pastel și Ubisoft România, campanie de employer branding de succes pentru cei aproape 2000 de angajați ai companiei
5 min readpastel a încheiat un parteneriat strategic, punctual, de employer branding cu liderul pieței locale de gaming, Ubisoft România. Campania creată și implementată de agenție a pus bazele noii paradigme organizaționale pentru cele două studiouri Ubisoft din țară, după doi ani de work from home. În plus, campania de employer branding a fost apreciată de specialiști de profil și premiată în cadrul Galei Employer Branding, la categoria Special Projects.
Colaborarea a fost stabilită în urma câștigării unui pitch de creație, menit să semnaleze un nou început pentru companie, manifestat prin relocarea celor două studiouri din București și Craiova și prin setarea unor noi ambiții de dezvoltare. În plus, campania de comunicare internă propusă, declinată ulterior și în proiecte speciale de comunicare externă, a avut în vedere și noua structură organizațională a companiei, pastel având misiunea de a crea un mix de experiențe captivante pentru cei aproape 2000 de angajați, consolidând totodată poziționarea Ubisoft drept angajator de top pe piața talentelor de IT.
Desfășurată în perioada aprilie-iulie 2022, campania New beginning UNLOCKED a marcat deblocarea (unlocking) unui nou nivel de talent experience intern. Pe de o parte, conceptul a surprins reîntoarcerea angajaților la birou, după 2 ani de work from home, însă într-o formă hibridă, iar pe de altă parte a inaugurat relocarea celor două studiouri din țară și a prezentat ambițiile de viitor ale companiei. Comunicarea creativă a acestor aspecte a creat buzz extern, Ubisoft recrutând astfel aplicanți pe rolurile deschise.
pastel a creat pentru angajații Ubisoft un cadru ideal de reconectare, printr-o serie de manifestări fizice, ocazii de relaxare și socializare în noile birouri, dar și de creștere a entuziasmului pentru ambițiile de viitor ale studiourilor.
“Pandemia a schimbat mediul de business, mai ales în ceea ce privește interesul angajaților pentru prezența fizică la birou. Părerile sunt împărțite, la fel și alternativele propuse de companii, transformate ulterior în noi culturi organizaționale. Ubisoft este unul dintre cei mai căutați angajatori de către Gen Z și Millenials, două generații care construiesc noua paradigmă, și am ținut cont de interesele lor, dar mai ales de lucrurile de care pandemia i-a privat. Prin New beginning UNLOCKED ne-am propus să creăm o atmosferă cât mai relaxantă pentru cei aproape 2000 de angajați ai companiei, dorind să înceapă noul capitol cu mult entuziasm. Suntem mândri de această colaborare punctuală, cu atât mai mult cu cât împărtășim viziunea Ubisoft de a crea un program de lucru hibrid, conștienți fiind de beneficiile pe care prezența la birou le aduce în dinamica dintre colegi.”, a declarat Dana Nae Popa, Owner & Managing Director pastel.
Obiectivele primite de agenție au fost atinse atât prin activități interne, traduse de materiale de comunicare declinate din concept și de prezența unor food truck-uri de festival în noile locații, cât și prin proiecte speciale de comunicare externă, cu importante componente de OOH, PR, clasic și digital, și influencer marketing.
În plus, abordarea proaspătă și relevantă a proiectelor de PR și influencer marketing a reușit să aducă comunitatea de gameri mai aproape de Ubisoft, oferind oamenilor interesați direct de industrie accesul la informații prețioase livrate într-un cadru detașat și amuzant.
În campania de employer branding, pastel a colaborat cu jurnaliști cheie din industriile de gaming și business, dar și cu influenceri relevanți pentru targetul companiei, ajutând astfel la creșterea notorietății companiei și a statutului de angajator de top. Printre proiectele speciale lansate se numără un material video creat în colaborare cu Dan Cadâr, 3 vloguri realizate de Alexa.Tvv, Costin Vrânceanu (Jaxi) și Bogdan Drăcea, dar și un interviu neașteptat oferit de Cristian Pană, Managing Director Ubisoft România & Serbia, celor de la Creative Monkeyz.
https://www.youtube.com/watch?v=HsI0RxupAfE&t=931s
“În urmă cu un an, Ubisoft România a avut parte de un nou început – o nouă strategie de business care își propune să transforme studiourile locale într-un hub regional al industriei de gaming, susținută de un proces de upgrade continuu al experienței talentelor noastre, dar și a celor potențiale, și de întețirea dezvoltării eforturilor de comunicare cu focus pe employer branding. În acest context, colaborarea cu pastel a avut un rol decisiv în reactivarea ADN-ului nostru de entertainer – conceptul creativ propus de ei l-a surprins perfect. Declinările lui în experiența interă și comunicarea externă au arătat o bună înțelegere a profilului talentelor vizate și a nevoilor noastre.”, a declarat Ioana-Alina Ciobotariu, Communication Manager Ubisoft România.
În termeni de rezultate, comunicările prin intermediul influencerilor au generat 2.2 mii de accesări ale job description-ului de game tester promovat, ducând la 730 de aplicări (33% rată de conversie) și 68 angajări. Totodată, materialele distribuite în social media de aceștia au ajuns la aproximativ 200 de mii de useri și au înregistrat un engagement de peste 14 mii likes & comments.
În final, creativitatea de care campania a dat dovadă și rezultatele obținute de aceasta au fost apreciate și reconoscute în cadrul Galei Employer Branding, în cadrul căreia New beginning UNLOCKED a câștigat premiul trei, la categoria Special Projects.
https://www.youtube.com/watch?v=x9ZJ5kA8nXY&t=502s
Noul parteneriat semnat cu Ubisoft România susține ambițiile agenției și completează strategia de business pe termen lung. pastel își îndreaptă atenția și resursele către soluții creative și eficiente de employer branding și CSR, două elemente esențiale pentru dezvoltarea unui mediu de business sustenabil. Agenția pastel își propune ca prin serviciile sale să stabilizeze trendul de migrare al angajaților, dar și să creeze un cadru ideal pentru mediu și comunități, prin implicarea activă a companiilor în proiecte creative cu puternice componente de responsabilitate socială și ecologică.