mie. feb. 28th, 2024

Festivalul Om cu Om, un eveniment care își propune să creeze comunități în trei cartiere din București, începe în acest weekend

4 min read

Înscrierile continuă la atelierele de cunoaștere, artă și implicare civică din Buzești, Icoanei și Mântuleasa

  • Evenimentul este gratuit și are loc în toate weekendurile lunii octombrie
  • Participanții au ocazia să descopere cartierul cu alți ochi și să creeze o comunitate unită
  • Fondatorii lanseazăjocul de societate Om cu Om care va putea fi cumpărat și din librăriile Cărturești

București, 6 octombrie 2023: Festivalul Om cu Om, un eveniment care își propune să creeze comunități și să crească nivelul de implicare în cartierele Buzești, Icoanei și Mântuleasa din București, începe în acest weekend (7-8 octombrie) prin organizarea de ateliere de cunoaștere, implicare civică și artă comunitară. Evenimentul este gratuit și va avea loc în toate weekendurile lunii octombrie, participanții având ocazia să își cunoască vecinii de cartier, să descopere spațiile în care locuiesc și să experimenteze moduri noi prin care se pot implica pentru a crea o comunitate locală unită.

Proiectul este organizat de Asociația Tam-Tam și este co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului București Acasă 2023.

Festivalul Om cu Om este dedicat persoanelor care au peste zece ani și care locuiesc, lucrează sau studiază în cele trei cartiere. Astfel, la ateliere pot participa copii, adolescenți și adulți.

Evenimentele vor avea loc la Centrul EKA – Centrul Stării de Bine (cartierul Buzești -str. Horațiu nr. 28), Teatrul Improteca (zona Icoanei – str. Comănița nr. 9) și Centrul Shakti (cartierul Mântuleasa – str. Părintele Stăniloaie nr. 7).

Înscrierea pentru participare la ateliere se poate realiza aici sau la numerele de telefon 0757 228 813 (Buzești), 0727 554 875 (Icoanei), 0721 376 712 (Mântuleasa), disponibile și prin Whatsapp.

Prin acest festival ne dorim să creștem spiritul civic în România și am început cu trei cartiere simbol ale Bucureștiului, cartiere care au o istorie îndelungată și ale căror povești merită să fie cunoscute. Ideea festivalului a pornit de la dorința de a forma comunități cu ajutorul unor experiențe plăcute și care să încurajeze oamenii să se cunoască și să creeze inițiative benefice pentru societate. Pe termen lung, ne propunem ca Festivalul Om cu Om să cultive un spirit comunitar în cât mai multe cartiere din București și din țară, a declarat Monica Anastase, fondatoarea festivalului Om cu Om și președinte al Asociației Tam-Tam, organizatorul festivalului.

Programul festivalului:

7-8 octombrie: Ateliere de cunoaștere și jocuri

O introducere prin joacă a echipei proiectului, moderator, sociolog și artiști, și lansarea jocului de societate Om cu Om.

Sâmbătă între orele 10.00 -13.00 și duminică de la 14.00 – 17.00.

14-15 octombrie: Ateliere de implicare civică la cele trei centre și în cartiere

Plimbare ghidată prin cartier, pe un traseu propus de moderator și sociolog. Participanții vor fi încurajați să împărtășească observații, amintiri, povești despre locurile prin care trec. Debrief la centru, atelier de implicare civică despre cum se pot transforma observațiile în acțiuni benefice pentru locuire.

Sâmbătă între orele 10.00 -13.00 și duminică de la 14.00 – 17.00.

21-22 octombrie: Ateliere de artă comunitară prin care participanții vor crea obiecte de artă  alături de artiști

  • Buzești: plăcuțe ceramice cu modele desenate de participanți, inspirate din relația cu „acasă”
  • Icoanei: pictură de mari dimensiuni și happening-uri în spațiul public
  • Mântuleasa: upcycling de obiecte găsite sau de acasă și fotografie/poezie/desen inspirat din locuri din cartier

Sâmbătă între orele 10.00 -13.00 și duminică de la 14.00 – 17.00.

28-29 octombrie: Finalul proiectului și expunerea obiectelor de artă

  • Buzești: Centrul EKA
  • Icoanei: Cooperativa, respectiv Parcul Ioanid
  • Mântuleasa: Treasure hunt cu harta obiectelor create de participanți și poveștile acestora

Sâmbătă și duminică între 16.00 -19.00.

Finalul proiectului, de pe 28-29 octombrie, este deschis publicului larg, fără limită de participare.

Eveniment Facebook

Parteneri: Asociația pentru Tranziția Urbană, DiFine PR, Itsy Bitsy, Radio România Internațional, Radio România București fm, Aiciastat, Antistatic

Parteneri locali: Prăjitoria Buimac, Simbio, Anca Poterașu Gallery, Salina cu Bulgări, 20 Grams Coffee Roasters, Alambik, Ginoteca, Centrul educațional Montessori Edu, Zori pe Dimineții, Shakespeare School, L’Amphitheatro, Robescu 14.

Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa https://arcub.ro. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *