vin. feb. 3rd, 2023

Trupa MA RA MU aduce colinde străvechi maramureșene la București într-un concert caritabil, iar fondurile sunt donate pentru tratamentul împotriva cancerului cu care se luptă Georgeta Kovacs     

5 min read

București, 5 decembrie 2022: MA RA MU, trupa formată din opt artiști care cântă colinde din străbuni într-o formă contemporană, va susține un concert pe 12 decembrie la Refugiu Urban – Palatul Universul din București. Fondurile obținute în urma concertului vor fi donate pentru tratamentul Georgetei Kovacs, o femeie în vârstă de 45 de ani care se luptă cu o formă agresivă de cancer. Acest cancer se manifestă pe fondul unei boli autoimune declașate în urmă cu nouă ani, când Georgeta era însărcinată.

MA RA MU înseamnă frații Hojda (Ligia, Maria, Flavia, Francesca și Iuliu Augustin), frații Pavel & Corneliu Ulici și Sergiu Cătană.

 

“Muzica unește oamenii, Crăciunul unește familia. Deși fiecare dintre noi are proiectele lui separate, sărbătorile de iarnă ne găsesc mereu împreună. Din dorința de a duce mai departe muzica moștenită, tradusă prin viziunea noastră, anul trecut  s-a născut conceptul MA RA MU. Ne-am dorit ca atmosfera sonoră a vocilor, completată de cea vizuală, să împletească cele două lumi: cea contemporană și cea arhaică. Fiecare detaliu a fost ales pentru ca vechiul și noul să se îmbine într-un mod firesc și natural, iar fiecare alegere pe care am făcut-o a fost gândită în așa fel încât să existe unitate. Dorința noastră este să transmitem mai departe cântul. Am umblat prin sate să ascultăm poveștile bătrânilor și să culegem melodii uitate și știute numai de ei. Lucruri care deși au fost acoperite de «praful» trecerii timpului, poartă cu ele istorii nespuse”  MA RA MU.

 

Pentru a participa la concert este necesară înscrierea în acest formular Google Drive și achitarea a unei sume minime de 130 de lei: https://forms.gle/EmVrBLBXbnz521cG8.

Donația se face in contul IBAN  RO57BUCU1111037793116RON pe numele Georgeta Kovacs.

Fondurile strânse în urma concertului vor fi donate pentru cauza Georgetei.

Cine sunt cei opt artiști:

Pavel Ulici – actor și muzician, a debutat pe scena teatrului “Act” în spectacolul “Jocuri în curtea din spate” urmând ca apoi să colaboreze cu diverse teatre independente și de stat. A fost protagonistul filmului “Minte-mă frumos în Centrul Vechi” și a avut apariții în producțiile “The sons of liberty”, “Metal Hurlant” sau “Dragon Heart”. A dezvoltat un proiect muzical indie-alternativ

împreună cu Flavia Hojda. Își ia doza de adrenalină din colindatul munților și a dealurilor pe bicicletă. Consideră că muzica și actoria sunt instrumentele potrivite pentru el, prin care să își exprime gândurile, emoțiile și personalitatea.

Ligia Hojda – artist independent (songwriter și interpret), își compune propriile piese în colaborare cu alți artisti. A fost semifinalistă la Vocea României în 2014. A publicat single-uri precum Fire Gun, Like the Sun, Nomazi. Muzica Ligiei conține aroma nordică, de acasă, înfășurată în stilul indie-folk pop cu elemente electronice. ‘‘Pentru mine, muzica e cea mai frumoasă formă de artă prin care poți să te exprimi, e în interiorul nostru și în jurul nostru. E și o formă de terapie străveche care îl ajută pe om să călătorească prin viață.’’

Alexandra Maria Hojda – muzician, songwriter, interpret, cântă și ne descântă încă din fragedă pruncie. De atunci, a căutat să se integreze în contexte care să îi ofere posibilitatea de a-și explora

calitățile versatile ale vocii. De-a lungul timpului a colaborat cu diferiți artiști, iar în prezent cântă cu Thy Veils, Daniel Dorobanțu, TM Groove, Lucifer-A Rock Opera.

Sergiu Cătană – muzician, interpret, instrumentist percuționist. Se formează în muzica clasică pe băncile școlii, dar se desprinde timpuriu de aceasta, croindu-și propriul drum prin lumea muzicii

improvizate, care acum e și-acum dispare. Se poziționează în timp și spațiu la intersecția secolelor XX și XXI, în Timișoara. Se caracterizează ca stil prin ruperea conceptelor predefinite lăsând

loc celor noi să se contureze. Motto: “Ce a fost are să mai fie, ce are să fie… fie!”.

Flavia Hojda este actriță și interpret. A jucat în filme, pe scenele teatrelor din București, dar și în unele seriale sau reclame. Cei mai mulți o cunosc ca protagonista filmelor “Selfie” și “Selfie 69”. A

absolvit facultatea de teatru la UNATC. Pe lângă actorie, se exprimă prin muzică și cântă alături de Pavel Ulici într-un band acustic de indie/alternativ.

Iuliu Augustin lucrează în industria IT în zona de management, iar muzica reprezintă pentru el un aliat cu ajutorul căruia se transpune într-o altă realitate decât cea cotidiană. Se descrie că fiind cu picioarele pe pământ dar cu sufletul orientat spre cer, mărturisind că din când în când îi face plăcere să facă câțiva pași, să simtă cum se desprinde de sol, iar cerul îl îmbrățișează. Pe lângă muzică, este pasionat de fotografie și zborul cu parapanta.

Francesca Hojda este interpret, songwriter și studentă la Facultatea de Istorie. Muzica pe care o scrie abordează stiluri din zona pop, indie, R&B , baroque-pop și e mai degrabă ca un jurnal,

pentru că întotdeauna a scris despre propriile experiențe și emoții. Până când își va lansa cântecele, urcă melodii pe canalul de YouTube și a dezvoltat o comunitate în continuă creștere pe Tik Tok. A studiat muzica timp de 12 ani, de-a lungul cărora a participat și la concursuri sau show-uri TV, printre care X- Factor și Vocea României Junior.

Corneliu Ulici – actor și cântăreț, a fost cunoscut de publicul larg mai întâi ca membru al trupei de băieți BLISS, apoi pentru rolurile sale în filme românești și străine, voice-over sau ca prezentator

  1. “Să pot să cânt, să celebrez iubirea și viața, asta mă face fericit. Dintre toate lucrurile generatoare de bucurie, muzica e cea care mă aduce mai aproape de Cer, în reverență și recunostință înaintea lui Dumnezeu”, spune Corneliu.

Povestea Georgetei, o femeie în vâstă de 45 de ani care luptă cu cancerul și o boală autoimuna

Georgeta are 45 de ani și este mama unui băiețel de opt ani. Puternică, optimistă, cu spirit de învingător. Lucra două joburi în paralel pentru a se asigura că fiul și familia ei primesc ce e mai bun de la ea și de la viață. Acum luptă să supraviețuiască și să-și vadă baiețelul devenit bărbat.

În martie 2022, Georgi – așa cum îi zic apropiații- a fost diagnosticata cu cancer invaziv luminal B, multicentric local avansat – boală cu atât mai grea cu cât se manifestă pe fondul unei boli autoimune, purpură trombocitopenică autoimună, care s-a declansat acum nouă ani, când Georgeta era însărcinată.

În România, tratamentul hormonal este singurul inițiat pentru aceasta formă de cancer, așa că Georgi și familia ei au găsit speranță la o clinică din Turcia, unde Georgi a trecut cu bine de operația prin care i-a fost extirpat un sân.

Acum urmează un tratament de lungă durată care presupune costuri imediate de peste 20.000 de euro.

Orice ajutor contează. Poți dona în contul IBAN RO57BUCU1111037793116RON pe numele Georgeta Kovacs.

Îți mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *