mie. dec. 11th, 2024

Scott Stratten, Tom Fishburne, Kasim Aslam și Adam Pearce sunt primii speakeri internaționali confirmați la GPeC SUMMIT 8 Octombrie

3 min read

Cu o tradiție de 19 ani, GPeC este considerată cea mai importantă serie de evenimente de E-Commerce și Digital Marketing din Europa Centrală și de Est, cu 7 evenimente majore organizate în fiecare an în România și în Republica Moldova. GPeC SUMMIT va închide seria de anul acesta pe 8 octombrie la Teatrul Național București. Organizatorii au anunțat primii speakeri internaționali legendari, iar biletele au fost puse în vânzare pe site-ul GPeC.ro, beneficiind de cel mai mic preț până pe 16 septembrie prin oferta Early-Bird.

Un line-up excepțional pentru oricine este interesat de Marketing, E-Commerce și Digital Transformation

Scott Stratten (Canada) este specialist în marketing la nivel mondial, multiplu premiat ca speaker, co-autor a 6 cărți bestseller împreună cu soția sa, Alison: UnMarketing, UnLeadership, UnBranding, UnSelling, The Jackass Whisperer și QR Codes Kill Kittens.

Din 2002 este fondatorul UnMarketing, iar în trecut a condus una dintre cele mai de succes agenții de videoclipuri virale din lume timp de aproape un deceniu având clienți precum PepsiCo, Saks Fifth Avenue, IBM, Remax, Microsoft etc.

Podcast-ul său, The UnPodcast, are peste 1 milion de descărcări și milioane de vizualizări.

Tom Fishburne (SUA) este expert în marketing și creatorul Marketoonist care este citit săptămânal de peste 500.000 de abonați. El a dezvoltat și transformat Marketoonist într-un studio de creație care a generat campanii multi-premiate pentru peste 200 de brand-uri, printre care și Google, Adobe sau DBS Bank.

Este autorul cărții Your Ad Ignored Here și a realizat ilustrația pentru 3 cărți de business bestseller împreună cu Deloitte: Provoke, Detonate și Work Disrupted.

Seth Godin spune despre Tom Fishburne: “Tom is the David Ogilvy of cartooning.”

Kasim Aslam (SUA) este expert în Digital Marketing, autor și keynote speaker la cele mai importante conferințe de profil din lume. A fondat și a vândut Solutions 8, agenție de top în Google Ads din SUA.

A fost co-host al Perpetual Traffic timp de trei ani (clasat printre primele 0,5% din toate podcasturile din întreaga lume), a co-fondat The Driven Mastermind și este co-autorul cărții bestseller You vs. Google.

Cealaltă carte a sa – The 7 Critical Principles of Effective Digital Marketing – este considerată drept una dintre cele mai bune 100 de cărți de Digital Marketing din toate timpurile de către Book Authority.

Adam Pearce (Marea Britanie) este Co-Fondatorul Blend Commerce, agenție specializată în optimizarea ratei de conversie pentru magazinele online dezvoltate pe platforma Shopify, în cadrul căreia a lucrat cu peste 350 de retaileri în peste 10 ani.

Adam este, de asemenea, și Co-Fondatorul eCom Collab Club – comunitate de specialiști în e-commerce la nivel global în cadrul căreia organizează evenimente dedicate profesioniștilor în e-commerce din întreaga lume.

Ce te așteaptă la GPeC SUMMIT pe 8 octombrie, la Teatrul Național București

  • 8 ore de Conferință despre tot ce e important în Digital, alături de experți consacrați internaționali și români și peste 700 de participanți C-Level;
  • În paralel cu Conferința GPeC, are loc GPeC Expo – locul în care furnizorii de servicii e-commerce își prezintă soluțiile în fața participanților;
  • Gala Premiilor eCommerce, ediția a XIX-a – festivitatea de premiere a celor mai importante companii din Comerțul Online Românesc, alături de elita industriei;
  • GPeC Networking Soirée: seara de 8 octombrie îți aduce socializare, zâmbete și bucuria (re)întâlnirii cu elita pieței Digital – peste 200 de reprezentanți ai celor mai importante companii de profil.

Înscrieri cu cel mai mic preț până pe 16 septembrie

Până pe 16 septembrie 2024 este valabilă oferta Early Bird care asigură cele mai mici prețuri pentru biletele de acces, acestea pornind de la doar 89 EUR + TVA/persoană pentru biletele de tip LITE.

Înscrierile la GPeC SUMMIT și toate detaliile despre eveniment sunt disponibile pe website-ul GPeC: https://www.gpec.ro/gpec-summit-octombrie/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *