Dum. apr. 21st, 2024

Nokian Tyres introduce noul simbol ELECTRIC FIT™ pentru a ajuta numărul tot mai mare de șoferi de vehicule electrice să găsească anvelopele potrivite pentru mașinile lor

6 min read

Ceea ce a început ca o piață de nișă s-a transformat într-un interes de masă, deoarece numărul de vehicule electrice (VE) cumpărate în fiecare an continuă să crească la nivel global. Odată cu extinderea pieței VE, designul anvelopelor este, de asemenea, afectat de electrificarea condusului. Cu gândul la mașinile electrice, Nokian Tyres proiectează și testează anvelope de peste 10 ani. Ca dovadă a compatibilității cu vehiculele electrice, Nokian Tyres introduce un nou simbol ELECTRIC FIT™ pentru anvelopele sale premium marca Nokian Tyres ®.

Pentru a-i ajuta pe conducătorii de vehicule electrice să găsească anvelope compatibile, Nokian Tyres introduce noul simbol ELECTRIC FIT™ pentru întregul său portofoliu de produse premium existente și viitoare. Simbolul indică faptul că anvelopele Nokian Tyres® pot fi montate atât pe autovehiculele cu combustie internă, cât și pe cele electrice, oferind performanțe sigure și de înaltă calitate ale produsului, indiferent de sistemul de propulsie al autovehiculului.

„De ani de zile, am dezvoltat și testat produsele noastre pentru a fi compatibile, opțiuni premium care să răspundă nevoilor șoferilor de mașini electrice. Pe măsură ce piața vehiculelor electrice prinde viteză, noul simbol ELECTRIC FIT™ reprezintă o dovadă a acestor eforturi derulate de-a lungul unei decade”, spune Jukka Kasi, Vicepreședinte Senior pentru Produse și Inovații la Nokian Tyres.

Noul simbol ELECTRIC FIT™ va fi utilizat la nivel global pentru a comunica faptul că gama de anvelope premium este compatibilă cu vehiculele electrice și va fi distribuit pe toate canalele relevante pentru a ajuta profesioniștii în domeniul anvelopelor și consumatorii să identifice produsele Nokian Tyres ca fiind o anvelopă de înaltă calitate pentru automobilele electrice.

Conducerea în siguranță indiferent de tipul de mașină folosit

Anvelopele pentru vehiculele electrice trebuie să suporte sarcini mai mari din cauza greutății suplimentare a bateriei. De asemenea, acestea trebuie să răspundă instantaneu la puterea cuplului mare al vehiculului și să fie controlate în mod fiabil în orice condiții sau situații.

„Punctul nostru de plecare este că toate produsele noastre fac ca șofatul să fie sigur, indiferent de tipul de mașină folosit. Testarea a rămas un element cheie pentru a ne asigura că performanța anvelopelor se integrează perfect cu cea a vehiculelor electrice. Schimbarea sistemului de propulsie al vehiculelor nu a modificat foarte mult obiectivul nostru. Pe lângă progresul în materie de siguranță, am dezvoltat întotdeauna alte proprietăți ale anvelopelor, cum ar fi rezistența scăzută la rulare, durabilitatea și confortul la un nivel ridicat. Cu mașinile electrice, aceste proprietăți au devenit și mai importante, deoarece șoferii sunt acum mai conștienți de ele”, spune Kasi.

Pe lângă produsele premium de înaltă calitate, potrivite pentru toate propulsoarele vehiculelor, anumite anvelope Nokian Tyres speciale pentru vehicule electrice dispun de tehnologia de absorbție a sunetului Nokian Tyres SilentDrive®, care face ca zgomotul din habitaclu să fie mai silențios pentru a se potrivi cu liniștea mașinilor electrice. Acestea reprezintă vârful de gamă pentru cei mai exigenți șoferi de mașini electrice.

Inovația continuă garantează o potrivire perfectă cu vehiculele electrice

Nokian Tyres a inventat, în 1934, prima anvelopă de iarnă din lume. Din acea zi, compania a inovat permanent pentru un condus mai sigur în toate condițiile și anotimpurile – și pentru toate vehiculele. Activitatea de cercetare și dezvoltare pentru vehiculele electrice a început deja cu mai bine de un deceniu în urmă.

„Încă din primele zile ale electrificării, Nokian Tyres și-a testat anvelopele și prototipurile de anvelope în mai multe colaborări cu vehicule electrice și producători puternici și emergenți de astfel de vehicule, supunându-le celor mai solicitante condiții și situații de conducere pentru a avansa în dezvoltarea performanțelor anvelopelor, indiferent de schimbarea sistemului de propulsie al vehiculului”, continuă Kasi.

Ca urmare a activității revoluționare de cercetare și dezvoltare, Nokian Tyres a lansat, încă din 2014, prima anvelopă de iarnă din lume concepută special pentru mașinile electrice. În momentul lansării, anvelopa a fost, de asemenea, prima anvelopă de iarnă din lume cu un rating energetic A pentru rezistența la rulare. În 2012, în același an în care Tesla a introdus Modelul S, Nokian Tyres a obținut recordul mondial pentru cel mai rapid condus pe gheață (252,09 km/h (156,64 mph) cu o mașină electrică. În 2020, compania a introdus prima anvelopă cu crampoane din lume concepută pentru o mașină electrică.

„În calitate de cea mai nordică companie de anvelope din lume, a fost întotdeauna motivația noastră să permitem un condus sigur pe tot parcursul anului. De aceea, am vrut să ne asigurăm că primii șoferi de vehicule electrice au la dispoziție cele mai avansate și mai sigure anvelope de iarnă. Pentru noi, iarna este provocarea perpetuă, supremă, iar învățămintele noastre în cele mai dure și schimbătoare condiţii de iarnă propulsează dezvoltarea întregului portofoliu”, spune Kasi.

Portofoliul de mașini de testare al departamentului de cercetare și dezvoltare Nokian Tyres este actualizat în mod constant pentru a ține pasul cu tehnologia auto în dezvoltare rapidă și oferi șoferilor anvelope la fel de avansate. Ca pionieri ai industriei de anvelope, suntem obișnuiți să fim înaintea celorlalţi și, pe măsură ce tehnologia auto face salturi, la fel fac și anvelopele noastre.

În curând, mașinile electrice vor fi doar mașini

Primele vehicule electrice au fost achiziționate de pasionații de tehnologie și cunoscătorii de mașini, dar, pe măsură ce vehiculele electrice devin mai frecvente, un număr tot mai mare de consumatori sunt atrași de ele. Multe mărci auto consacrate se concentrează mai mult pe vehiculele electrice ca alternativă la motoarele cu combustie internă, în special pe fondul creșterii mărcilor auto dedicate exclusiv vehiculelor electrice.

„În curând, majoritatea mașinilor noi vândute vor fi electrice. Trecem de la specificarea mașinilor electrice ca fiind mașini electrice. Atunci când nu avem alternative pentru ele, ele redevin simple mașini. Norvegia este un exemplu excelent al acestei evoluții, mai mult de 80% din mașinile noi vândute fiind deja electrice. Șoferii norvegieni de mașini electrice au arătat de ani de zile o satisfacție puternică a clienților pentru portofoliul nostru de anvelope premium. Acest lucru demonstrează că suntem pe deplin Electric Fit™ și totodată pregătiți pentru momentul în care restul lumii va ajunge din urmă Norvegia”, spune Kasi.

Anvelopele din viitor vor fi și mai sustenabile

Vehiculele electrice sunt adesea considerate una dintre soluțiile pentru reducerea emisiilor de CO2 rezultate din condus și pentru atenuarea efectelor încălzirii globale.

„Accentul se extinde de la rezistența redusă la rulare și eficiența energetică la materiale și producție sustenabile. Construim în România prima fabrică de anvelope cu emisii zero de CO2 din lume și credem că aceasta va stabili un nou standard pentru întreaga industrie a anvelopelor”, a declarat Teppo Huovila, Vicepreședinte Calitate și Sustenabilitate la Nokian Tyres.

Nokian Tyres a introdus deja Nokian Tyres Green Step, lider mondial cu un procent de 93% din materialele sale reciclate sau regenerabile. Obiectivul este ca, până în 2030, 50% din toate materialele utilizate în produsele companiei să urmeze acest exemplu.

ELECTRIC FIT™

Produsele Nokian Tyres îndeplinesc cerințele vehiculelor electrice și ale șoferilor moderni. Compatibilitatea fără cusur a ELECTRIC FIT™ înseamnă că vă puteți baza pe performanța sigură și de durată a anvelopelor, indiferent de condițiile de conducere sau tipul de maşină pe care-l conduceți. Și nu ne oprim niciodată din evoluție. Ca întotdeauna, noi testăm pentru ca dvs. să nu fiţi nevoiţi să o faceţi. Alegerea siguranței care vi se potrivește oferă liniștea sufletească necesară pentru călătoria care urmează.

https://www.nokiantyres.com/electric-fit/

ttps://www.nokiantyres.com/innovation/research-and-development/fastest-on-ice/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *