mie. dec. 4th, 2024

Noul Motorola Edge 40: Design la nivelul următor

4 min read

Începând cu luna mai, Motorola își extinde gama de telefoane Edge cu motorola edge 40, un dispozitiv care se mândrește cu specificații avansate – ecran curbat, protecție împotriva prafului și a apei conform standardului IP68, o cameră de 50MP și încărcare wireless, toate într-un design elegant.

Noul device motorola edge 40 va fi disponibil în România începând cu 11 mai în două culori: Nebula Green și Eclipse Black, la un preț recomandat de 2399 lei în magazinele Altex, eMag, Flanco, Digi și Orange.

Definit de fuziunea dintre stil și performanță, motorola edge 40 este unul dintre cele mai subțiri telefoane din clasa sa (7.58mm), cu un display borderless de sticlă. Designul elegant și spatele din piele vegană fac ca telefonul să fie ușor și plăcut la atingere. În afara aspectului său, designul atractiv include protecția IP681, ceea ce îi conferă rezistență la praf, murdărie, nisip2 și protecție împotriva scufundărilor accidentale în apă dulce1.

Fotografii spectaculoase mulțumită sistemului de camere performant

motorola edge 40 surprinde fotografii pline de detalii datorită sistemului de camere de 50 MP de înaltă rezoluție care integrează cea mai largă diafragmă disponibilă pe un smartphone (f/1.4).

Diafragma incredibil de largă oferă utilizatorilor următoarele beneficii:

  • Fotografii mai clare în condiții de lumină slabă
  • Un fundal natural cu focalizare moderată în spatele subiectului pentru un aspect profesional
  • Viteze mai rapide de captare pentru fotografii spontane cât se poate de precise

În plus, Ambient Light Sensor setează cu rapiditate expunerea, astfel încât momentele să fie imortalizate imediat cum se deschide camera. Focalizarea pe toți pixelii oferă o performanță mai bună în orice condiții de lumină, iar stabilizarea optică a imaginii (OIS) asigură fotografii clare și precise. Sistemul principal de camere este completat de camera ultra-wide de 13MP, cu funcția Macro Vision, permițând utilizatorilor să încadreze sau să se apropie mai mult de subiectul lor. Pentru fotografiile în grup sau solo, camera selfie de 32MP asigură fotografii excelente indiferent de cantitatea de lumină. Motorola edge 40 vine și cu o serie de îmbunătățiri pentru video și cameră, cum ar fi Horizon Lock Stabilisation, Video Portrait și Vlog Mode, pentru a ține pasul cu tendințele actuale și cu nevoile utilizatorilor.

Divertisment îmbunătățit de o experiență de vizionare cinematografică

Când vine vorba de redarea conținutului media, un ecran mare este esențial, iar motorola edge 40 oferă un display pOLED de 6,55″ cu margini borderless curbate, pentru o imagine cuprinzătoare. Ecranul imersiv are o rezoluție Full HD+, ceea ce oferă o imagine clară. De asemenea, este certificat HDR10+ și are o gamă de culori DCI-P3, pentru o varietate de nuanțe mai vii și mai apropiate de realitate. În timpul jocurilor sau multitasking-ului, utilizatorii pot beneficia de un refresh rate de 144Hz, pentru o navigare mai fluidă pe dispozitivul lor.

Experiența de vizionare cinematografică este acompaniată de sunetul Dolby Atmos® pe difuzoare stereo, cu bas îmbunătățit care adaugă adâncime și detalii. În plus, Motorola Spatial Sound face ca sunetul provenit din căștile sau difuzoarele utilizatorilor să fie mai captivant, umplând spațiul atunci când se joacă sau ascultă muzica preferată.

Încărcarea rapidă și performanțele constante oferă fiabilitate în mișcare

Utilizatorii se vor bucura de încărcarea TurboPower™ de 68W care alimentează în doar 10 minute2,3 bateria de 4400mAh. Pentru o experiență mai confortabilă, utilizatorii pot renunța complet la cabluri mulțumită încărcării wireless de 15W4.

Motorola Edge 40 este echipat cu chipset-ul MediaTek Dimensity 8020, ceea ce oferă conexiuni la rețelele 5G și Wi-Fi ultra rapide și alimentare fără probleme, de la videoclipuri de înaltă rezoluție la jocuri mai fluide. Toate acestea cu viteze CPU și GPU mai rapide și o eficiență energetică mai mare în comparație cu generația anterioară. În plus, cei 8GB de RAM LPDDR4X asigură performanțe, iar cei până la 256GB de stocare UFS 3.15 oferă spațiu suficient pentru fotografii, filme, muzică, aplicații și jocuri. Utilizatorii pot, de asemenea, să exploreze întreaga putere a smartphone-ului lor cu ajutorul tehnologiei Ready For, prin conexiune wireless6 sau prin cablu7.

Motorola Edge 40 rulează pe Android 13 și include noi caracteristici de securitate și software pentru protecție și siguranță îmbunătățite, inclusiv aplicația Moto Secure. Alimentată de Thinkshield, Moto Secure este destinația tuturor caracteristicilor vitale de securitate și confidențialitate ale dispozitivului. Aceasta vine cu o serie de instrumente de protecție, inclusiv Secure Folder, care protejează informațiile și aplicațiile sensibile, Network Protection, care minimizează riscurile utilizării rețelelor publice de Wi-Fi, Lock Screen Security, care permite utilizatorilor să configureze opțiunile de blocare a ecranului și Scramble PIN Pad, care asigură protejarea parolelor împotriva celor care vor să acceseze dispozitivul. În cadrul aplicației, utilizatorii pot verifica și controla rapid protecția smartphone-ului lor cu acces ușor la toate aplicațiile și setările Android și Motorola relevante.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *