vin. oct. 7th, 2022

Telekom Romania Mobile anunţă noile telefoane Samsung Galaxy Z Flip4 și Galaxy Z Fold4, disponibile la precomandă

3 min read

Telekom Romania Mobile anunță deschiderea precomenzilor pe website-ul companiei, https://mobile.telekom.ro/precomanda_samsung/, pentru cele mai recente dispozitive pliabile revoluționare Samsung Galaxy Z Flip4 și Galaxy Z Fold4, care le permit utilizatorilor experiențe perzonalizate și performanță îmbunătățită. Aflate la cea de-a patra generație, telefoanele din seria Galaxy Z vor oferi interacțiuni noi, de impact, care îmbunătățesc viața de zi cu zi a utilizatorului.

Modelul Samsung Galaxy Flip4, cu o memorie internă de 128 GB, va putea fi precomandat la prețuri începând de la 2.876 de lei TVA inclus, iar Samsung Galaxy Fold4 de 256 GB va putea fi cumpărat la prețuri începând de la 5.690 de lei TVA inclus. Oferta este valabila la reînnoirea contractului, iar prețul variază în funcție de abonamentul Nelimitat ales.

Astfel, Telekom Mobile își urmează promisiunea de a le oferi românilor “Mobil așa cum vrei”: compania pune accent pe îmbunătățirea experienței clienților, oferindu-le în permanență acces la cele mai noi oportunități de comunicare și entertainment, prin ofertele avantajoase de conectivitate nelimitată și cele mai avansate smartphones.

Ca o dovadă a dedicării Samsung pentru a aduce pe piață produse de înaltă calitate, fiecare componentă a celor două noi smartphone-uri pliabile a fost analizată în detaliu pentru a oferi o experiență cu adevărat optimizată. Aceasta face ca fiecare consumator să poată avea un dispozitiv care să se potrivească nevoilor sale.

Samsung (1)

Galaxy Z Flip4 are deja o formă recognoscibilă de succes, la care se adăugă caracteristici cheie, inclusiv experiență îmbunătățită la nivelul camerei, o baterie mai mare și opțiuni de personalizare extinse, menținând, în același timp, un design ultra-compact.

Galaxy Z Flip4 deschide noi posibilități pentru utilizatori, oferă o experiență completă în termeni de utilizare, un design care permite schimbarea formei, afișaj captivant și funcții de multitasking asemănătoare PC-ului, pe lângă tehnologia avansată care stă la baza camerei și procesoarele mobile puternice.

Noul telefon Galaxy Z Flip4 beneficiază de un ecran principal de 6.7 inci și de unul secundar de 1,9 inci. Dimensiunile sunt de 71.9 x 84.9 x 17.1mm (Balama) – respectiv 71.9 x 165.2 x 6.9mm x 15.9mm (pliat). Greutatea este de 187 de grame. Galaxy Z Flip4 va veni în trei variante de stocare internă de 128 GB, 256 GB, respectiv 512GB și beneficiază de o baterie duală de 3.700 mAh.

Culorile disponibile pentru noul model sunt Bora Purple, Graphite, Pink Gold și Blue.

Potrivit producătorului sud-coreean, Galaxy Z Flip4 oferă îmbunătățiri la nivelul caracteristicilor preferate ale utilizatorilor Samsung. Designul său compact asigură experiențe unice care nu sunt disponibile pe niciun alt smartphone.

La rândul său, noul Galaxy Z Fold4 va putea fi comandat în trei variante de culori, Graygreen, Phantom Black sau Beige.

Galaxy Z Fold4 are un ecran principal de 7,6 inci și unul secundar de 6,2 inci. Dimensiunile telefonului sunt 67.1 x 155.1 x 15.8mm(Balama), respectiv 130.1 x 155.1 x 6.3mm x 14.2mm depliat. Are o greutate de 263 de grame, în timp ce spațiile de stocare internă variază între 256 GB și 1 TB. Bateria care însoțește noul dispozitiv are 4.400 mAh.

Galaxy Z Flip4 și Galaxy Z Fold4 vor fi disponibile pentru precomandă începând cu 12 august și vor avea lansarea comercială pe 26 august.

De asemenea, Samsung va lansa și noile modele de căști, Galaxy Buds2 Pro, care vin în trei nuanțe noi, care se completează cu noile telefoane pliabile – Graphite, White și Bora Purple.

Telekom Mobile va continua eforturile de a le oferi românilor servicii mobile așa cum își doresc, simple și corecte, având ca prioritate dorințele, așteptările și opiniile acestora, și căutând cele mai bune soluții pentru a le satisface.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *