mar. dec. 3rd, 2024

Thrustmaster anunta schimbatorul de viteze TH8S

2 min read

București, România – 18 iulie 2023 – Thrustmaster, companie specializată în producția de controlere high-end pentru PC și console, anunță disponibilitatea în România a schimbătorului de viteze Thrustmaster TH8S, un model performant dedicat jocurilor auto, compatibil atât cu PC-uri cât și cu cele mai recente console de gaming.

Încă de la apariția primelor jocuri cu mașini, pasionaţii de jocuri și-au dorit să transforme experiența de racing din fața monitorului într-una cât mai realistă. Deși la început grafica jocurilor video nu era la nivelul actual, aceasta a evoluat treptat, iar cursele au devenit din ce în ce mai autentice și mai captivante. Astfel, accesoriile precum volane, schimbător de viteze sau pedale au devenit extrem de populare, contribuind la creșterea senzației de imersiune în fața ecranului. În prezent, jocurile cu mașini au devenit adevărate simulatoare auto, iar pentru a controla mașinile cu performanțe impresionante, este necesar un hardware adecvat.

Thrustmaster TH8S oferă o bază în forma de H cu opt poziții (7 viteze de înainte plus marșarier), însă este de apreciat aici faptul că aceste trepte de viteză pot fi dublate pentru jocurile cu camioane, acolo unde sunt necesare chiar și 14 trepte de viteze. Datorită tehnologiei H.E.A.R.T procesul de schimbare a treptelor devine precis și rapid. Schimbătorul metalic cu o înălțime de 1/6”/4cm îi conferă receptivitate la schimbări rapide, oferind o senzație sportivă.

Tehnologia H.E.A.R.T. reprezintă o inovație tehnologică dezvoltată de către Thrustmaster, asigurând o precizie constantă pe întreaga durată de utilizare a schimbătorului. În timp ce alte tehnologii pot avea degradări sau uzură în timp, tehnologia H.E.A.R.T. menține semnalul la o calitate constantă, garantând că reacțiile jocului rămân fidele comenzilor date de dispozitiv.

Datorită conectorilor săi USB și DIN, schimbătorul de viteze TH8S este un dispozitiv versatil ce se poate utiliza cu o gamă largă de dispozitive, inclusiv PC sau consolele PS5, PS4, Xbox One şi Xbox Series X/S. În plus, acesta este compatibil cu volanele de curse Thrustmaster Force Feedback și cu toate celelalte volane de curse disponibile pe piață.

El oferă un sistem de prindere încorporat, de aceea montarea volanului este simplă și rapidă pe orice tip de birou sau suport. Procesul de montare nu necesită unelte, permițând volanului să fie atașat și detașat cu ușurință ori de câte ori este necesar, fără a afecta integritatea acestuia.

Schimbătorul de viteze Thrustmaster TH8S poate fi precomandat la eMAG la prețul de 359 lei, acesta fiind disponibil începând cu data de 27 iulie când vor începe și primele livrări către clienți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *