mar. mart. 19th, 2024

Fundatia Orange marcheaza cei 10 ani de activitate si anunta lansarea celui mai complex proiect filantropic

3 min read

București, 3 octombrie 2022: Fundația Orange România a sărbătorit, în perioada 26-30 septembrie, 10 ani de activitate, printr-o serie de evenimente – workshop-uri și mese rotunde – pe care le-a dedicat organizațiilor și școlilor alături de care implementează proiecte de bine. În plus, pentru a reconfirma angajamentul asumat față de comunitățile vulnerabile, Fundația anunță deschiderea, în 2023, a Orange Digital Center, un centru menit să favorizeze progresul în domeniul incluziunii digitale. Orange Digital Center este o inițiativă a Grupului Orange, iar România este a treia țară în care proiectul urmează să fie inaugurat.

„De la înființare, Fundația Orange a căutat neîncetat soluții pentru problemele categoriilor vulnerabile, a dezvoltat oportunități pentru a le facilita accesul la tehnologie și pentru a le oferi o șansă de integrare profesională sau socială. Prin programele pe care le-am realizat în acest deceniu de activitate, alături de parteneri și voluntari, am sprijinit peste 2 milioane de beneficiari, cei mai mulți dintre ei provenind din medii defavorizate. Ne-am dorit să marcăm acest moment important din istoria Fundației tot prin acțiuni care să ofere soluții și să încurajeze progresul inițiativelor dedicate persoanelor vulnerabile. Mai mult, vom continua să aducem tehnologia în folosul comunităților și vom inaugura, în cursul anului viitor, un centru în care românii din medii defavorizate vor putea participa la programe de formare, în vederea adaptării la schimbările rapide aduse de noile tehnologii”, a declarat Ovidiu Ana, Director Executiv Fundația Orange.

Săptămâna Creatorilor de bine –  8 întâlniri cu reprezentanți ai sectorului ONG și parteneri strategici din domeniul educației

Pentru a marca cei 10 ani de activitate, Fundația Orange a realizat o săptămână de acțivități dedicate creatorilor de bine din comunitatea care s-a dezvoltat în jurul organizației: reprezentanți ai ONG-urilor implicate în implementarea programelor, reprezentanți ai autorităților și cadre didactice din învățământul preunivesitar, dar și din mediul academic. Întâlnirile s-au concentrat pe identificarea de soluții și modalități de eficientizare a implementării programelor menite să reducă decalajul digital în rândul comunităților sau să susțină incluziunea socială cu ajutorul tehnologiei digitale. Concluziile acestor dezbateri se vor reflecta în viitoarele proiecte de incluziune socială a persoanelor cu deficiențe de vedere și/sau auditive, a femeilor și tinerilor vulnerabili, precum și în cele axate pe creșterea performanței școlare a elevilor și profesorilor din mediul rural. Totodată, experți din domeniul comunicării, antreprenoriatului social, financiar sau al inovării sociale le-au oferit partenerilor informații valoroase pentru a crește impactul organizațiilor din care fac parte, în cadrul atelierelor de lucru.

Săptămâna Creatorilor de bine s-a încheiat cu o gală dedicată proiectelor cu impact în comunitate. Cu această ocazie, Fundația Orange și-a arătat aprecierea și recunoștința față de organizațiile care i-au fost alături în cei 10 ani de activitate, dar și față de voluntarii care și-au oferit sprijinul în implementarea programelor.

În cei 10 ani, Fundația Orange a investit peste 6 milioane de euro pentru dezvoltarea și implementarea a 5 programe strategice cu acoperire națională și a sprijinit alte zeci de inițiative de bine, dedicate culturii, mediului sau incluziunii digitale. În plus, Fundația a oferit peste 400.000 de euro spitalelor din România în perioada pandemiei și a investit 135.000 de euro în resurse digitale pentru refugiații ucraineni.

Mai multe informații despre parcursul Fundației Orange în cei 10 ani de activitate puteți găsi în materialul video de aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *