mie. dec. 4th, 2024

Inapoi in viitor – Delorean revine in 2022

4 min read

Nu putini sunt cei care au vizionat filmul “Inapoi in viitor”, lansat in 1985, al carui subiect fantezist presupunea calatoria in trecut si viitor, cu ajutorul unei masini modificate astfel incat sa permita teleportarea.
Unul dintre elementele care au atras atentia din respectivul film, era chiar masina Delorean DMC-12, care parea la randul ei teleportata din viitor.
Insa nu multi cunosc povestea masinii repective, care era atat de moderna si bine construita pentru acele vremuri, incat astazi, la mai bine de 38 de ani de la lansare, se afla inca in circulatie aproximativ 70% dintre modelele produse.

Aceasta masina a fost creatia lui John Delorean, fiul uni imigrant roman din zona Detroit, care era originar din judetul Alba.
Experimentand saracia, John si-a dorit inca de mic sa aiba parte de conditiile de care beneficiau colegii si prietenii lui, dar situatia precara a familiei sale l-a mentinut in saracie pana la varsta adolescentei.

Animat de dorinta de a reusi pe cont propriu, acesta a urmat cu succes toate formele de invatamant care ii erau necesare pentru a lucra ca inginer in industria auto locala, ceea ce a si inceput sa faca, imediat dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial.
Punand suflet si un efort imens in toate proiectele la care lucra, acesta a ajuns sa fie remarcat, si intr-un mod firesc i-au fost propuse funcii de conducere, mai intai in cadrul Packard, apoi in cadrul General Motors.

John Delorean a fost numit in scurt timp directorul Pontiac si apoi al Chevrolet, devenind in scurt timp responsabil pentru succesul modelului Pontiac GTO, primul muscle car american autentic.
In urma reusitelor acumulate, numele sau a inceput sa fie vehiculat pentru a prelua pozitia de CEO al General Motors, dar in anul 1973 a anuntat ca va demisiona pentru a se dedica proiectelor sale personale.

Acumuland o avere de aproximativ 50 de milioane de dolari, din salariile si bonusurile primite in functiile de conducere detinute, beneficiind inclusiv de prestigiul acumulat in timp, John Delorean a reusit sa convinga sute de investitori sa investeasca in ceea ce urma sa fie o companie auto revolutionara, capabila sa ofere clientilor masini cum nu se mai vazusera pana in acel moment.

Beneficiind de o suma totala de aproximativ 200 de milioane de dolari, pe care investitorii i-o oferisera cu incredere, acesta a infiintat compania Delorean, demarand in scurt timp constructia primei fabrici in Belfast, Irlanda de Nord, loc din care urma sa exporte masini catre America de Nord.
Prima si ultima masina produsa, a fost modelul Delorean DMC-12, care a beneficiat de cea mai buna echipa de proiectare, precum si de cele mai performante materiale existente in acel moment pe piata.

Pretul anuntat initial era vehiculat in jurul sumei de aproximativ 40.000 de dolari in banii de astazi, considerat foarte bun pentru specificatiile tehnice anuntate.
Sasiul era construit in forma de Y, asemanator unui Lotus Elise, iar caroseria era fabricata din otel inoxidabil. Elemenetele usoare erau realizate din fibra de sticla, astfel incat masina devenea destul de rezistenta la coroziune, precum si la imbatranirea materialelor.

Cea mai mare problema a fost motorul care din considerente legate de cost a trebuit imprumutat de la constructorul francez Peugeot, dezvoltand doar 130 de cai putere, aspect care a limitat cu mult performantele masinii.
In cele din urma pretul de lansare a fost de aproximativ 70.000 de dolari, aproape dublu fata de cel anuntat initial, iar performantele masinii s-au situat cu mult sub cele ale unei masini cu pretentii.
Modelul Delorean DMC-12 se diferentia totusi prin usile cu deschidere verticala, in stilul masinilor super sport din acea vreme, precum si prin rezistenta in timp a materialelor.

Din pacate esecul masinii a fost rasunator, compania Delorean reusind sa vanda aproximativ 9000 de vehicule, cantitate insuficienta pentru a recupera macar o parte din investitia initiala.
Odata cu esecul companiei, a urmat si esecul personal al vizionarului John Delorean, care a perdut aproape tot ceea ce a agonisise in urma carierei de succes, acesta ajungand sa traiasca in austeritate pentru tot restul vietii.

Mostenirea lui Delorean a supravietuit insa, iar unul dintre fanii marcii sale a cumparat drepturile pentru a produce si comercializa vechiul model DMC-12, impreuna cu piesele de schimb pentru acesta.
Cu aproximativ 5 locatii de servisare pe teritoriul Statelor Unite, noua companie Delorean a obtinut acordul de a produce incepand cu anul 2022, aproximativ 300 de masini inspirate din proiectul vechi.

Interesul pentru vechiul model DMC-12 este inca mare, iar fanii care au dezvoltat o pasiune inflacarata pentru aceasta marca asteapta vestile cu nerabdare.
Schitele lasate ca mostenire dupa moarte de catre vizionarul John Delorean vor contribui la lansarea unui nou model actualizat al acestei marci legendare.

In ziua de astazi un model functional Delorean DMC-12, produs la inceputul anilor 80, se vinde cu aproximativ 50.000 de dolari, pierzandu-si foarte putin din valoarea initiala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *