joi. oct. 10th, 2024

Jurnaliștii se pot înscrie până la 31 ianuarie la Premiile Superscrieri, competiție care premiază cele mai bune materiale jurnalistice ale anului

5 min read

Vlad Stoicescu, președintele juriului: Discuția despre finanțarea presei ar trebui să ne pună pe gânduri pe toți, dacă mai vrem să numim democrație și ce urmează din 2025 încolo

București, 23 ianuarie 2023: Jurnaliștii și alți povestitori ai realității se pot înscrie până la 31 ianuarie la cea de-a XIII-a ediție a Premiilor Superscrieri, eveniment organizat din 2011 de Fundația Friends For Friends pentru a premia cele mai bune materiale jurnalistice ale anului. Înscrierile se pot face la nouă categorii de concurs: Investigație, Reportaj, Opinie, Debut jurnalistic, Presă locală, Audio/podcast, TV&Video-jurnalism, Fotografia anului în media, Civic Influencers.

Nominalizații ediției vor fi anunțați în luna aprilie, iar câștigătorii la Gala Superscrieri din luna mai.

Locul întâi pentru fiecare categorie va fi premiat cu 1.500 de euro, iar premiile  „Superscrierea Anului” și  „Superscrierea Cititorilor” cu 3.000 euro.

De asemenea, Premiul Juriului se constituie din suma strânsă prin plata taxei de înscriere.

Tema Superscrieri din 2024 este „Cum dă presa de bani, nu doar de urma lor, subiectul finanțării presei fiind unul extrem de important în România, dar și la nivel mondial, având în vedere închiderea a numeroase canale media în ultimii ani și creșterea fenomenului fake news.

Mai multe detalii despre ediție și înscrieri: https://www.ffff.ro/superscrieri/premiile-superscrieri-editia-xiii/.

Cine face parte din juriu

Vlad Stoicescu este președintele juriului acestei ediții. Este editor fondator al publicației Dela0.ro, coordonator editorial al proiectului de investigații Să fie lumină și realizator al formatului video Judecata de Acum.

Membrii juriului sunt: Alice Iacobescu, Cătălin Striblea, Dan Duca, Dan Radu, Emilia Șercan, Irina Păcurariu, Marius Comper, Mihai Ghiduc, Mona Dîrțu, Oana Giurgiu, Paula Herlo, Paul Radu, Robert Schwartz, Tudor Mușat, Daniel Condurache, Codruța Simina, Cristian Leonte.

La categoria Fotografia anului în media(un nou format pentru categoria Fotojurnalism) juriul este format din: Octav Ganea, Alex Gâlmeanu, Ileana Szasz.

Monica Jitariuc va juriza categoria Civic Influencers”.

Președintele juriului: A lua sau a nu lua banii politicienilor și ai patronilor de păcănele? – este dilema deloc shakespeariană a multor entități media

În 2024, subvenția publică acordată partidelor parlamentare va fi monstruoasă, cea mai mare de când statul alocă acest tip de resursă bugetară. Monstruoasă la propriu, pentru că – fix într-un an electoral cu patru rânduri de alegeri – formațiunile politice vor dispune de zeci de milioane de euro pentru a controla expunerea lor mediatică. Iar procente semnificative din această subvenție merg de ani și ani de zile spre organizațiile de presă «prietenoase» cu partidele și liderii lor. Dacă nu e indirect finanțată de un jucător politic, presa națională mai are varianta finanțării din reclamele la pariuri, o industrie – caracatiță care a ajuns atât de puternică încât destructurează redacții întregi la nevoie. A se vedea, în acest sens, epilogul întristător din redacțiile Libertatea & GSP. «A lua sau a nu lua, deci, banii politicienilor și ai patronilor de păcănele?» – aceasta e dilema deloc shakespeariană cu care se confruntă multe entități media din România”,a declarat Vlad Stoicescu, președintele juriului Premiile Superscrieri.

Jurnalistul adaugă că în acest context interesul public mai este servit de foarte puține instituții media.

Cei care se preocupă de interesul public sunt exact cei fără finanțare, care supraviețuiesc din donații modice, mici granturi și alte cârpeli. În fapt, consecința precarității financiare e și imposibilitatea de a ajunge frecvent la un public consistent. Și-atunci acest public ajunge informat și manipulat tot de actorii media finanțați de partid sau de ruletă. Democrația nu poate ieși decât desfigurată dintr-un asemenea scenariu. Asta dacă mai ajunge vreodată să se elibereze din captivitate. Așa că miza discuției despre finanțarea presei nu există doar pentru profesioniștii din media. Ea ar trebui să ne pună pe gânduri pe toți, dacă mai vrem să numim democrație și ce urmează din 2025 încolo”, a adăugat Vlad Stoicescu.

Unul dintre principiile de aur ale jurnalismului este sintetizat în expresia «follow the money». Presa liberă din România se pricepe destul de bine la a lua urma banilor o dovedesc zecile de anchete, multe dintre ele premiate la Superscrieri, inclusiv în 2023. Problema este că fix aceeași presă, cu foarte puține excepții, are mari probleme în a-și asigura propria finanțare. Ne dorim ca Superscrieri să adreseze astfel un vechi elefant din cameră, tot mai vizibil și dureros pentru jurnalismul de astăzi, iar această ediție să fie o ocazie de a încerca să vedem cum poate presa liberă să continue să dea de urma banilor, dar să dea și de propriii bani. Pentru că, fără surse de finanțare, presa are două variante: fie dispare, fie este nevoită să facă compromisuri care, de cele mai multe ori, nu sunt în interesul publicului. Iar noi, publicul, vom avea nevoie întotdeauna de informații”, a declarat Alexandra Cantor, directoare executivă a Fundației Friends for Friends.

Premiile Superscrieri reprezintă o inițiativă independentă lansată de Fundația Friends for Friends și posibilă doar cu sprijinul unor companii care își asumă susținerea unei prese de calitate, precum partenerii de creștere Bitdefender, Kaufland România, BRD – Groupe Société Générale, FAN Courier, împreună cu susținerea sponsorilor de categorie: Ethical Media Alliance, Povestela, Humane Society International – Europe, DiFine PR, PPC Energy Services.

 ***

Despre Superscrieri

Superscrieri este, într-un fel, tributul pe care din 2011 încoace îl aducem autorilor unor astfel de scrieri – cei care, prin forța scriiturii lor, prin originalitate, onestitate și curaj încă ne mai spun poveștile care contează. Autorilor care cred în forța cuvântului bine ales, ne arată cum stau de fapt lucrurile, ne scapă de prejudecăți și stereotipii, ne emoționează, ne îmbogățesc, ne feresc de fake news. Lor le dedicăm, cu recunoștință, premiile, bursele și seminariile Superscrieri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *