windows și platformele mobile, stimulând creativitatea și îmbunătățind eficiența comunicării.

HUAWEI Super Device (2)

HUAWEI Smart Office: super dispozitiv, super creativitate

Pe măsură ce consumatorii dețin din ce în ce mai multe dispozitive inteligente, li se întâmplă adesea să utilizeze două ecosisteme diferite și fragmentate, cum ar fi laptopuri pentru muncă și smartphone-uri pentru divertisment. Fără un dispozitiv unic care să satisfacă pe deplin toate nevoile zilnice ale unui utilizator, capacitatea dispozitivelor de a-și valorifica punctele forte și de a crea o experiență unificată a devenit mai importantă ca niciodată. Acest lucru este extrem de important ținând cont de cererea în creștere pentru menținerea productivității consumatorilor aflați în mișcare.

Colaborând între ele, dispozitivele oferă o conexiune mai fluidă, fără probleme. Huawei a introdus tehnologia inovatoare care conectează dispozitive încă din 2018, cu funcția OneHop care transferă fișierele smartphone-ului pe computer cu o singură atingere. În 2020, compania a introdus funcția Multi-Screen Collaboration, permițând colaborarea între două dispozitive, cum ar fi PC-tabletă, PC-smartphone și tabletă-smartphone. Au apărut astfel noi funcții precum transferul de fișiere între două dispozitive prin drag and drop și capacitatea de a deschide direct fișiere mobile pe laptop. Astăzi, Huawei își propune să elimine barierele dintre dispozitive aducând în Smart Office conceptul de super dispozitiv lansat pentru prima dată în 2021, ce le permite tuturor dispozitivelor compatibile să funcționeze ca unul singur.

HUAWEI Super Device

Super dispozitiv: Toate într-unul

Soluția Super dispozitiv (Super Device) este disponibilă acum pe computerele Huawei prin interfața drag-to-connect din Centrul de control al PC-ului, permițând acces rapid la imaginile și fișierele de pe telefon, precum și conectivitate rapidă și ușoară a ecranului inteligent pentru prezentări.

Asocierea super dispozitivului este inițiată printr-un clic pe iconița Control Panel din colțul din dreapta jos al ecranului computerului și tragerea iconițelor dispozitivelor din apropiere spre cea a PC-ului. Cu super dispozitivul de la Huawei, capabilitățile unice ale fiecărui dispozitiv pot fi modularizate și accesate de către alte dispozitive din grup, permițându-le acestora să profite pe deplin unele de punctele forte ale celorlalte. Super dispozitivul transformă PC-ul într-un nucleu de productivitate prin crearea unei experiențe digitale unice și complete, care permite un flux de lucru concentrat și eficient pentru utilizatorul care este acum capabil să proceseze sarcinile cu ușurință pe mai multe dispozitive.

Cu funcția de asociere pop-up, computerul Huawei se poate conecta rapid și ușor la căștile wireless, boxele, mouse-ul și tastatura Bluetooth Huawei, precum și la imprimantă, îmbunătățind în mod holistic experiența de smart office.

Colaborare cu smartphone-ul Huawei: Super multi-tasking

Odată conectat, smartphone-ul va fi disponibil ca unitate externă a computerului. Acest lucru le permite utilizatorilor să acceseze fișierele smartphone-ului ca în cazul oricărui alt dispozitiv de stocare extern, utilizând interfața sistemului de fișiere de pe PC cu care sunt familiarizați.

Pe ecranul PC-ului va fi afișată și interfața smartphone-ului, iar cu Multi-Screen Collaboration pot fi deschise direct pe PC până la trei aplicații mobile pentru multi-tasking. În plus, utilizatorii pot accesa cu ușurință materialele salvate pe telefon prin intermediul computerului, prin drag and drop. Fișierele de pe smartphone pot fi editate cu HUAWEI MateBook, unde toate modificările sunt salvate automat pe telefon și gata pentru a fi partajate.

Colaborare cu Huawei MatePad: Super creativitate

La fel ca smartphone-ul, tableta este recunoscută la conectare ca unitate externă a PC-ului, permițând transferul și gestionarea fișierelor între dispozitive prin drag-and-drop sau copy-paste.

Super dispozitivul PC + tabletă acceptă trei moduri de conectare, fiecare pentru diferite scenarii de utilizare.

În Modul Mirror, ecranul computerului este reprodus pe ecranul tabletei. Orice conținut scris sau desenat cu M-Pencil pe HUAWEI MatePad este reflectat în timp real pe computer. Această funcție puternică îi ajută pe utilizatori să profite la maximum de software-ul de design profesional. În Modul Extend, ecranul computerului este extins la tabletă, fiecare din cele două ecrane afișând conținut diferit. Acest mod transformă tableta într-un monitor extern pentru computer, îmbunătățind productivitatea prin mai mult spațiu pe ecran. În Modul Collaborate, fișierele tabletei pot fi gestionate direct de pe computer.

Colaborare cu Huawei MateView: Super productivitate

Utilizatorii se bucură de flexibilitatea de a conecta un PC Huawei la un monitor HUAWEI MateView, pentru a profita de un ecran mai mare. HUAWEI MateView suportă rezoluția de până la 4K+ și gama de culori P3 la nivel de cinema, permițând utilizatorilor să-și vizualizeze realizările creative cu detalii și precizie de clasă industrială.

Acesta e doar începutul

Super dispozitivul duce utilizatorii la următorul nivel de experiență tehnologică, productivitate și satisfacție, ca parte a eforturilor Huawei de a oferi experiența Seamless AI Life. Suportul pentru funcționalitatea super dispozitivului se va extinde și la modelele anterioare de PC-uri Huawei, cu condiția ca utilizatorii să-și actualizeze PC managerul Huawei la cea mai recentă versiune. În viitorul apropiat, Huawei intenționează să adauge suport pentru mai multe dispozitive, astfel încât să poată îmbunătăți permanent experiențele utilizatorilor aflați la birou sau în timpul liber.

Laptopuri Huawei la prețuri avantajoase

Familia de laptopuri HUAWEI MateBook are parte în această perioadă de oferte deosebite, atât în magazinul online Huawei, cât și în rețelele de retail partenere. Cei ce își doresc un dispozitiv super performant, pot achiziționa MateBook X Pro, în varianta Emerald Green împreună cu pachet gratuit ce include ghiozdan, mouse și ceas inteligent Watch GT 2 Pro la prețul de 7.799 lei. De asemenea, și modelul MateBook D14 Windows 10 Home, Intel Core i5, 8GB+512GB, Mystic Silver poate fi achiziționat individual la prețul promoțional de 2.799 lei. Această ofertă include și accesorii gratuite, respectiv un mouse Bluetooth 2 Olive Green sau Pink și un ghiozdan pentru laptop Swift. Laptopul MateBook D15 i5 de generație a 11-a , Windows 11 Home, 8GB+512GB, Mystic Silver poate fi achiziționat individual la prețul de 3.299 lei. La orice Laptop, clienții pot opta pentru pachete suplimentare cu Mouse GT black la 299 lei în plus, FreeBuds 4 la 249 lei în plus sau router WS5200 la 49 lei în plus.

Cele două laptopuri din seria MateBook 14s, pot fi achiziționate la prețul de 5.999 lei în varianta Space Gray și respectiv 6.499 lei în varianta Spruce Green, ambele vin cu pachet gratuit: mouse, rucsac și ceas smartwatch WATCH GT 2. Toate ofertele campaniei pot fi vizualizate pe www.huaweistore.ro. Oferta de laptopuri este valabila în HuaweiStore.ro în perioada 1-6 martie 2022. Clienții beneficiază de plata în rate fără dobândă, livrare rapidă și gratuită.

De asemenea, clienții pot beneficia de oferte de preț speciale în rețeaua de parteneri HUAWEI, în limita stocurilor și a promoțiilor disponibile: MateBook D15 Intel Core i3 la prețul promoțional de 2299 lei, MateBook D14 la prețul promoțional de 2.799 lei, MateBook X la prețul promoțional de 3.499 lei.

Oferte noi în HuaweiStore.ro

Mai ales în această perioadă, femeile importante din viața fiecăruia trebuie să se simtă apreciate. În perioada 1-6 martie 2022, clienții se pot bucura de noi oferte promoționale: prețuri mai mici cu 10% pentru toate produsele din categoriile laptopuri, telefoane, tablete și routere și cu 15% pentru produsele audio și ceasuri smartwatch. Reducerile sunt oferite în formă de cupoane, ce pot fi regăsite în magazinul online Huawei.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania are 14 centre de cercetare și dezvoltare în țări precum Statele Unite, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una dintre cele 3 filiale ale companiei și include smartphone-uri, computere și tablete, dispozitive portabile și servicii cloud etc. Cu peste 33 de ani de experiență în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare consumatorilor de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://www.huaweistore.ro.

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmați-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: Huawei Mobile Romaina

Community: Comunitatea Huawei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *