sâm. nov. 23rd, 2024

Gartner: Cheltuielile IT la nivel mondial vor crește cu 5,5% în 2023

5 min read

Cheltuielile IT vor crește în toate regiunile de pe glob, în pofida turbulențelor ce afectează economia globală

Cheltuielile IT la nivel mondial sunt estimate să însumeze 4,6 trilioane USD în 2023, în creștere cu 5,5% față de 2022, conform ultimei prognoze dată publicității de Gartner. În pofida turbulențelor ce afectează în mod continuu economia globală, se estimează că în 2023 toate regiunile de pe glob vor marca o evoluție pozitivă a cheltuielilor IT.

„Problemele macroeconomice nu încetinesc transformarea digitală”, a declarat John-David Lovelock, Distinguished VP Analyst la Gartner. „Cheltuielile IT vor rămâne consistente, chiar dacă se preconizează că multe țări vor avea o evoluție minimă a produsului intern brut (PIB) și o inflație ridicată în 2023. Prioritizarea va fi esențială, deoarece directorii IT caută să optimizeze cheltuielile folosind tehnologia digitală pentru a transforma propunerea de valoare a companiei, veniturile acesteia și interacțiunile cu clienții”, a adăugat Lovelock.

Segmentul de software va înregistra o creștere de două cifre în acest an, deoarece companiile își prioritizează cheltuielile pentru a obține avantaje competitive prin creșterea productivității, automatizări și alte inițiative de transformare bazate pe software. În schimb, segmentul dispozitivelor va scădea cu aproape 5% în 2023, deoarece consumatorii amână achizițiile de noi echipamente din cauza scăderii puterii de cumpărare și a lipsei de stimulente pentru cumpărare (vezi tabelul 1).

Tabelul 1. Prognoza cheltuielilor IT la nivel mondial (milioane USD)

  Cheltuieli 2022 Creștere 2022 (%) Cheltuieli 2023 Creștere 2023 (%) Cheltuieli 2024 Creștere 2024 (%)
Sisteme de centre de date 216.095 13,7 224.123 3,7 237.790 6,1
Dispozitive 717.048 -10,7 684.342 -4,6 759.331 11,0
Software 793.839 8,8 891.386 12,3 1.007.769 13,1
Servicii IT 1.250.224 3,5 1.364.106 9,1 1.502.759 10,2
Servicii de comunicații 1.424.603 -1,8 1.479.671 3,9 1.536.156 3,8
Total IT 4.401.809 0,5 4.643.628 5,5 5.043.805 8,6

 

Sursa: Gartner (aprilie 2023)

Pe măsură ce organizațiile traversează turbulențe economice continue, alocarea fondurilor pentru menținerea tehnologiilor existente în comparație cu cele direcționate pentru achiziția de tehnologii noi care produc schimbări în procesele de afaceri este evidentă în creșterea generală a cheltuielilor IT.

„Directorii IT se confruntă cu un echilibru evident în dihotomiile aferente cheltuielilor IT”, a spus Lovelock. „De exemplu, se fac suficiente cheltuieli pe piețele centrelor de date pentru a menține centrele de date on-premise existente, dar noi cheltuieli au fost dirijate către opțiunile de cloud, acestea fiind reflectate în creșterea serviciilor IT”, a adăugat Lovelock.

Segmentul de servicii IT își va continua traiectoria de creștere până în 2024, în mare măsură dirijat de piața infrastructurii ca serviciu (IaaS), estimându-se că va atinge o creștere de peste 30% în anul curent. Pentru prima dată, prețul este factorul-cheie al creșterii cheltuielilor pentru segmentele de servicii cloud, mai degrabă decât doar creșterea utilizării.

Expunerea la impactul falimentului băncilor rămâne limitată, dar directorii executivi trebuie să se pregătească pentru perturbări

Prăbușirea Silicon Valley Bank, Signature Bank și Credit Suisse a creat o undă de șoc în domeniul bancar și în industria de tehnologie. Cu toate că expunerea rămâne relativ limitată, este posibil ca startup-urile din domeniul tehnologiei să se confrunte cu noi întrebări și analize mai atente din partea acționarilor, clienților și potențialilor clienți.

„Aceasta nu este doar o problemă pentru companiile de tehnologie, deoarece aceste bănci au împrumutat bani tuturor formelor de startup-uri, nu doar celor din IT”, a spus Lovelock. „Directorii din domeniul tehnologiei trebuie să asigure de urgență organizația că își vor conserva capitalul de lucru, monitorizarea impactului asupra numerarului, asigurarea accesului la credit și supravegherea îndeaproape a specialiștilor din propriile echipe și a culturii organizaționale. Odată ce organizația este pregătită corespunzător, directorii generali pot direcționa și determina angajații să identifice, să accelereze execuția și să valorifice oportunitățile de pe piață”, a subliniat Lovelock.

Lipsa de talente continuă pe fondul disponibilizărilor

Chiar dacă disponibilizările continuă să aibă un impact asupra industriei de tehnologie în general, există în continuare o lipsă critică de personal calificat în IT. Cererea de talente în acest domeniu depășește cu mult oferta, iar această cerere va continua cel puțin până în 2026, pe baza cheltuielilor IT estimate.

„Reducerile de personal efectuate de firmele din domeniul tehnologiei nu înseamnă că deficitul de talente IT s-a încheiat”, a spus Lovelock. „Cheltuielile IT pentru serviciile interne se reduc în toate industriile, iar companiile nu țin pasul cu creșterile salariale. Drept urmare, companiile vor cheltui mai mult pentru a păstra mai puțin personal și vor apela la firmele de servicii IT pentru a completa golurile”, a detaliat Lovelock.

Metodologia Gartner de estimare a cheltuielilor IT se bazează în mare măsură pe analiza riguroasă a vânzărilor efectuate de peste o mie de furnizori pentru întreaga gamă de produse și servicii IT. Gartner folosește tehnici de cercetare primare, completate de surse secundare de cercetare, pentru a construi o bază de date cuprinzătoare cu date despre dimensiunea pieței pe care să își bazeze prognoza.

Prognoza trimestrială Gartner privind cheltuielile IT oferă o perspectivă unică asupra cheltuielilor IT în segmentele hardware, software, servicii IT și comunicații. Aceste rapoarte îi ajută pe clienții Gartner să înțeleagă oportunitățile și provocările pieței. Cea mai recentă cercetare privind prognoza cheltuielilor IT este disponibilă clienților Gartner în „Gartner Market Databook, 1Q23 Update”.

Despre Gartner for High Tech

Gartner for High Tech pune la dispoziția liderilor din domeniul tehnologiei și echipelor lor cele mai bune practici bazate pe roluri, perspective din industrie și viziuni strategice asupra tendințelor emergente și schimbărilor pieței pentru a-și atinge prioritățile esențiale și pentru a construi organizațiile de succes de mâine. Informații suplimentare sunt disponibile la www.gartner.com/en/industries/high-tech

Urmăriți știrile și actualizările de la Gartner for High Tech pe Twitter și LinkedIn folosind #GartnerHT.

 

Despre Gartner

Gartner, Inc. (NYSE: IT) oferă o perspectivă obiectivă și utilă pentru directori și echipele lor. Îndrumările și instrumentele noastre de specialitate permit luarea unor decizii mai rapide și mai inteligente și o performanță mai bună în ceea ce privește prioritățile esențiale ale unei organizații. Pentru a afla mai multe, vizitați: gartner.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *