joi. oct. 10th, 2024

McDonald’s redeschide restaurantul din Tomis Mall Constanța după o investiție de peste 4 milioane de lei

3 min read

Odată cu modernizarea restaurantului, clienții pot beneficia de produsele preferate de la McCafé, precum și de noul sistem digital pentru comenzi rapide

 

 

Constanța, 23 septembrie 2022 – Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s din România, redeschide restaurantul din Tomis Mall din Constanța, în urma unei investiții de modernizare și digitalizare în valoare de peste 4 milioane de lei. Clienții se vor bucura de noi facilități și beneficii datorită sistemului digital, care permite lansarea comenzilor prin intermediul kioskurilor digitale.

8

Astfel, clienții au posibilitatea să consulte meniul și să își comande produsele preferate direct de la kiosk, fiecare comandă fiind înregistrată pe ecranele din bucătăria McDonald’s, pentru a fi pregătită pe loc. În plus, kioskurile le oferă acestora opțiunea de a-și personaliza comanda, de a alege modul în care vor primi produsele, în restaurant sau la pachet, și de a opta pentru modalitatea de plată preferată: contactless, cu cardul bancar, sau cash, la casa de marcat. Tot aici, clienții pot scana ofertele din aplicația de mobil McDonald’s, precum și codul QR prin care pot acumula puncte de loialitate pentru fiecare comandă.

1 (1)

„Clienții noștri din Constanța pot comanda produsele preferate mai rapid și mai ușor în restaurantul nostru din Tomis Mall datorită noii tehnologii digitale, care simplifică experiența din locație și reduce timpul de așteptare. Intenționăm să menținem un ritm susținut de investiții în remodelarea restaurantelor, pentru a oferi această experiență completă în toate unitățile noastre”, a declarat Paul Drăgan, Directorul General Premier Restaurants România.

 2 (1)

Restaurantul McDonald’s Tomis din Constanța se întinde pe o suprafață de 158 de metri pătrați, având o capacitate de 85 de locuri la interior și un design modern, primitor. Clienții pot comanda la unul dintre cele opt kiosk-uri digitale și se pot bucura de produse în restaurant, având opțiunea de a alege servirea la masă, sau la pachet. Totodată, la cafeneaua McCafé, aceștia se pot bucura de deserturile și băuturile lor preferate.

McDonald’s în România își păstrează angajamentul ferm față de strategia sa de expansiune și dezvoltare, atât prin noi deschideri, cât și prin digitalizarea continuă a rețelei sale de restaurante. În prezent, 69 de restaurante McDonald’s din România integrează sistemul digital, oferind clienților o experiență mai rapidă și mai convenabilă.

 3 (1)

Despre Premier Restaurants România

Premier Restaurants România operează restaurantele McDonald’s în România. McDonald’s este lider al pieței restaurantelor, cu 93 de restaurante în 28 de orașe, dintre care 47 restaurante cu McDrive și 49 de cafenele McCafé. Compania are o echipă de 5.000 de angajați care le oferă consumatorilor produsele preferate, pregătite din ingrediente de calitate.

Pentru mai multe informații, vizitați: www.mcdonalds.ro și www.facebook.com/McDonalds.ro

4 (1)

Despre Premier Capital

Premier Restaurants România este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare al restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta și România. Premier Capital plc operează 169 de restaurante și are 9000 de angajați, servind peste 150 de milioane de clienți anual, în cele 6 piețe. Premier Capital plc reprezintă business-ul McDonald’s al grupului Hili Ventures Ltd, prezent în 10 țări și implicat în diverse operațiuni de logistică, transport naval, inginerie, petrol și gaze, tehnologie, proprietăți, ospitalitate și leasing și care deține parteneriate cu McDonald’s și Apple.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *