sâm. nov. 23rd, 2024

Sprijinul României pentru refugiați prin intermediul ONG-urilor apreciat la nivel european

4 min read

București, 11.11.2022. Christa Schweng, președintele Comitetului Economic și Social European (CESE), se află în România după ce a participat la reuniunea – „Transformarea provocărilor geopolitice într-o poveste de succes a Uniunii Europene: contribuția societății civile organizate”. În cadrul evenimentului, unul dintre subiecte s-a referit la rolul important pe care îl au organizațiile societății civile pentru diminuarea consecințelor umanitare, sociale și economice ale războiului asupra refugiaților din întreaga Europă și, în special, din țările cu un număr mare de refugiați, cum este România.

Cu acest prilej Christa Schweng s-a întâlnit, în data de 10 noiembrie, cu reprezentanții Asociației Ateliere Fără Frontiere (AFF), o organizație non-profit care are ca scop principal integrarea pe piața muncii a persoanelor vulnerabile, inclusiv a persoanelor venite din Ucraina.

AFF

Experiența Ateliere Fără Frontiere în angajarea persoanelor vulnerabile și rezolvarea aspectelor sociale, medicale, educaționale ne-a ajutat să venim în întâmpinarea nevoilor persoanelor din Ucraina. În momente de criză, întreprinderile sociale de inserție au dovedit că sunt o componentă esențială pentru a integra persoanele vulnerabile, refugiați în acest context. Acesta este un motiv în plus pentru ca  în România să existe o politică publică dedicată  inserției socio-profesionale”, spune Damien Thiery, director general  AFF.

Christa Schweng și-a arătat sprijinul privind rolul important pe care AFF îl are prin dezvoltarea proiectelor sale pentru integrarea persoanelor venite din Ucraina și a persoanelor vulnerabile din România. Președinta CESE a vizitat atelierele educlick și remesh din cadrul AFF și a discutat cu refugiații angajați la AFF.

Câteva cifre vin să susțină necesitatea pe care o au asemenea proiecte la nivel local. Mai concret, până la 30 octombrie 2022, în România s-au înregistrat 1.460.854 de refugiați veniți din Ucraina și 700.260 din Republica Moldova. Din acest total, 87.853 au rămas în România, iar 78.323 au solicitat statut de protecție temporară.

Astfel, ultimul proiect lansat de AFF, dedicat integrării refugiaților, urmărește stabilizarea persoanei prin facilitarea accesului la dobândirea limbii române, la asistență juridică, evenimente comunitare și îngrijire a copiilor, îngrijire medicală și locuință, dar și prin integrare pe piața muncii. Persoanele sunt consiliate pentru identificarea opțiunilor pe care le au din perspectiva pieței muncii, în acord cu nevoile lor conexe. Ca urmare, sunt angajați direct la AFF sau îndrumați și însoțiți către alți angajatori cu care AFF are parteneriate.

Mai mult, AFF organizează întălniri comunitare cu refugiații, prin care aceștia au ocazia să se familiarizeze cu diferite aspecte ale vieții în România. În ultimele 2 luni, datorită acestui proiect, au avut loc aproximativ 400 de întâlniri de consiliere cu persoane care au nevoie de sprijin și 22 de persoane au fost angajate la AFF și la alți angajatori. Programele pentru refugiați ale asociației sunt susținute financiar de UNHCR, Agenția ONU pentru refugiați.

AFF a fost premiat anul trecut de către CESE cu premiul al III-lea la nivel european în cadrul competiției ”Civil Society Prize” pentru implicarea în acțiuni climatice, datorită activității atelierului educlick, unde echipamentele IT uzate sunt colectate, recondiționate și donate către școli din medii dezavantajate. În acest atelier lucrează astăzi șapte persoane refugiate.

Reuniunea la care a participat Christa Schweng a fost organizată în perioada 9 -10 noiembrie de CESE – în cooperare cu CES din România – și împreună cu unul dintre consiliile economice și sociale naționale ale Uniunii Europene. Evenimentul are loc anual, fiind prezenți președinții și secretarii generali ai CESE și ai consiliilor economice și sociale ale UE. CESE este un organism consultativ al Uniunii Europene care oferă reprezentanților grupurilor de interese socio-profesionale o platformă oficială pentru a-și exprima opiniile cu privire la politicile UE. Avizele sale sunt adresate Consiliului, Comisiei Europene și Parlamentului European.

Christa Schweng este președintele Comitetului Economic și Social European (CESE) din octombrie 2020 și membră activă a instituției din 1998. În afara CESE, Christa Schweng lucrează pentru Camera Economică Federală Austriacă.

***

Despre Ateliere Fără Frontiere:

Asociația Ateliere Fără Frontiere (AFF) este o organizație non-profit, înființată în 2008 pentru integrarea pe piața muncii a persoanelor vulnerabile. Ca să își îndeplinească misiunea, AFF a creat trei întreprinderi sociale de inserție prin activitatea economică – educlick, remesh și ferma bio&co, în care oferă servicii personalizate de acompaniere socială, consiliere pentru inserție, psihoterapie și acompaniere pedagogică pentru formarea de competențe a persoanelor care cumulează multiple dificultăți la angajare (șomaj de lungă durată, adicții, dizabilități, abandon școlar, violență domestică, trafic de persoane, probațiune, pedepse privative de libertate, lipsă locuință etc).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *