mie. dec. 4th, 2024

Razer Alaturi De Pubg: Battlegrounds Reinventeaza Sintagma ”winner Winner Chicken Dinner”, Lansand O Noua Colectie De Periferice

4 min read

Fiecare produs din noua colecție vine la pachet cu obiecte in-game.

BUCUREȘTI, 12 iulie 2023 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, în colaborare cu KRAFTON, Inc., un colectiv de studiouri independente de jocuri și publisher-ul popularului PUBG: BATTLEGROUNDS, a anunțat o nouă colecție de periferice inspirate de PUBG: BATTLEGROUNDS.

“Razer este încântat de parteneriatul cu KRAFTON, care a dus la realizarea acestei colecții,” A declarat Addie Tan, Associate Director of Business Development în cadrul Razer. “Din îmbinarea experienței noastre în domeniul perifericelor de gaming cu abordarea lor inovatoare în ceea ce privește gamingul captivant, a rezultat o nouă colecție care rezonează cu gamerii și fanii din toată lumea.”

Concepute pentru a eleva experiența de gaming oferită de PUBG: BATTLEGROUNDS, fiecare periferic din nou gamă a fost conceput cu meticulozitate și este o dovadă a creativității KRAFTON și a calității neegalate a produselor Razer. Noua colecție include produse preferate de fani: mouse-ul fără fir conceput pentru esports, Razer Viper V2 Pro, tastatura de gaming cu switch-uri optice, Razer Huntsman V2 și căștile multi-platform fără fir, Razer Barracuda X. Fiecare dintre aceste periferice se bucură de un design special, inspirat de PUBG: BATTLEGROUNDS, ce utilizează culori și elemente vizuale specifice jocului.

Colecția include:

  • Razer Viper V2 Pro – PUBG: BATTLEGROUNDSEdition: Cu o precizie și o viteză de temut, Razer Viper V2 Pro transformă jucătorii în adevărați prădători. Mouse-ul vine la pachet cu o pălărie Razer exclusivă, activabilă în joc, ce va atrage toate privirile de pe câmpul de luptă.
  • Razer Huntsman V2 – PUBG: BATTLEGROUNDSEdition: Echipat cu Razer™ Optical Switches pentru o acționare fulgerător de rapidă, Razer Huntsman V2 va decide soarta oricărei lupte. Tastatura vine la pachet cu un cod care activează o jachetă Razer în joc, în culoarea verde tipică brand-ului.
  • Razer Barracuda X – PUBG: BATTLEGROUNDSEdition: Supraviețuirea în Blue Zone nu a fost niciodată mai ușoară ca acum, grație căștilor wireless cu greutate redusă, Razer Barracuda X. Căștile vin la pachet cu o pereche de pantofi și una de pantaloni Razer, ce pot fi folosite în joc pentru a te diferenția de ceilalți jucători.

Ca bonus, fiecare periferic vine la pachet cu obiecte in-game, ce nu pot fi ratate de fanii PUBG: BATTLEGROUNDS. Prin activarea codului găsit în ambalajul perifericelor, jucătorii se pot bucura de obiecte vestimentare exclusive în PUBG: BATTLEGROUNDS. Codurile permit crearea unei garderobe Razer completă, alcătuită din pălărie, jachetă, pantaloni și pantofi.

Colecția de periferice inspirate de PUBG: BATTLEGROUNDS reprezintă angajamentul ambelor branduri de a le oferi jucătorilor produse captivante vizual, de cea mai înaltă calitate, pentru a îmbunătăți experiența de joc.

Pentru mai multe detalii despre PUBG: BATTLEGROUNDS vizitați website-ul oficial.

Pentru mai multe informații despre colecția Razer x PUBG: BATTLEGROUNDS vizitați Razer.com.

PREȚ ȘI DISPONIBILITATE

Razer Viper V2 Pro – PUBG: BATTLEGROUNDS Edition: 219,99 Euro

Razer Huntsman V2 – PUBG: BATTLEGROUNDS Edition: 289,99 Euro

Razer Barracuda X – PUBG: BATTLEGROUNDS Edition: 169,99 Euro

Disponibile pe pagina Razer.com, în magazinele RazerStore, în magazinul PUBG: BATTLEGROUNDS și în oferta anumitor parteneri.

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.

Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptop-urile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 175 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Razer oferă, de asemenea, servicii de plată pentru gameri, tineri, millennials și generația Z. Razer Gold este unul dintre cele mai mari servicii de plată pentru jocuri din lume, iar Razer Fintech oferă servicii fintech pe piețele emergente.

Fondat în 2005 cu sediul în Irvine, California și cu sedii regionale în Hamburg, Shanghai și Singapore, Razer are 19 birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *