joi. mart. 28th, 2024

NEGRONI Aperitivo Bar – Italian daily bar va fi inaugurat în 2023 în clădirea Tandem

3 min read
  • După Kiev și Odesa, NEGRONI Aperitivo Bar își va deschide porțile la parterul Tandem, pentru a scrie capitolul bucureștean al celebrului cocktail

 

București, 14 decembrie 2022 Forte Partners anunță primul chiriaș la parterul Tandem, o zonă a clădirii de birouri dedicată companiilor din ospitalitate și retail. Barul NEGRONI Aperitivo, un concept italian lansat în Ucraina în 2020, va fi funcțional în 2023 la București și va fi un reper al zonei Calea Victoriei, care a devenit, în ultimii ani, o destinație preferată de locuitorii Bucureștiului, precum și de turiștii români și străini.

 

Este punctul de plecare în călătoria prin vremurile, poveștile și orașele gustului Negroni, de la Florența la Londra și New York, din 1919 până în zilele noastre. Servind mai mult de 30 de cocktail-uri italiene clasice și variante moderne de Negroni și cicchetti venețiene, de la ora aperitivului și până în noaptea dansantă, barul NEGRONI intenționează să devină spațiul pentru aventura ta zilnică de negroni”, au declarat reprezentanții NEGRONI Aperitivo Bar. „După Kiev și Odesa, în 2023 vom deschide aici porțile pentru a scrie capitolul bucureștean al celebrului cocktail. La o aruncătură de băț de Calea Victoriei și de Centrul Vechi, în noua clădire Tandem, NEGRONI Aperitivo Bar își dorește să fie un loc imposibil de uitat, grădina secretă în care înflorește simfonia dulce-amăruie.”

Interiorul artistic al barului NEGRONI Aperitivo, semnat de arhitecta ucraineană Lisa Shinder, cu nuanțe retro italiene și art deco tipic bucureștean, este conectat la curte și înconjurat de arhitectura ecologică modernă semnată Deco Architects.

” Urăm bun venit NEGRONI Aperitivo Bar în Tandem Building și credem că acest loc special se potrivește perfect conceptului Sector 0, inițiativa noastră pe segmentul de birouri premium, gândit pentru dezvoltarea comunităților și centrat pe bunăstare”, a declarat Elena Tecuță, Office Leasing Manager la Forte Partners. „Această tranzacție este rezultatul strategiei noastre de a oferi, în proiectele noastre de birouri, toate facilitățile și caracteristicile unui stil de viață urban modern și confortabil, în clădiri sustenabile și eficiente energetic.”

Clădirea Tandem face parte, alături de proiectul Millo Offices, din proiectul Sector 0, o inițiativă Forte Partners pe segmentul office premium. Sector 0 a presupus investiții totale de 100 de milioane de euro și constă în dezvoltarea de clădiri de birouri destinate comunităților creative și digitale, atât companiilor, cât și celor care lucrează pe cont propriu. Sector 0 reprezintă o zonă de clădiri perfect integrate în stilul arhitectural art deco, specific zonei, în vecinătatea clădirii reprezentative a Palatului Telefoanelor.

Situat pe strada Matei Millo, aproape de Calea Victoriei, clădirea Tandem, cu o suprafață totală închiriabilă de 21.000 de metri pătrați, are acces facil la hub-ul de transport în comun Piața Universității (metrou, autobuz, troleibuz). În plus, companiile chiriașe beneficiază de aplicația  SpotUs, accesibilă pe telefonul mobil.  Aplicația, dezvoltată de Forte Partners în parteneriat cu compania clujeană Parking Spotter, permite interacțiunea complet digitalizată cu toate resursele unei clădiri de birouri –  parcare, control acces, biroul de rezervări, managementul utilizatorilor clădirii, etc.

 

Despre Forte Partners

 

Forte Partners, companie fondată în 2014 și deținută de Johny Jabra, Jihad Jabra și Geo Mărgescu, este unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari de pe piață. Forte Partners a dezvoltat până în prezent un portofoliu de proiecte în valoare de peste 450 de milioane de euro, atât în sectorul de birouri, cât și în cel rezidențial.

În trecut, Forte Partners a dezvoltat clădirile de birouri Ștefan cel Mare Building, proiectul office The Bridge, proiectul rezidențial Londra 27 și a finalizat proiectul rezidențial Aviației Park. Forte Partners a dezvoltat Inițiativa Sector 0 – Millo Offices și Tandem, proiecte office premium destinate profesiilor creative în centrul Bucureștiului – și U•Center faza 1, a doua fază fiind în prezent în dezvoltare. Proiectele Forte Partners au primit recunoaștere națională și internațională pentru calitatea arhitecturii. În luna octombrie 2021, Biroul de Arhitectură ADN a primit Premiul I la Bienala Națională de Arhitectură 2021 pentru Millo Offices, în calitate de proiectant al clădirii de birouri dezvoltate de către Forte Partners. Pentru mai multe informații despre Forte Partners, vizitați website-ul companiei: www.fortepartners.ro.

Follow the upcoming Negroni Aperitivo Bar here: www.instagram.com/negroni.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *