Perspectivele economice pentru 2023 mobilizează candidații tineri – aproape 600.000 de aplicări pe categoria de vârstă 18-24 de ani au fost înregistrate de la începutul lui septembrie și până acum
4 min readBucurești, 26 octombrie 2022: Candidații din categoria de vârstă 18-24 de ani au înregistrat aproape 600.000 de aplicări din luna septembrie și până acum, fiind segmentul cu cea mai importantă creștere de anul acesta și cu premise reale de a-i ajunge din urmă pe cei cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani, care, în mod tradițional, sunt candidații ce adună cel mai mare număr de aplicări, de la o lună la alta. Cu 318.000 de aplicări, septembrie a marcat vârful anului de până acum pentru candidații aflați la început de carieră.
„Începe să devină tot mai fină diferența dintre cele mai active două categorii de vârstă – 25-35 și 18-24 de ani. Primii au fost dintotdeauna cei mai activi în materie de aplicări, situație absolut firească, explicabilă prin faptul că se află în plin apogeu profesional, au experiență, dar încă sunt într-un punct în care vor să crească, sunt permanent în căutare de opțiuni mai bune pe piața muncii și sunt, totodată, și foarte atrăgători pentru recrutori. Prin urmare, sunt și căutați. În ceea ce-i privește pe cei mai tineri decât ei, vedem de aproximativ doi ani de zile o schimbare profundă de mentalitate și de abordare a ideii de carieră. Sunt mult mai atenți la semnalele pe care le transmite piața și la ce se întâmplă în economie și decid, prin urmare, să nu mai amâne foarte mult momentul primei angajări. De aceea, perspectivele economice nu foarte încurajatoare pentru anul viitor îi fac, iată, să aplice intensiv, mai cu seamă că numărul de joburi entry level a fost, de asemenea, în creștere în 2022”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs, cea mai mare platformă de recrutare din România. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut (septembrie – octombrie), numărul de aplicări aferente acestui segment de vârstă este cu aproape 20% mai mare.
Mai mult de 20.000 de joburi entry level sunt disponibile pe eJobs.ro, iar atenția candidaților tineri se îndreaptă în special către acele domenii care fie au un număr mare de poziții deschise și care permit specializarea la locul de muncă, fie către sectoarele care vin cu promisiunea unui salariu mare încă de la început. Astfel, cele mai căutate industrii sunt retailul, call center / BPO, IT / Telecom, servicii și advertising / marketing / PR. „Cu excepția IT-ului, toate aceste domenii sunt extrem de accesibile indiferent de pregătirea academică a candidaților. De altfel, este bine știut faptul că în România există un nivel foarte scăzut de compatibilitate între studiile urmate și jobul ales. Sunt mulți studenți care se răzgândesc pe parcursul anilor de facultate și decid să facă o formă de reconversie pentru că știu că există programe oferite de companii care le permit să învețe de la zero un job nou fără să aibă și un bagaj teoretic în spate”, explică Bogdan Badea.
Este, totodată, și categoria care manifestă cel mai ridicat interes față de joburile remote și cel mai scăzut față de locurile de muncă din afara țării. Din numărul total de aplicări aferente ultimei luni, 18% sunt pentru joburile ce pot fi făcute exclusiv de acasă și 1,3% pentru cele din străinătate. Cu cât crește vârsta candidaților, cu atât scade apetitul pentru munca remote. Spre exemplu, cei cu vârste cuprinse între 36 și 45 de ani au 10% dintre aplicări direcționate către locurile de muncă de acasă, iar cei din segmentul 45+ au 5,6%.
Lunar, pe eJobs.ro sunt înregistrate peste 1 milion de aplicări, atât pentru joburile din România, cât și pentru cele din străinătate. Dintre acestea, aproximativ 300.000 aparțin tinerilor cu vârste cuprinse între 18-24 de ani. Aproape jumătate vin din București și sunt urmați de cei din Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Brașov și Constanța.
Despre eJobs
Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. Cu 4,8+ milioane de CV-uri, peste 2 milioane de vizitatori unici pe lună și 300.000+ companii care au beneficiat de serviciile lor, eJobs este cea mai mare platformă de recrutare la nivel local.