mie. dec. 4th, 2024

ELKO Romania dezvăluie noi perspective pentru analiza realizată de Axis despre Costul Total de Proprietate (TCO)

3 min read

București, 26 June 2024 – ELKO Romania, parte a ELKO Group, prin partenerul său, Axis Communications, propune clienților un instrument important care nu ar trebui să lipsească în timpul implementării și operării sistemelelor de securitate. În lumea complexă și dinamică a securității, înțelegerea costurilor complete asociate cu sistemele de supraveghere video este esențială pentru orice afacere.

În urma analizei costului total de proprietate realizat de Axis Communications pentru sistemele de supraveghere video instalate, s-a constatat că toate costurile inițiale de la începutul implementării sistemului reprezintă circa 30% din costul total de proprietate, în timp ce 70% din costuri apar în timpul operării și menționerii funcționalității sistemelor.

Analiza Costului Total de Proprietate (TCO) oferă o perspectivă detaliată asupra costurilor implicate. Acest calcul include nu doar prețul de achiziție, ci și toate cheltuielile operaționale, de întreținere, de reparații și chiar costurile de înlocuire care pot apărea pe parcurs. TCO este folosit frecvent în deciziile de investiții pentru a determina opțiunea cea mai eficientă din punct de vedere a costului pe termen lung. Prin această analiză, organizațiile pot identifica și anticipa costurile ascunse și pot optimiza bugetele alocând resursele acolo unde aduc cea mai mare valoare adăugată. TCO este un instrument crucial pentru managementul eficient al activelor și pentru maximizarea rentabilității investițiilor.

Care este costul pe întreaga durată de viață a unui sistem de securitate?

Există multe costuri de luat în considerare într-o soluție de camere de securitate și multe cheltuieli posibile care pot fi greu de estimat.

Utilizarea unei abordări a Costului Total de Proprietate (TCO) ajută în estimarea tuturor costurilor asociate unui sistem de camere pe întreaga sa durată de viață – de la instalare la operare, întreținere și dezafectare. Această abordare îți recomandă cum să urmărești reducerea costurilor atât pentru a îmbunătăți calitatea soluției, cât și pentru a evalua încă de la început diferite opțiuni.

Deja utilizat în multe industrii ca un instrument de afaceri, Costul Total de Proprietate (TCO) ajută integratorii și cumpărătorii să:

  • înțeleagă cum sunt distribuite costurile în timp;
  • evalueze riscul costurilor neprevăzute;
  • calculeze valoarea sistemului;
  • explice inițiativa de afaceri în timpul discuțiilor cu părțile interesate;
  • evalueze ofertele de proiect.

Costul sistemului de camere

Se obișnuiește să se estimeze costul total al sistemului de securitate bazându-se doar pe investiția inițială, dar se subestimează costurile suportate în timpul operațiunilor de supraveghere video. Costurile inițiale, cum ar fi investiția în camere, servere, software, instalare și instruirea utilizatorilor, sunt destul de ușor de estimat. Totuși, costurile pe termen lung, cum ar fi întreținerea, înlocuirea, costurile de defecțiune, electricitatea, stocarea și securitatea cibernetică sunt mai dificil de calculat. La toate acestea se adaugă și costurile de monitorizare a sistemului de securitate, care sunt deseori cele mai mari costuri. O analiză a Costului Total de Proprietate vă poate ajuta să identificați toate aceste costuri.

Experiențe rezultate din instalarea sistemelor de securitate

Analiza Costului Total de Proprietate (TCO) pentru soluțiile de camere de securitate ale clienților Axis din SUA, Brazilia, Argentina, Marea Britanie, Franța, Spania, Kenya, Africa de Sud, Emiratele Arabe Unite și India arată o variație mare, dar și tendințe clare. De exemplu, analiza demonstrează că toate costurile de dinainte de începerea implementării sistemului reprezintă circa 30% din costul total de proprietate, în timp ce 70% dintre costuri apar în timpul operării. Această concluzie este cea mai importantă dacă avem în vedere tendința cumpărătorilor de a se concentra pe costurile de achiziție și instalare, în timp ce economiile mari pot fi mai curând făcute în timpul operării pe termen lung a sistemului. Aflați mai multe despre analiza detaliată a TCO cu exemple concrete din practică de la link.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *