mie. apr. 24th, 2024

Thoughtworks sărbătorește 30 de ani de excelență și inovație în domeniul software-ului

5 min read

  • Compania vizează consolidarea echipei din România

București, 11 mai 2023 – Thoughtworks (NASDAQ: TWKS), o companie globală de consultanţă în tehnologie care integrează strategie, design şi inginerie pentru a stimula inovaţia digitală a sărbătorit 30 de ani de activitate în care a reușit să răspundă celor mai complexe probleme ale clienților săi cu tehnologii inovatoare de ultimă generație.

Din 2021 compania este prezentă și pe piața din România. Cu trei sedii, în București, Cluj-Napoca și Iași, Thoughtworks are 250 de angajați în România, majoritatea specialiști în dezvoltare software. Echipa locală oferă consultanță în dezvoltarea soluțiilor software și este implicată în crearea de aplicații tehnologice complete.

„ Mă bucur că România face parte din povestea Thoughtworks, care sărbătorește 30 de ani de activitate. Cu nenumărate proiecte complexe și tehnologii de ultimă generație, compania a reușit să obțină de-a lungul timpului rezultate impresionante și continuă să inoveze întreaga industrie de tech. Sărbătorim împreună această bornă importantă și ne propunem să dezvoltăm amprenta Thoughtworks pe piața din România. Astfel, vizăm consolidarea echipei locale alături de care să continuăm dezvoltarea de aplicații tehnologice complexe”, a declarat Şerban Ţîr, managing director Thoughtworks România.

Pe 10 mai 1993, o echipă mică, dar cu un scop comun, a fondat Thoughtworks în Chicago. La acea vreme, funcțiile de tehnologie informațională erau în mare parte considerate centre de cost ineficiente. Thoughtworks aspira să schimbe acest lucru prin testare, învățare și încurajarea îmbunătățirii continue și urmărirea excelenței în dezvoltarea de software. Astfel, Thoughtworks a devenit pionierul multor inovații care stau la baza multor afaceri digitale moderne de astăzi.

La 30 de ani de la fondarea sa, cei 11.500 de angajați globali ai Thoughtworks continuă să fie lideri în pionieratul digital, deblochează noi surse de valoare pentru clienții săi prin strategie, tehnologie și design și oferă cu rapiditate experiențe digitale excepționale. Ghidat de scopul său – crearea unui impact extraordinar asupra lumii prin cultura și excelența sa în tehnologie – Thoughtworks revoluționează industria tehnologiei, adăugând valoare clienților săi și valorificând tehnologia pentru a amplifica schimbarea socială pozitivă.

„Sunt mândru să fiu parte a echipei Thoughtworks în celebrarea aniversării noastre de 30 de ani. Pe parcursul celor 24 de ani petrecuți la Thoughtworks, lucrând în America de Nord, Europa și Asia, am experimentat personal munca extraordinară pe care o facem pentru clienții noștri și misiunile lor ambițioase din întreaga lume. Cu ocazia celei de-a 30-a aniversări, aduc un omagiu special Thoughtworkers pentru angajamentul lor neclintit față de clienții noștri, valorile noastre, excelența în tehnologie și schimbarea socială pozitivă. Suntem abia la început și sunt nerăbdător să văd ce urmează”, a declarat Guo Xiao, președinte și director executiv al Thoughtworks.

Iată câteva repere din ultimii 30 de ani ai Thoughtworks:

Citiți mai multe informații despre cum celebrează Thoughtworks cea de-a 30-a aniversare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *