Dum. nov. 3rd, 2024

Mercusys lansează 4 noi dispozitive Wi-Fi pentru Internet stabil, la prețuri accesibile

6 min read

București, 30 martie 2023 – Așa cum bine știm deja, conexiunea la Internet a devenit un aspect esențial în viața fiecărui om. O viteză mare la Internet sau o conexiune stabilă nu mai reprezintă un lux, iar faptul că dispunem de aceste lucruri într-un mod foarte ușor a transformat, cu timpul, modul în care comunicăm, învățăm sau ne distrăm.

Chiar și așa, constant apar noi tehnologii, noi standarde și noi produse care să răspundă nevoilor aflate într-o continuă creștere. Astfel, Mercusys vine în întâmpinarea utilizatorilor cu noi soluții accesibile, dar performante, sub forma sistemelor mesh, routerelor sau range extenderelor, toate oferind o calitate superioară și o experiență de utilizare a Internetului mult mai bună.

“Începem anul cu extinderea gamelor de dispozitive performante din portofoliul Mercusys, tocmai pentru a veni în întâmpinarea nevoilor constante ale utilizatorilor, care se modifică odată cu noile tehnologii disponibile pe piața din România. Cele 4 noi dispozitive lansate oferă posibilitatea utilizatorilor de a alege să facă update la rețeaua Wi-Fi existentă, optând pentru soluția personalizată, pliată pe nevoile individuale. De exemplu, dacă au nevoie de o acoperire Wi-Fi extinsă, pot opta pentru sistemul Mesh Wi-Fi 6 Halo H90X, plasând fiecare unitate în locuri diferite din casă. În schimb, dacă vor viteze mai mari, noul router MR90X este dispozitivul potrivit, iar în cazul în care vor să își extindă semnalul Wi-Fi al routerului deja existent, pot opta pentru oricare dintre cele 2 Range Extendere noi, ME70X sau ME50G.” – a transmis Leon Chen, reprezentant Mercusys în România.

Noul sistem Mesh Wi-Fi 6 pentru acoperire extinsă – Mercusys Halo H90X 

Sistemele mesh sunt unele dintre cele mai apreciate produse în rândul persoanelor care au locuințe cu suprafață mare, sau chiar curte, și care doresc să aibă o rețea unificată, fără a avea zone lipsite de acoperire.

Cea mai nouă soluție din gama Mesh Mercusys este dispozitivul Halo H90X care oferă o acoperire de până la 550 mp (varianta 2 pack), eliminând complet zonele fără semnal Wi-Fi.

Halo H90X este sistemul cel mai performant din gama Mercusys până în acest moment, oferind o viteză Wi-Fi cumulată de până la 6000 Mbps (până la 4804 Mbps în banda de 5 GHz și până la 1148 Mbps în banda de 2.4 GHz).

Sistemul mesh dispune de seamless roaming, o tehnologie care face ca unitățile Halo să lucreze împreună pentru a crea o rețea unificată, cu un singur nume și o singură parolă. Drept urmare, atunci când vă deplasați prin locuință, dispozitivele se vor conecta automat la cea mai apropiată unitate Halo, fără a întrerupe conexiunea sau a pierde semnalul.

De asemenea, Mercusys Halo H90X beneficiază de funcții precum control parental sau porturi Gigabit, care oferă conexiuni stabile prin cablu pentru dispozitive precum console, televizoare smart sau PC-uri.

Mai mult, modelul Halo H90X este echipat cu tehnologiile OFDMA și MU-MIMO, care permit conectarea a până la 150 de dispozitive simultan.

Noul router Wi-Fi 6 AX6000 pentru conexiuni stabile și viteze mari – Mercusys MR90X 

Dacă nu sunteți în căutarea unui sistem mesh și un router vă este suficient pentru locuință, cel mai nou router Wi-Fi 6 din gama Mercusys, MR90X, este soluția relevantă. Acest router este net superior comparativ cu routerele standard, lucru care îl face ideal pentru divertisment neîntrerupt în locuință, fie că este vorba de streaming, gaming sau navigare online.

MR90X este un produs nou care vine cu performanțe Wi-Fi 6, cu viteze cumulate de până la 6 Gbps și o acoperire extinsă datorită celor 8 antene High-Gain omnidirecționale și a tehnologiei Beamforming. Traficul de date este eficientizat datorită tehnologiilor MU-MIMO și OFDMA, iar porturile Gigabit permit conexiuni prin cablu, perfecte pentru anumite dispozitive. Nu în ultimul rând, tehnologia Target Wake Time (TWT) reduce consumul de energie pentru dispozitivele conectate la rețea, contribuind astfel la reducerea costurilor de energie, iar standardul de securitate WPA3 oferă protecție sporită.

Porturile Gigabit disponibile sunt perfecte pentru console sau PC-uri, iar tehnologia MU-MIMO permite routerului să comunice cu mai multe dispozitive în același timp. Totodată, pentru a eficientiza fiecare dispozitiv, funcția Smart Connect alege în mod inteligent cea mai bună bandă disponibilă pentru fiecare dispozitiv, iar întreaga rețea poate fi administrată personalizat, în funcție de dorințe, prin funcții precum Control Parental, Rețea Vizitatori sau Calitatea Serviciului.

De asemenea, prin canalele de 160 MHz și 1024-QAM, MR90X oferă performanțe îmbunătățite în materie de viteză. Cumulate, vitezele mari oferite, 4804 Mbps în banda de 5GHz și 1148 Mbps în banda de 2.4 GHz, fac din MR90X un router de până la 2-3× mai rapid decât un router Dual-Band 802.11ac 4×4.

Noile range extendere Mercusys, soluții pentru extinderea semnalului rețelei existente: ME70X & ME50G

Cele mai noi range extendere din gama Mercusys, modelele ME70X și ME50G sunt variantele ideale pentru a extinde semnalul wireless din locuința ta, pentru că funcționează cu orice router.

Modelul ME70X este primul range extender din gama Mercusys care este compatibil cu tehnologia Wi-Fi 6.

Astfel, datorită tehnologiei Wi-Fi 6, ME70X oferă performanțe îmbunătățite în materie de viteză, eficiență și capacitate, față de generația anterioară.  Cu viteze de până la 1800 Mbps (1201 Mbps în banda de 5 GHz și 574 Mbps în banda de 2.4 GHz), noul range extender Mercusys ajută utilizatorii să beneficieze de o navigare stabilă și rapidă pe Internet, adăugând performanță Wi-Fi routerului, iar cele 2 antene ajustabile asigură o acoperire mai extinsă a casei.

Pe de altă parte, modelul ME50G este primul model de range extender Mercusys cu tehnologie Gigabit, acesta oferind viteze de până la 1,9 Gbps și dispune și de conexiune Gigabit prin cablu pentru conexiuni rapide dedicate pentru dispozitive, TV-uri, console sau PC-uri.

Cu ajutorul lui ME50G poți conecta mai multe dispozitive simultan, iar utilizarea lui este extrem de simplă. Cu o singură atingere a butonului WPS extinzi semnalul Wi-Fi în doar câteva secunde. Mai mult, la nevoie, prin intermediul unui cablu Ethernet, dispozitivul poate fi transformat într-un Access Point, iar instalarea și gestionarea lui se realizează foarte ușor prin intermediul aplicației disponibile (aplicația MERCUSYS) atât pe iOS, cât și pe Android.

Nu în ultimul rând, este foarte important de menționat faptul că toate produsele nou lansate, Halo H90X, MR90X, ME70X și ME50G, dispun de garanție de 3 ani, astfel încât să te bucuri de buna lor funcționare cât mai mult posibil, plus aplicația MERCUSYS pentru un management facil al dispozitivelor. Dispozitivele sunt disponibile acum pe piața din România, la prețuri atractive.

Despre Mercusys

Mercusys furnizează o gamă largă de dispozitive și accesorii de rețea cu scopul de a oferi acces excelent la Internet pentru cât mai mulți utilizatori. Sistemele Mesh Wi-Fi, routerele Wi-Fi, adaptoarele Wi-Fi, range extenderele și switchurile SOHO sunt proiectate să satisfacă și cele mai exigente nevoi de rețea. Mercusys colaborează cu profesioniști de top din întreaga lume și dezvoltă dispozitive inovatoare prin intermediul parteneriatelor cu producători renumiți de chipset, inclusiv MediaTek și Qualcomm. Mercusys are un angajament puternic față de excelență, o vastă rețea globală și un vis de îmbunătățire a vieții oamenilor prin conexiuni mai bune.

Pentru mai multe informații despre Mercusys, vizitați site-ul http://www.mercusys.com/ro/ sau ne puteți contacta pe adresa support.ro@mercusys.com

Ne puteți urmări și pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *