Dum. nov. 24th, 2024

Sony lansează INZONE M10S – noul monitor de gaming OLED dezvoltat împreună cu Fnatic

5 min read

Sony extinde gama sa de echipamente de gaming INZONE și lansează INZONE M10S – un monitor de gaming OLED de 27 inch care vine cu o rată de refresh de 480Hz, timp de răspuns de 0.03 ms și rezoluție QHD. Dezvoltat împreună cu celebra echipă de esports Fnatic, modelul INZONE M10S este conceput pentru a face față cu brio turneelor, datorită unui mod de joc de 24.5 inch și noilor moduri FPS Pro.  

De asemenea, Sony prezintă și INZONE M9 II – o nouă versiune a monitorului 4K HDR de gaming cu scanare a retro-iluminării pentru a îmbunătăți claritatea în mișcarea de pe ecran.

INZONE M10S – Claritate fără precedent în mișcare și timp de răspuns instant

O rată de refresh ultra-rapidă de până la 480Hz și 0.03ms (milisecunde) elimină neclaritatea mișcării și oferă o imagine cât mai clară la rezoluție QHD 1440p, astfel încât utilizatorii să poată urmări rapid și precis ceilalți participanți la joc.  

Pixelii unici OLED auto-iluminați reacționează mai rapid decât panourile LCD, oferind un răspuns fără neclaritate în mișcare de 0.03ms (milisecunde) pe care ecranele LCD nu îl pot egala. În plus, QHD transmite o rezoluție de aproximativ 1.8 ori mai mare decât FHD, ceea ce înseamnă că utilizatorii se pot lupta și pot câștiga mai ușor.

Pregătit pentru turneu

Colaborând îndeaproape cu gamerii profesioniști din organizația Fnatic, monitorul INZONE M10S combină experiența Sony în crearea de ecrane premium cu expertiza și cunoștințele gamerilor profesioniști. INZONE M10S a fost proiectat pentru a oferi calitate superioară a imaginii, ergonomie și moduri de îmbunătățire a performanței pentru a crea cel mai bun monitor potrivit turneelor.

Monitorul INZONE M10S dispune de un mod de 24.5-inch, afișând jocurile la o rezoluție de 1:1 de 1332p, cu o rată de refresh de până la 480Hz. Gamerii pot selecta, de asemenea, rezoluții mai mici, inclusiv 1080p, ideal pentru esports și pentru utilizatorii jucătorii familiarizați cu monitoare 1080p de 24.5-inch.  Poziția ecranului poate fi centrată sau aliniată în partea de jos, cu o zonă de margine perfect neagră ce sporește focalizarea. În plus, există două noi moduri unice de imagine dedicate jocurilor FPS (first person shooter) pentru a ajuta la identificarea mai rapidă a adversarilor cu o imagine mai definită și o claritate mai mare a mișcărilor. Modul FPS Pro+ a fost atent optimizat împreună cu echipa Fnatic de VALORANT și maximizează performanța în joc prin optimizarea suplimentară a clarității imaginii, valorificând timpii de răspuns și contrastul de neegalat, unice pentru OLED. Modul FPS Pro stimulează caracteristicile de imagine ale monitoarelor LCD cu panou TN utilizate de obicei în turneele profesioniste de gaming.

Design optimizat pentru experiențe de joc

Proiectată în colaborare cu Fnatic, baza compactă a monitorului, cu un diametru de 159mm și o bază plată distinctivă, subțire de 4mm, asigură confortul jucătorilor, maximizând în același timp spațiul de pe birou pentru o serie de configurații de tastatură și mouse. Monitorul INZONE M10S le permite gamerilor să poziționeze o tastatură înclinată și un mouse pad mare în jurul ecranului sau sub acesta.

Imagine calitativă

Cu INZONE M10S, culorile din lumea jocurilor sunt vii, iar negrul este intens, cu o gamă largă de culori DCI-P3 98.5% și gradație lină pe 10 biți. În plus, cu o luminozitate maximă de 1300 nits datorită tehnologiei Micro Lens Array+, precum și DisplayHDR True Black 400, fiecare scenă prinde viață.

Proiectat împreună cu Fnatic

Colaborarea Sony cu Fnatic a continuat să evolueze încă de la începutul acesteia din 2023, în urma căreia a rezultat INZONE M10S, un monitor de gaming conceput pentru profesioniști și viitori profesioniști. Procesul de dezvoltare a implicat sesiuni de idei și testare a jocului în diverse locații.

„Faptul că am putut lucra la un produs împreună cu Sony încă de la început este un lucru important. Abia aștept să mă joc pe el” a spus Jake „Boaste” Howlett din echipa Fnatic VALORANT. „Sunt un mare fan al FPS Pro+, deoarece îmi permite să văd agenții mai clar decât aș putea face manual.”

Timofey ‘Chronicle’ Khromov, de asemenea din echipa Fnatic VALORANT, a declarat: „Am lucrat la dezvoltarea INZONE M10S și mă bucur că am avut un impact pentru a contribui la îmbunătățirea produselor. Un monitor OLED este cea mai bună soluție pentru mine, cu timp de răspuns zero și o gamă de culori foarte bune, nu-mi oferă nicio scuză pentru performanțe slabe! Acesta este apogeul monitoarelor de gaming.”

Caracterisiticile principale ale INZONE M10S:

  • Ecran OLED QHD 1440p de 27 inch  
  • Rată de refresh de 480Hz
  • Timp de răspuns de 0,03 ms (milisecunde)
  • HDR True Black 400
  • Sistem de răcire personalizat
  • Suport reglabil cu opțiuni de înălțime, înclinare și pivotare
  • DisplayPort 2,1 și HDMI 2.1
  • Compatibil NVIDIA ® G-SYNC ®

INZONE M9 II

Sony anunță, de asemenea, un monitor de gaming 4K îmbunătățit, INZONE M9 II. Cu o scanare a luminii de fundal care îmbunătățește claritatea în mișcare, monitorul INZONE M9 II oferă o experiență de gaming imersivă cu un monitor 4K cu contrast ridicat care încorporează întreaga gamă de tehnologii de local dimming din renumita gamă de televizoare BRAVIA de la Sony. Principalele caracteristici ale modulului INZONE M9 II includ:

  • Ecran IPS 4K UHD de 27 inch
  • Rată de refresh 160Hz
  • Full array local dimming
  • Tehnologie de scanare a luminii de fundal
  • Luminozitate de vârf de 750 nits
  • HDR 600
  • Gamă largă de culori DCI-P3 95%
  • Timp de răspuns 1ms (milisecundă)
  • Suport reglabil cu opțiuni de înălțime, înclinare și pivotare
  • DisplayPort 2.1 (cablul inclus este 1.4) și HDMI 2.1
  • Perfect pentru PlayStation®5
  • Compatibil NVIDIA® G-SYNC®

Cu gândul la sustenabilitate

Sony are angajamentul de a reduce impactul produselor și practicilor sale asupra mediului. Monitoarele de gaming INZONE M10S și INZONE M9 II sunt proiectate pentru a fi robuste, dar având în vedere și grija față de mediu. INZONE M10S nu utilizează perne  din spumă turnată și, de asemenea, are un mod de consum redus de energie.

Preț și disponibilitate

  • Monitorul de gaming INZONE M10S va fi disponibil începând cu luna octombrie la un preț recomandat de 6690 lei.
  • Monitorul de gaming INZONE M9 II va fi disponibil începând cu luna octombrie la un preț preț recomandat de 4950 lei.

Pentru a afla mai multe despre INZONE, vă rugăm accesați: https://www.sony.ro/gaming-gear

Sony Corporation este o filială deținută în întregime de Sony Group Corporation și este responsabilă pentru activitatea Entertainment, Technology & Services (ET&S). Cu misiunea de a „construi viitorul divertismentului prin puterea tehnologiei împreună cu creatorii”, ne propunem să continuăm să oferim Kando* oamenilor din întreaga lume.

Pentru mai multe informații, accesați link-ul: http://www.sony.net/   

*Kando este un cuvânt japonez care se traduce aproximativ prin sentimentul de fericire și emoție pe care îl simți atunci când experimentezi ceva frumos și uimitor pentru prima dată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *