mar. dec. 3rd, 2024

Vodafone anunță oferte noi, cu tarife reduse pentru serviciile către Republica Moldova

3 min read

București, 19 mai 2022 – De astăzi, Vodafone România introduce oferte noi, cu tarife reduse și beneficii incluse pentru serviciile de roaming internațional și apeluri internaționale către Republica Moldova.

Astfel, pentru utilizatorii cartelelor prepaid, începând cu Oferta 6, minutele internaționale către Republica Moldova vor fi incluse în cele 2.000 de minute naționale disponibile pentru apeluri în afara rețelei, iar tariful pe minut la depășirea minutelor incluse va fi redus la tariful standard internațional SEE, de 0,19 Eurocredit/ minut. Tot de astăzi, minutele internaționale (fix și mobil) către Republica Moldova vor fi incluse în minutele internaționale către SEE pentru toate abonamentele RED și RED Infinity, în timp ce tariful la depășirea minutelor incluse va fi cel standard pentru SEE.

În cazul serviciilor de roaming, clienții prepaid beneficiază de 100 de minute de voce și 1GB de date în Republica Moldova, începând cu Oferta 15. Totodată, Vodafone anunță două noi extraopțiuni, disponibile începând cu luna iunie, de 4 Eurocredit cu 20 de minute pentru apeluri de voce și 2GB de date incluse, respectiv 10 Eurocredit cu 100 de minute pentru apeluri și 8GB de date.

Oferta Republica Moldova

În cazul abonaților Vodafone, aceștia vor beneficia, tot începând cu luna iunie, de 100 de minute pentru apeluri și 1GB de date dacă dețin un abonament RED Infinity 22. Tot pentru abonați vor fi disponibile două extraopțiuni, de 4,5 euro (TVA inclus) cu 20 de minute de voce și 2GB de date, respectiv de 12 euro (TVA inclus) cu 100 de minute și 8GB de date.

Despre Vodafone

Unică prin amploarea sa, ca cea mai mare companie de telecomunicații și tehnologie din Europa și Africa, Vodafone transformă modul în care trăim și lucrăm prin inovație, tehnologie, conectivitate, platforme, produse și servicii. Vodafone operează rețele mobile și fixe în 21 de țări și colaborează cu rețele mobile în alte 48 de țări. La 31 martie 2022, compania avea peste 300 de milioane de utilizatori de servicii mobile, peste 28 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix și 22 de milioane de clienți ai serviciilor TV.

Vodafone este lider mondial în domeniul IoT (Internet of Things), conectând peste 150 de milioane de dispozitive și platforme prin inovație care se aliniază cu aspirațiile societății pentru orașe mai curate și mai sigure, transport mai bun și agricultură la cele mai noi standarde. Poziția de lider digital a Vodafone schimbă, de asemenea, și modul în care guvernele oferă asistență medicală și educație, precum și modul în care companiile, în special întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri), deservesc clienții.

Am revoluționat segmentul fintech din Africa prin M-Pesa, care își sărbătorește a 15-a aniversare în 2022. Este cea mai mare platformă fintech din regiune și oferă acces la servicii financiare unui număr de peste 52 de milioane de oameni într-un mod sigur, accesibil și convenabil.

Misiunea noastră este să „conectăm pentru un viitor mai bun” care facilitează o societate digitală incluzivă și durabilă. Facem pași importanți pentru a limita impactul companiei asupra planetei prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până la net zero până în 2040, prin achiziția de 100% energie electrică din surse regenerabile în Europa și în toate operațiunile noastre până în 2025, reutilizând, revânzând sau reciclând 100% din echipamentele noastre de rețea care devin redundante. Vodafone lucrează în mod proactiv pentru a extinde accesul la conectivitate pentru comunitățile rurale, studenți și pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă. De mai bine de 30 de ani, Fundația Vodafone a sprijinit comunitățile din Europa și Africa în domeniile sănătății, educației și egalității.

Susținem diversitatea și incluziunea prin politicile noastre de maternitate și concediu parental, prin furnizarea de oportunități multiple de dezvoltare femeilor cu ajutorul conexiunilor mobile și fixe, precum și prin îmbunătățirea accesului la educație și abilități digitale pentru femei și pentru societate, în general. Apreciem și tratăm cu respect toate persoanele, indiferent de rasă, etnie, dizabilitate, vârstă, orientare sexuală, identitate de gen, credință, cultură sau religie.

Pentru mai multe informații, vizitați www.vodafone.com, urmăriți-ne pe Twitter la @VodafoneGroup sau conectați-vă cu noi pe LinkedIn la www.linkedin.com/company/vodafone.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *