joi. apr. 25th, 2024

PANASONIC LEICA DG VARIO-ELMARIT 12-35MM / F2.8 ASPH. / POWER O.I.S. – UN OBIECTIV CU ZOOM MFT CU APERTURA MARE PENTRU PERFORMANTE FOTO-VIDEO DE EXCEPTIE

3 min read

București, 14 decembrie 2022 – Panasonic are plăcerea de a prezenta obiectivul LEICA DG VARIO-ELMARIT 12-35mm / F2.8 ASPH. / POWER O.I.S., un obiectiv Micro Four Thirds versatil cu apertură mare, cu o gamă de zoom de 12-35 mm (echivalentul a 24-70 mm pe o cameră de 35 mm) și un diametru al filtrului de 58 mm.

Datorită designului său compact și cu mobilitate ridicată, a diafragmei constante F2.8 și a O.I.S. (stabilizator optic de imagine) încorporat, obiectivul acoperă practic orice tip de fotografiere. Conceput pentru a înlocui obiectivul LUMIX G X VARIO 12-35 mm / F2.8 II ASPH., unul dintre obiectivele Panasonic LUMIX G Micro Four Thirds de cea mai înaltă calitate, LEICA DG VARIO-ELMARIT 12-35mm / F2.8 ASPH. / POWER O.I.S. a fost proiectat conform standardelor optice riguroase de la LEICA și se mândrește cu un design robust, rezistent la stropiri și praf1, capabil să funcționeze la temperaturi de până la -10º Celsius, în ciuda faptului că are o greutate de doar 306 g.

unnamed (1) (1)

În interiorul obiectivului LEICA DG VARIO-ELMARIT 12-35mm / F2.8 ASPH. / POWER O.I.S. se află paisprezece elemente de lentile dispuse în nouă grupe, pentru performanțe optice excepționale. Printre acestea se numără patru lentile asferice, o lentilă UED (Ultra Extra-Low Dispersion) și o lentilă UHR (Ultra High Refractive Index), aceasta din urmă având un design actualizat cu o transmitanță mai mare pentru o reproducere naturală a culorilor. De asemenea, obiectivul este prevăzut cu un strat de acoperire Nano Surface Coating, unic, marca Panasonic, care reduce reflexiile pe întreaga gamă de lumină vizibilă și care, acționând în tandem cu o nouă componentă de protecție împotriva luminii, minimizează efectul de ghosting și flare. Între timp, diafragma cu 7 lamele are un design circular pentru a oferi un bokeh neted și atractiv în zonele defocalizate ale imaginii.

Obiectivul LEICA DG VARIO-ELMARIT 12-35mm / F2.8 ASPH. / POWER O.I.S. oferă o mai mare versatilitate decât LUMIX G X VARIO 12-35mm / F2.8 II ASPH. datorită unei distanțe de focalizare mai mici, de numai 0,15 m (la capătul larg), cu un raport de mărire mai mare, de 0,21x (la distanța focală de 17 mm).

Acesta include, de asemenea, un nou mecanism de suprimare a fenomenului focus breathing, un efect care poate apărea în timpul capturii video, precum și un control al diafragmei cu micropași pentru modificări ușoare ale expunerii în timpul înregistrării. Aceste caracteristici, împreună cu funcționarea silențioasă și de înaltă precizie a autofocusului și cu tehnologia foarte eficientă O.I.S. anti-shake, fac ca obiectivul să fie ideal atât pentru producția video profesională, cât și pentru fotografie.

Cu o mobilitate uimitoare datorată greutății mici, comună tuturor obiectivelor MFT, un design robust și performanțe optice fantastice în toată gama sa focală, obiectivul LEICA DG VARIO-ELMARIT 12-35mm / F2.8 ASPH. / POWER O.I.S. stabilește un nou standard pentru obiectivele zoom LUMIX G.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *