mie. dec. 11th, 2024

Raport Binance pentru trimestrul al doilea, 2023: Trei luni modeste pentru cripto, dar capitalizarea totală a pieței a crescut cu 0,4%

2 min read

București, 8 august 2023 – Platforma globală de schimb de criptomonede Binance a lansat, prin intermediul diviziei Binance Research, noul raport Market Pulse, care analizează starea pieței cripto. Potrivit acestuia, în trimestrul al doilea al anului, industria cripto a trecut printr-o perioadă modestă, dar capitalizarea totală a pieței a crescut cu 0,4% față de aceeași perioadă a anului trecut.

“În pofida unui mediu incert macroeconomic și de reglementare, vedem un plus de capitalizare a pieței cripto. În plus, trimestrul al doilea este cel în care observăm o revenire substanțială în activitatea Blockchain. Dacă ne uităm la Bitcoin, din punct de vedere al prețului, acesta avut un trimestru excelent”, declară Ilie Pușcaș, Country Manager, Binance.

Bitcoin a spart, de altfel, plafonul de 30.000 de USD în iunie și a atins cel mai ridicat punct al său, pe parcursul acestui an.

Potrivit Market Pulse, Avalanche a depășit performanța înregistrată anterior, atât ca nivel de tranzacții zilnice, cât și ca adrese unice. În același timp, perioada aprilie-iunie a marcat un declin pentru DeFi, deoarece TVL (Total Value Locked) a scăzut cu 11,2% față de aceeași perioadă a lui 2022, încheind trimestrul la 44,2 miliarde USD.

Pe parcursul trimestrului al doilea, vânzările NFT au scăzut cu 23% anual, în tandem cu performanța în scădere a prețurilor (-19%), măsurată de indicele NFT-500.

La nivelul jocurilor, în același timp, peisajul a fost condus de BNB Chain, Ethereum și Polygon, cu o cotă de piață de peste 67%, calculată în funcție de numărul de jocuri.

Versiunea integrală a studiului realizat de Binance Research este disponibilă la acest link: https://research.binance.com/static/pdf/2Q23-Market-Pulse.pdf.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *