Dum. nov. 24th, 2024

Noile dispozitive Motorola edge – design uimitor și caracteristici emblematice

13 min read

8 septembrie 2022: Motorola lansează astăzi noile dispozitive edge: motorola edge 30 ultramotorola edge 30 fusion și motorola edge 30 neo, continuând să depășească limitele segmentului de smartphone-uri premium. Noile modele combină cele mai recente tehnologii cu un design remarcabil și experiențe care încântă toate simțurile.

Motorola edge 30 ultra redefinește dispozitivele premium. Modelul emblematic prezintă funcții de ultimă generație, inclusiv cea mai avansată platformă mobilă Snapdragon®1, senzorul pentru cameră cu cea mai înaltă rezoluție din industrie și cea mai rapidă încărcare TurboPowerTM de până acum. În același timp, motorola edge 30 fusion combină performanța și frumusețea, oferind caracteristici premium într-un dispozitiv cu ecran edge-to-edge.

Motorola înțelege că smartphone-urile sunt mai mult decât simple instrumente de comunicare, devenind un mijloc de exprimare, de explorare a creativității și de regăsire a pasiunilor. De aceea, compania se bucură să anunțe și motorola edge 30 neo. Cu un design compact, care nu compromite performanța, noul model face debutul unui parteneriat pe termen lung între Motorola și autoritatea globală în domeniul culorilor: Pantone.

5 (1)

Motorola edge 30 ultra: surprinde viața fără limite

Motorola edge 30 ultra oferă tehnologie de ultimă generație și un sistem de camere de cea mai înaltă rezoluție pentru a captura cele mai importante momente ale vieții. Primul senzor din industrie de 200 MP al camerei principale ajută la realizarea unor fotografii uluitoare. Senzorul este conceput pentru a capta mai multă lumină combinând 16 pixeli într-un singur Ultra Pixel de 2,56 μm, rezultând imagini clare și luminoase chiar și în condiții slabe de lumină. În plus, cu tehnologia avansată HDR, imaginile prezintă un echilibru perfect între lumină și umbră, care evidențiază în cele mai mici detalii elementele fotografiei. Senzorul principal vine și cu OIS, care previne mișcările nedorite, pentru fotografii și videoclipuri cât se poate de clare.

Cu cel mai recent telefon Motorola, videoclipurile trec la următorul nivel, cu înregistrare video 8K, cu peste 33 de milioane de pixeli, în prezent cea mai înaltă rezoluție video posibilă pe un smartphone și înregistrare video 4K HDR10+.

5 (2) (1)

Motorola edge 30 ultra este echipat cu un obiectiv ultrawide de 50 MP pentru o încadrare extinsă a elementelor și pentru o calitate înaltă a fotografiilor. Pentru prim-planuri perfecte, dispozitivul dispune de Macro Vision încorporat, care aduce subiectul fotografiei de 4 ori mai aproape decât un obiectiv standard. Folosind un teleobiectiv de 2x, noul dispozitiv poate surprinde în detaliu trăsăturile faciale chiar și de la o distanță mare față de subiect. În modul portret, distanța facială poate fi reglată între larg (35 mm), standard (50 mm) și aproape (85 mm), pentru o încadrare perfectă în orice condiții. În plus, motorola edge 30 ultra oferă o cameră frontală de 60 MP pentru selfie-uri uimitoare, datorită camerei frontale de cea mai înaltă rezoluție disponibilă pe un smartphone.

Platforma mobilă Snapdragon 8+ Gen 1 disponibilă pe motorola edge 30 ultra deschide calea către o nouă eră a tehnologiei mobile premium, echipată cu tehnologii 5G, AI, de gaming și de camere. Această nouă clasă de experiențe transformă dispozitivul prin viteze revoluționare 5G2 și face ca totul să funcționeze fără probleme, economisind durata de viață a bateriei. Noul motorola edge răspunde instantaneu cu până la 12 GB de RAM LPDDR5 și are până la 256 GB de stocare.

2

Cu funcțiile Snapdragon Elite Gaming™, experiența de joc de pe noul motorola edge este îmbunătățită considerabil. Dispozitivul reduce latența tactilă cu o rată de atingere de 360 ​​Hz3 în timpul jocului, primește actualizări de grafică și performanță în timp real, iar cu suportul pentru display de 144 Hz4, experiența de joc devine mai fluidă de fiecare dată.

În plus, motorola edge 30 ultra transformă standardele de încărcare rapidă, fiind necesare doar 7 minute de încărcare5 la o viteză incredibilă de 125 W, cea mai rapidă încărcare TurboPower™ de până acum. Dispozitivul vine cu capacități de încărcare wireless de până la 50 W, pentru o reîncărcare lină, fără cabluri, iar cu partajarea wireless a energiei de 10W, energia bateriei poate fi distribuită către alte device-uri6.

3

Noul flagship vine cu un display fără margini pOLED FHD+ de 6,67”, cu o ramă aproape insesizabilă. În plus, rezoluția full HD+ oferă o imagine mai clară, mai puțin pixelată, iar HDR10+ îmbunătățește luminozitatea și contrastul cu peste un miliard de nuanțe. Pentru o experiență de vizionare mai captivantă, motorola edge 30 ultra se bucură de Dolby Atmos, care valorifică cele mai recente progrese ale tehnologiei de sunet, astfel încât utilizatorii să se conecteze și mai profund cu conținutul preferat.

Pentru pasionații de jocuri, mixul dintre ecranul fără margini, sunetul puternic și conectivitatea wireless WiFi 6E lider în industrie duce jocurile în cloud la un nivel superior. Gaming-ul nu trebuie să se termine niciodată. Peste 100 de jocuri de înaltă calitate vor fi disponibile direct pe telefon cu Xbox Game Pass7, iar noi jocuri vor fi adăugate în permanență.

Motorola edge 30 ultra dispune și de lumini pe marginea ecranului. Marginile special concepute ale acestui dispozitiv se luminează în diferite moduri pentru a anunța noi notificări, apeluri telefonice sau alarme programate. Experiența poate fi personalizată cu cele cinci opțiuni de culoare.

1

Caracteristicile motorola edge 30 ultra nu sunt singurele aspecte ce evidențiază acest telefon. Designul premium este incontestabil mulțumită sticlei curbate 3D de pe partea din față a telefonului, completată de un strat rezistent la amprente. Un finisaj mat, plăcut la atingere se regăsește pe spatele dispozitivului, oferind o senzație tactilă mătăsoasă. Chiar și carcasa camerei are un aspect îndrăzneț, celebrând tehnologia de imagistică și prezentând cel mai puternic senzor Motorola de până acum.

motorola edge 30 fusion: conceput pentru a întrece orice limite

 

Cu noul motorola edge 30 fusion, inspirația pentru aventurile de zi cu zi va fi prezentă la orice pas datorită design-ului incredibil de subțire, perfect echilibrat. Marginile curbate arată și se simt incredibil, având un contur neted ce unește sticla din față cu cea din spate. Pentru un finisaj premium și elegant, acest dispozitiv oferă un cadru din aluminiu lustruit, neted. Carcasa reimaginată a camerei evidențiază tehnologia avansată de imagistică Motorola, oferind un aspect unic, atât retro, cât și modern. Senzația tactilă a sticlei mate face ca motorola edge 30 fusion să fie ușor de ridicat și greu de lăsat din mână.

Pentru a ține pasul cu nevoile de divertisment ale utilizatorilor, dispozitivul dispune de platforma mobilă Snapdragon 888+ 5G, sporind performanța față de generația anterioară, fie că este vorba de jocuri îmbunătățite de AI, care răspund mai repede la atingere, de fotografii și videoclipuri mai rapide sau de apeluri video realiste. Device-ul oferă viteze uimitoare și capacitate de conectare la rețele 5G2 din întreaga lume.

 

Motorola edge 30 fusion are un senzor de înaltă rezoluție pentru camera principală de 50 MP cu OIS – una dintre cele mai avansate camere disponibile pentru smartphone. De asemenea, realizează fotografii cu de 32 de ori mai mulți pixeli de focalizare8 folosind focalizarea instantanee pe toți pixelii pentru o performanță precisă chiar și în condiții slabe de lumină. Claritatea și strălucirea depășesc fotografiile obișnuite, datorită înregistrării video HDR10 sau înregistrării la rezoluție 8K pentru videoclipuri cât se poate de clare. Caracteristicile de ultimă generație ale camerei includ și un obiectiv ultrawide de 13 MP cu o cameră pentru vedere macro încorporată în partea din spate, iar pe partea frontală o cameră de 32 MP. Cu tehnologia Quad Pixel, fotografiile sunt mai clare și mai vibrante, cu o sensibilitate de 4 ori mai bună pentru lumina scăzută. Focalizarea automată păstrează calitatea imaginii indiferent de distanța față de camera frontală.

Motorola edge 30 fusion vine cu un afișaj pOLED FHD+ fără margini, de 6,55 inci cu HDR10+, o rată de reîmprospătare de 144 Hz4 și două difuzoare stereo mari, activate cu Dolby Atmos.

Cu încărcarea TurboPower ™ de 68W, motorola edge 30 fusion poate fi alimentat în doar 10 minute9, iar datorită bateriei de lungă durată, conectarea la viteze 5G2 va facilita multitasking-ul pentru întreaga zi.

motorola edge 30 neo: construit pentru visuri mărețe

Motorola edge 30 neo este primul dispozitiv care vine în culori la modă, selectate în urma parteneriatului dintre Motorola și Pantone, liderul mondial în consistența și acuratețea culorilor pentru branduri și designeri din întreaga lume. Venind cu opțiuni interesante de culoare, inclusiv culoarea Pantone a anului 2022, Very Peri, motorola edge 30 neo a fost conceput cu grijă pentru a arăta la fel de spectaculos pe cât este la atingere. Indiferent de alegerea culorii, Very Peri, Aqua Foam, Black Onyx sau Ice Palace, fiecare design prezintă o gravură subtilă de cip Pantone pe spatele dispozitivului și o opțiune de personalizare a telefonului prin integrarea culorii în interfața device-ului.

Motorola edge 30 neo este subțire, ușor și ultra elegant, fiind remarcabil din toate punctele de vedere. Cu doar o privire rapidă la spatele telefonului, utilizatorul va fi informat dacă a primit o notificare nouă sau un apel telefonic. O bandă LED aflată pe marginea camerei luminează în diferite moduri, atenționând utilizatorul fără a-l deranja.

Acest dispozitiv are un ecran pOLED compact de 6,28″ și 120 Hz4, dar pe deplin capabil să ofere peste un miliard de nuanțe de culoare și o experiență de vizualizare captivantă. Oferă 100% din gama de culori DCI-P3, mai luminoase și mai vibrante, îndeplinind standardele cinematografice pentru acuratețe. Mulțumită celor două difuzoare stereo mari, activate cu Dolby Atmos, experiența de divertisment este considerabil îmbunătățită.

Compact, dar fără compromisuri, motorola edge 30 neo păstrează caracteristicile remarcabile, inclusiv încărcarea TurboPower™ de 68W și două camere avansate, potrivite oricărui moment. Senzorul camerei principale de 64 MP cu OIS oferă posibilitatea de a surprinde detalii clare la lumina zilei. Un senzor avansat cu trei perspective uimitoare completează sistemul de cameră al dispozitivului. Telefonul are o cameră frontală de 32 MP cu tehnologie Quad Pixel pentru selfie-uri clare și de înaltă calitate.

Motorola edge 30 neo vine cu o platformă mobilă Snapdragon 695 5G care acceptă conexiuni cu lățime de bandă mare și cu latență scăzută, astfel încât momentele de divertisment și de productivitate să fie neîntrerupte. Utilizatorii se vor bucura de jocuri mai fluide, streaming fiabil și funcții de fotografie de nivel profesional.

Extindem puterea smartphone-urilor noastre cu Ready For

Motorola edge 30 ultra, motorola edge 30 fusion și motorola edge 30 neo au toate capabilitățile Ready For necesare pentru a oferi o experiență de lungă durată, cu doar o conectare simplă prin cablu11 sau wireless12.  Jocurile telefonului pot fi mutate pe un ecran mare pentru o senzație mai captivantă și plină de adrenalină. Cu Ready For PC13, experiența de utilizator este vizibil actualizată, aplicațiile putând fi rulate de pe telefon pe un computer Windows, iar cu doar o glisare, fișierele sau imaginile vor fi mutate cu ușurință între dispozitive.

Inovație dincolo de software și hardware

Pentru prima dată în industrie, un brand de smartphone-uri va surprinde consumatorii cu o nouă experiență senzorială: un parfum Motorola care va fi infuzat în ambalajul fiecăruia dintre aceste noi dispozitive Motorola edge. Parfumul exclusiv Motorola a fost dezvoltat în parteneriat cu Firmenich, cea mai mare companie privată de parfumuri din lume.

De la ambalaje sustenabile și design de produs pentru reducerea emisiilor de carbon, Motorola se angajează să folosească 60% materiale reciclate și 50% mai puține materiale plastice de unică folosință în ambalajele smartphone-urilor până în anul fiscal 2025/2026. Având în vedere acest lucru, noile dispozitive Motorola edge vin într-o cutie fără plastic, cu imprimare cu cerneală naturală din soia și utilizează peste 60% materiale reciclate post-consum pentru un efort continuu de reducere a deșeurilor din plastic. Acesta urmărește obiectivul Motorola de a face progrese holistice în ceea ce privește angajamentele sale de mediu și de a avea un impact social pozitiv în comunitățile în care își desfășoară activitatea. Motorola se bucură să stabilească obiective ambițioase de sustenabilitate, extinzând viziunea sa de a oferi o tehnologie mai inteligentă care construiește un viitor mai bun.

Disponibilitatea produsului

Motorola edge 30 ultra

Motorola edge 30 ultra va fi disponibil în România la Altex, eMag, Flanco, Digi și Orange la prețul de 3999 lei.

Motorola edge 30 fusion

Motorola edge 30 fusion va fi disponibil în România la Altex, eMag, Flanco, Digi și Orange la prețul de 2999 lei.

Motorola edge 30 neo

Motorola edge 30 neo va putea fi achiziționat în România la Altex, eMag, Flanco și Digi la prețul de 1999 Ron. Motorola edge 30 neo va fi disponibil în țara noastră în culorile Very Peri și Black Onyx.

Disclaimer legal

Anumite caracteristici, funcționalități și specificații ale produsului pot depinde de rețea și pot fi supuse unor termeni, condiții și taxe suplimentare. Toate pot fi modificate fără notificare. MOTOROLA, sigla M stilizată, MOTO și familia de mărci MOTO sunt mărci comerciale ale Motorola Trademark Holdings, LLC. Fabricat sub licență de la Dolby Laboratories. Dolby, Dolby Atmos și simbolul dublu-D sunt mărci comerciale înregistrate ale Dolby Laboratories. Snapdragon și Snapdragon Elite Gaming sunt produse ale Qualcomm Technologies, Inc. și/sau ale subsidiarelor sale. Snapdragon și Snapdragon Elite Gaming sunt mărci comerciale sau mărci comerciale înregistrate ale Qualcomm Incorporated. Android este o marcă comercială a Google LLC. Numărul de referință PANTONE și designul chipului PANTONE sunt utilizate cu permisiunea Pantone LLC sub licență. Toate celelalte mărci comerciale sunt proprietatea deținătorilor respectivi. ©2022 Motorola Mobility LLC. Toate drepturile rezervate.

  1. Pe baza combinației dintre clasamentele AnTuTu publicate și un scor motorola edge 30 ultra combinat intern de 1.087.617. Rezultatele pot varia în funcție de temperatură și setări.
  2. Planul de servicii 5G și acoperirea rețelei 5G necesare; disponibil numai în anumite zone; dispozitivul nu este compatibil cu toate rețelele 5G. Contactați furnizorul dvs. de servicii pentru detalii. Vitezele de descărcare se bazează pe conectivitate la rețea 5G sub-6GHz, oferind viteze de descărcare de 90-130 Mbps utilizatorului mediu.
  3. Disponibil numai în modul joc.
  4. Rata de reîmprospătare reală poate fi mai mică și poate varia în funcție de limitările și cerințele aplicației/conținutului, setările modului dispozitivului și alți factori.
  5. Utilizatorii pot obține până la 12 ore de viață a bateriei în 7 minute de încărcare. Bateria trebuie să fie substanțial epuizată; rata de încărcare încetinește pe măsură ce încărcarea progresează. Toate afirmațiile privind durata de viață a bateriei sunt aproximative și se bazează pe utilizatorul mediu testat într-un profil de utilizare mixtă (care include atât utilizarea cât și timpul de așteptare) în condiții optime de rețea. Performanța reală a bateriei variază și depinde de mulți factori, inclusiv puterea semnalului, setările rețelei și ale dispozitivului, temperatura, starea bateriei și formele de utilizare.
  6. Dispozitivul de partajare trebuie să aibă capabilități de încărcare wireless pentru a accepta o încărcare wireless partajată de la un dispozitiv Motorola.
  7. Xbox Game Pass se vinde separat. Catalogul de jocuri variază în timp, în funcție de regiune și de dispozitiv. Xbox Cloud Gaming (Beta): necesită joc compatibil și poate necesita controler Bluetooth compatibil (fiecare vândut separat). Selectați regiuni și dispozitive. Se aplică limitări de streaming, disponibilitatea serverului și timpii de așteptare pot varia. Necesită internet, se aplică taxe ISP. xbox.com/gamepass și https://www.ea.com/ea-play/terms pentru detalii.
  8. În comparație cu focalizarea automată tradițională cu detecție de fază.
  9. Utilizatorii medii pot obține până la 12 ore de viață a bateriei în 10 minute de încărcare. Bateria trebuie să fie substanțial epuizată; rata de încărcare încetinește pe măsură ce încărcarea progresează. Bazat pe utilizatorul mediu testat într-un profil de utilizare mixtă (care include atât utilizarea cât și timpul de așteptare) în condiții optime de rețea. Performanța reală a bateriei va varia.
  10. Necesită suport de încărcare wireless Motorola TurboPower 50W; vandut separat. Bateria trebuie să fie substanțial epuizată; rata de încărcare încetinește pe măsură ce încărcarea progresează. Toate afirmațiile privind durata de viață a bateriei sunt aproximative și se bazează pe utilizatorul mediu testat într-un profil de utilizare mixtă (care include atât utilizarea cât și timpul de așteptare) în condiții optime de rețea. Performanța reală a bateriei va varia și depinde de mulți factori, inclusiv puterea semnalului, setările rețelei și ale dispozitivului, temperatura, starea bateriei și modelele de utilizare.
  11. Motorola edge 30 ultra și motorola edge 30 fusion funcționează cu Ready în modul cu cablu și fără cablu, în timp ce motorola edge 30 neo are doar suport wireless.
  12. Ready For wireless este compatibil numai cu televizoarele care acceptă screen mirroring smartphone-ului Android (Miracast). Conexiune prin cablu Ready For acceptată cu televizoare sau monitoare care au port HDMI sau port video USB-C; Este necesar un cablu USB-C compatibil video sau un adaptor USB-C la HDMI.
  13. Ready For PC este disponibil pe dispozitivele selectate și pe Windows 10 și 11. Vizitați pagina Întrebări frecvente pentru o listă completă de compatibilitate între dispozitive și software. Necesită descărcarea aplicației pentru computer. PC-ul și dispozitivul mobil pentru a se conecta fără fir trebuie să partajeze același AP Wi-Fi (punct de acces) SAU trebuie să fie conectate prin cablu USB-C

Informații despre Lenovo & Motorola

Lenovo (HKSE: 992) (ADR: LNVGY) este o companie Fortune Global 500 cu venituri de 70 de miliarde de dolari, care deservește clienții din 180 de piețe din întreaga lume. Concentrați pe o viziune îndrăzneață de a oferi o tehnologie mai inteligentă, dezvoltăm tehnologii care schimbă lumea, care alimentează (prin dispozitive și infrastructură) și împuternicesc (prin soluții, servicii și software) milioane de clienți în fiecare zi.  Împreună creează un mediu mai incluziv, de încredere. și o societate digitală durabilă pentru toată lumea, de pretutindeni. Motorola Mobility LLC a fost achiziționată de Lenovo Group Holdings în 2014. Motorola Mobility este o subsidiară deținută în totalitate de Lenovo și este responsabilă de proiectarea și fabricarea tuturor telefoanelor și soluțiilor mobile marca Moto și Motorola. Pentru a afla mai multe, vizitați https://www.lenovo.com/ro/ro/ și citiți despre cele mai recente știri prin StoryHub și Motorola Global Blog.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *