Huawei Roadshow 2021 a ajuns în România cu o expoziție a tehnologiilor care vor ajuta industriile să concureze în noul mediu digital
2 min readBucurești, 14 octombrie 2021. Expoziția „Huawei Roadshow 2021: Light up the future” este prezentă în București în perioada 11-15 octombrie printr-o o caravană de demonstrație tehnologică. Scopul expoziției este de prezenta potențialul celor mai recente produse de ultimă generație și soluții tehnologice dezvoltate de Huawei pentru a ajuta companiile și organizațiile din diferite sectoare de activitate în procesul lor de transformare digitală.
An de an, din ce în ce mai vizibil, tehnologia devine elementul care face diferența pe o piață competitivă. Mai mult, maturitatea digitală a devenit unul dintre factorii fundamentali care vor determina poziționarea diferitelor economii în contextul internațional. Dezvoltarea unor noi tehnologii de vârf înseamnă pentru Huawei noi modalități prin care să ofere sprijinul industriilor în a le ajuta să facă fața unui mediu competitiv.
Caravana mobilă Huawei Roadshow 2021 se împarte în două unități și oferă soluții pentru o multitudine de aplicații din zonele Data Center, Energie, Transport, Educație și sănătate inteligentă, Servicii financiare și Furnizori de servicii de internet (ISP).
Prima unitate prezintă studii de caz bazate pe AI, Ultra Automatizare, Hardware, Intelligent Multi-Cloud Communication, Differentiated Experience și integrează de asemenea o soluție pentru minerit inteligent, mai exact un sistem care permite ca un excavator să fie manevrat de la distanțe de mii de kilometri printr-o rețea 5G. A doua unitate demo se concentrează pe soluții pentru un mediu armonios, învățământ la distanță, și nu în ultimul rând, aplicații VR.
Evoluțiile recente ale unor tehnologiilor precum AI sau robotică, au demonstrat un potențial extraordinar de dezvoltare durabilă. Însă, riscă și creșterea inegalităților prin crearea de noi divizări digitale între cei care au access la aceste tehnologii și cei care nu au. Prin aceste inovații, Huawei își dorește să poată echilibra această situație și să aducă tehnologia mai aproape de toată lumea.
În acest an, expoziția a servit și ca un punct de întâlnire valoros între profesioniștii din zona Huawei Business și clienții și partenerii din România.