joi. mart. 28th, 2024

OxygenOS 13 este noul sistem de operare OnePlus, cu un design Aquamorphic, experiență fluidă și noi caracteristici

5 min read

3 august 2022: Astăzi, brandul global de tehnologie OnePlus a lansat OxygenOS 13, noua generație a sistemului său de operare rapid și fluid. OxygenOS 13 se va lansa mai întâi pe OnePlus 10 Pro 5G, cu Open Beta disponibil pentru descărcare în scurt timp. Update-ul va fi disponibil pe cel mai nou telefon al brandului – OnePlus 10T 5G – mai târziu în cursul acestui an.

Urmând filozofia de design ”burdenless” a lui OnePlus, OxygenOS 13 combină experiența mai rapidă, mai fluidă și performanța mai stabilă cu un design Aquamorphic complet nou, care se inspiră din fluxul apei. Acestor noutăți li se adaugă fiabilitatea și securitatea ridicată încorporate în OxygenOS 13, cu scopul de a îmbunătăți viața digitală.

„Cu OxygenOS 13, continuăm să oferim experiența pe care utilizatorii noștri o apreciază, cum ar fiviteza, fluiditatea, performanța stabilă, designul burdenless și ușurința în utilizare”, a declarat Gary Chen, șeful diviziei OS în cadrul OnePlus. „De asemenea, am adus îmbunătățiri pentru a ne adapta mai bine nevoilor utilizatorilor și a stilurilor de viață în schimbare, aducând un upgrade care subliniază personalizarea, gaming-ul și conectivitatea.”

OnePlus Car Charger 6

DESIGN AQUAMORPHIC

OnePlus s-a inspirat din proprietățile amorfe ale apei, de unde și termenul „aqua”. La fel ca apa, designul este liniștitor, natural și versatil. A doua jumătate a cuvântului, „morfic” face aluzie la stilul high-tech al designului, care este evidențiat prin pictogramele sale minimaliste, animații și o varietate de forme și texturi.

EXPERIENȚĂ FLUIDĂ

AI System Booster

OxygenOS 13 valorifică puterea AI System Booster, care îmbunătățește performanța. Cu sisteme avansate și inteligente de gestionare a memoriei, AI System Booster permite suspendarea mai multor aplicații simultan, astfel încât utiilizatorii să poată sări rapid de la o aplicație la cealaltă.

OnePlus Car Charger 4

Always-on Display (AOD)

AOD-urile evidențiază informațiile contextuale și relevante fără a fi nevoie să porniți sau să deblocați dispozitivul. OxygenOS 13 include o selecție mai largă de AOD care oferă niveluri mai mari de personalizare, astfel încât să puteți decide ce informații doriți să fie ușor accesibile.

VIAȚA DIGITALĂ

OxygenOS 13 optimizează experiența utilizatorului, personalizarea și conectivitatea. Actualizările esențiale includ o mai mare ușurință de utilizare cu funcții precum Smart Launcher și Sidebar Toolbox, gaming îmbunătățit cu HyperBoost, sunet mai bun cu Spatial Audio, Dolby Atmos, Fast Pair și Audio Switch și opțiuni de partajare prin Nearby Share și App Streaming.

OnePlus Car Charger 2

Smart Launcher

Smart Launcher permite accesarea rapidă a aplicațiilor din foldere, mărind folderele și conținutul lor pe ecranul de pornire. Aplicațiile dintr-un folder pot fi accesate fără a fi nevoie ca utilizatorii să deschidă folderul în sine. Smart Launcher permite adăugarea de widget-uri pentru aplicațiile preferate pentru a profita de funcționalitatea acestora de pe ecranul de pornire.

Sidebar Toolbox

Sidebar Toolbox ajută utilizatorii să facă mai multe task-uri pe telefon cu o singură mână. Această funcție practică oferă acces ușor la toate aplicațiile și permite personalizarea aplicațiilor incluse în Toolbox.

OnePlus 10T_6

HyperBoost Gaming Engine

HyperBoost Gaming Engine alimentează o serie de funcții concepute pentru a oferi o experiență de joc mai fluidă și mai stabilă. Aceste funcții îmbunătățesc performanța jocurilor, cum ar fi reducerea fluctuației ratei cadrelor și îmbunătățirea ratei de răspuns la atingere a dispozitivului.

Spatial Audio & Dolby Atmos

OxygenOS 13 oferă suport pentru Spatial Audio, pentru un sunet de calitate cinematografică. Cu Spatial Audio, utilizatorii pot regla direcția sunetului în diferite aplicații pentru cea mai bună experiență. În plus, Dolby Atmos oferă un câmp sonor mai larg și o percepție spațială mai precisă a sunetului. Atât Spatial Audio, cât și Dolby Atmos oferă un plus de imersiune audio.

OnePlus 10T_7

Fast Pair

Fast Pair permite conectarea la dispozitiv a căștilor, televizoarelor inteligente și nu numai, astfel încât utilizatorii să petreacă mai puțin timp în meniuri și mai mult timp bucurându-se de conținut.

Audio Switch

Cu Audio Switch, utilizatorii pot comuta cu ușurință de la un dispozitiv audio la altul. Nu există întreruperi atunci când se face trecerea de la o pereche de căști la alta, creând o tranziție lină a sunetului.

Nearby Share și App Streaming

Conectându-vă la un singur cont Google, funcția Nearby Share permite transferul de conținut de pe dispozitivele Android și Windows cu mai multă ușurință și viteză, pentru partajarea facilă a conținutului. Cu funcția App Streaming, smartphone-urile pot proiecta conținutul ecranului către alte dispozitive ChromeOS din apropiere.

OnePlus 10T 5 (1)

SECURITATE

OxygenOS 13 prioritizează confidențialitatea și securitatea datelor la cel mai înalt nivel, oferind un control mai mare asupra a ceea ce utilizatorii partajează și ce aplicații sunt folosite pentru acest proces. OxygenOS 13 va avertiza automat despre aplicațiile și descărcările riscante. Mai mult, noul sistem de operare păstrează informațiile despre locație în siguranță, chiar și atunci când utilizatorii se conectează la o rețea publică Wi-Fi. Capacitățile de bază ale Android™ întăresc securitatea și mai mult controlând notificările aplicațiilor și filtrând conținutul în funcție de preferințele utilizatorilor.

Private Safe 2.0

O versiune îmbunătățită a Private Safe își face debutul cu OxygenOS 13. Acesta securizează datele, documentele și fișierele media într-un seif virtual, astfel încât acestea să nu poată fi accesate de alte aplicații.

 

CALENDAR DE UPDATE-URI

În curând: OnePlus 10 Pro

Mai târziu, în cursul acestui an: OnePlus 10T

Alte device-uri care vor primi update de OxygenOS 13:

Flagship: OnePlus 8, OnePlus 8 Pro, OnePlus 8T, OnePlus 9, OnePlus 9 Pro, OnePlus 9R, OnePlus 9RT, OnePlus 10 Pro, OnePlus 10R, OnePlus 10T

Nord: OnePlus Nord 2, OnePlus Nord 2T, OnePlus Nord CE, OnePlus Nord CE 2, OnePlus Nord CE 2 Lite

Note pentru editori:

  • Spatial Audio necesită support hardware, pentru ca funcția să poată fi folosită.
  • Aplicațiile care suportă Dolby Atmos pot varia în funcție de regiune.
  • Funcțiile de securitate Android T trebuie să primească suport de la aplicațiile terțe.

Despre OnePlus

 

OnePlus este un brand global de tehnologie mobilă care provoacă conceptele convenționale de tehnologie. Creat în jurul mantrei „Never Settle”, OnePlus creează dispozitive cu design rafinat, cu o calitate de construcție premium și hardware performant. OnePlus se dezvoltă cultivând legături puternice și crește împreună cu comunitatea sa de utilizatori și fani.

Mai multe informații sunt disponibile pe OnePlus.com și pe:

Instagram – https://instagram.com/oneplus

Facebook – https://facebook.com/oneplus

Twitter – https://twitter.com/oneplus

LinkedIn – https://www.linkedin.com/company/oneplus

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *